Republica Moldova va primi 564 milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional. Cum vor fi cheltuiți banii?

Autoritățile Republicii Moldova și misiunea FMI au ajuns la un acord la nivel de experți cu privire la un nou program de reforme economice. Programul, în valoare de 564 milioane de dolari SUA, va avea o durată de 40 de luni și va fi finanțat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) și Mecanismului de finanțare extinsă (EFF). 

Rezultatul negocierilor a fost anunțat azi într-un briefing de presă de prim-ministra Natalia Gavrilița și Rodgers Chawani, reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional în Republica Moldova. 

„Un program aprobat cu FMI este un catalizator de noi finanțări din partea altor parteneri de dezvoltare, aduce încredere mai mare pentru investitori și oferă Guvernului o libertate mai mare în dezvoltarea programelor sociale, celor de suport economic și de infrastructură”, a declarat Natalia Gavrilița .

Prioritățile noului acord cu FMI se referă la combaterea corupției și consolidarea statului de drept. „Evaluările independente, inclusiv studiile efectuate de FMI arată că aplicarea proastă a legii și corupția din sistemul judiciar și administrativ au devenit cele mai mari impedimente pentru creșterea economică, asigurarea unor investiții durabile și îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor. De aceea, ne-am angajat să facem evaluarea extraordinară în domeniul justiției și să responsabilizăm organele de drept”, a menționat prim-ministrul. 

Potrivit șefei Cabinetului de miniștri, pe termen scurt, politica bugetar-fiscală va fi concentrată spre atenuarea impactului pandemiei de COVID-19 și a crizei curente din sectorul energetic. În același timp, vor fi finanțate în continuare programele deja lansate de guvernarea de la Chișinău, inclusiv creșterea pensiilor și a indemnizațiilor, subvenționarea salariilor pentru menținerea locurilor de muncă și compensarea pentru activitate economică redusă. Totodată, vor fi finanțate și programe noi de compensare a gospodăriilor casnice și a agenților economici pentru creșterea prețului la energie. Guvernul va continua să lucreze asupra îmbunătățirii sistemului de salarizare, inclusiv la creșterea salariilor în sectorul public. 

Pe termen mediu, eforturile Executivului vor fi concentrate pe asigurarea de investiții în infrastructură – drumuri, sisteme de apă și canalizare, interconexiuni energetice și eficiență energetică – și pe programe de îmbunătățire a mediului de afaceri, a serviciilor de educație și sănătate.

„Vom continua să luptăm cu contrabanda și evaziunea fiscală, prin acțiuni de îmbunătățire a administrării fiscale și vamale și vom face exerciții de raționalizare a cheltuielilor pentru a ne asigura că banii din buget sunt folosiți în beneficiul cetățenilor. Vom îmbunătăți administrarea întreprinderilor de stat. Vom evalua situațiile financiare ale întreprinderilor și vom consolida consiliile de administrare ale acestora astfel ca ele să aducă plus valoare economica. Vom continua să facem ordine în achizițiile publice și vom asigura transparența și combaterea corupției în acest domeniu”, a mai menționat prim-ministrul.

Aprobarea Acordului de către conducerea FMI și Consiliul de directori executivi este preconizată pentru luna decembrie, curent. 

Un gest făcut de Ionel Istrati a fost apreciat de mii de internauți
Articolul anterior
Moscova anunță carantină totală până pe 7 noiembrie
Articolul următor
Alte articole interesante