Republica Moldova cere blocarea proprietăților și activelor din Elveția ale lui Vladimir Plahotniuc și altor oligarhi

Republica Moldova a cerut Elveției să blocheze activele și proprietățile oligarhilor moldoveni cercetați pentru corupție și care își păstrează averea inclusiv în această țară. Despre asta a anunțat directoarea Agenției pentru Dezvoltare și Cooperare a Elveției în cadrul unui interviu oferit pentru TV8.

Vlad Plahotniuc: PD și PSRM au unele viziuni comune pe plan social, dar și  divergențe de natură predominant politică

Oficialul a refuzat să spună cine sunt persoanele vizate, dar a declarat că autoritățile din țara sa nu pot aplica sechestre până la o decizie finală a instanței de judecată.

„Această problemă a recuperării activelor și înghețarea lor presupune câteva componente. Ai nevoie de decizia instanțelor de judecată, ca să preiei activele oricărei persoane”, a spus Patricia Danzi.

Patricia Danzi a evitat să spună și despre ce sumă ar fi vorba.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a confirmat că Executivul colaborează cu autoritățile din Elveția pe aceste chestiuni, dar a menționat că va reveni, ulterior, cu mai multe detalii. Deși nu se cunoaște cine ar fi oligarhii moldoveni cu proprietăți în Elveția, presa a relatat, de mai multe ori, că unul dintre ei ar fi fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc care a părăsit Republica Moldova acum trei ani, după ce democrații au cedat puterea.

În 2018, Rise Moldova a scos la iveală imperiul imobiliar din străinătate care ar aparține fostului politician și care numără mai multe proprietăți exclusiviste, neindicate în declarațiile de avere. Atunci, jurnaliștii de investigație au identificat patru vile de lux, una dintre care se află în suburbia orașului elvețian Geneva, chiar pe malul Lacului Leman.

În 2010, Procuratura Generală anunța, într-un comunicat de presă, că proprietăți estimate la peste 160 de milioane de lei urmează a fi puse sub sechestru de către autoritățile din Elveția, Franța și România. Procurorii declarau că acumulase suficiente probe și au reușit să convingă magistrații că anume Plahotniuc este beneficiarul vilelor din aceste trei țări, dar și a cinci mașini și o barcă.

De asemenea, potrivit unei investigații realizată de TV8 în 2020, urma să ajungă în proprietatea statului nouă apartamente înregistrate pe numele soției sale. Am încercat să aflăm dacă procesul a fost dus la bun sfârșit. Procurora responsabilă pentru relațiile cu presa din cadrul Procuraturii Generale a declarat că va reveni ulterior cu informații și detalii în acest caz. Conform datelor de care dispun procurorii, în prezent, Vladimir Plahotniuc s-ar afla în Cipru.

600.000 de hrivne ascunse în trei genți ale unui șofer de autocar care venea din Federația Rusă. Toată suma i-a fost confiscată

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru control un autocar de model ”Mercedes-Benz Tourismo RHD-L”, ce se deplasa din Federația Rusă spre Republica Moldova, transportând pasageri.

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc, funcționarii vamali au întrebat șoferii și pasagerii dacă au bunuri pasibile a fi declarate, și ca răspuns toți au comunicat că nu au nimic de declarat.

În rezultatul controlului vamal al mijlocului de transport și bagajelor, fiind aplicată și tehnica neintruzivă, au fost depistate 3 genți de culoare neagră, în care erau ascunse printre haine mijloace financiare, acestea aparținând unuia dintre șoferi. În urma calculelor a fost stabilit că în cele trei genți erau localizate 600 000 hrivne (UA), în bancnote cu nominalul de 200.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani, cetățean al Republicii Moldova, nu a oferit explicații pertinente despre scopul transportării acestor mijloace financiare din Federația Rusă în Republica Moldova. 

Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este cercetat în continuare în scopul elucidării tuturor circumstanțelor.

Cazul copilei de 5 ani abuzată sexual de bunicul său: Procurorii vin cu precizări

Procuratura informează despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a bărbatului în vârstă de 65 de ani, care și-ar fi violat nepoata în vârstă de 5 ani.

Reieșind din actul de învinuire, la data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 15:00, învinuitul, aflându-se în domiciliul său amplasat într-un sat din centrul țării, știind cu certitudine că victima cu care conlocuia are vârsta de 5 ani, fiind socrul mamei minorei, adică afinul unei rude apropiate, acționând intenționat, în scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința, din cauza vârstei fragede, a violat copila.

Învinuitului i se incriminează violul, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, care este și membru de familie ( infracţiunea prevăzută de art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal).

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată. Acesta pledează nevinovat.

Dacă învinuitul va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.

Ploi în toată țara! Când se încălzește vremea

Vremea se încălzește ușor de astăzi. Ziua, temperaturile vor ajunge la +23  grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +9°C. Astăzi, 24 aprilie, cerul va fi noros și se așteaptă ploi în toată țara.

În nordul țării, maximele vor ajunge până la +19 grade, iar noaptea vor coboarî până la +6 grade.

În zona de Centru vor fi până la +20 grade Celsius în timpul zilei, iar noaptea vor coborî până la +7 grade.

În Sudul țării va fi cel mai cald +23 grade ziua și +9 grade în timpul nopții.

În Capitală termometrele vor indica +21 grade, iar noaptea +8 grade.

Sonia, cățelușa care apără combinatul Azovstal: ,,Anunță atacurile aeriene”
Articolul anterior
Dezastru de proporţii. Rusia a pierdut un întreg batalion în încercarea de a traversa râul Doneţ
Articolul următor