Republica Moldova va primi din partea FMI o asistență financiară în valoare de circa 558 milioane de dolari

Misiunea FMI a încheiat consultările cu Republica Moldova privind noul program economic, care se va desfășura în următorii trei ani. Astfel, ţara noastră va primi din partea FMI o asistență financiară în valoare de circa 558 milioane de dolari. Anunţul a fost făcut în cadrul unui comunicat de presă emis de Fondul Monetar Internaţional.

separator

Noul program va avea ca obiectiv sprijinirea relansării economice a Republicii Moldova după depășirea pandemiei  Covid-19 și avansarea în implementarea unor reforme instituționale ambițioase.

În perioada 7-24 iulie, echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional, condusă de Ruben Atoyan, a purtat din sediul FMI la Washington discuții la distanță cu autoritățile Republicii Moldova privind un program economic susținut de FMI.

„Ne așteptăm ca Consiliul de Directori Executivi al FMI să discute noul program cu Republica Moldova în luna septembrie, după ce autoritățile Republicii Moldova vor implementa un șir de acțiuni prealabile, inclusiv în domeniul independenței băncii centrale, supravegherii sectorului financiar și transparenței bugetar-fiscale”, a declarat expertul FMI, Ruben Atoyan.

sursa: www.publika.md

Un medic din Anglia a alergat cu masca pe față 35 de km și și-a măsurat nivelul de oxigen. Iată ce a descoperit
Articolul anterior
Avion întors pe aeroport, după ce mai mulți pasageri au refuzat să poarte mască de protecție în timpul zborului
Articolul următor
Alte articole interesante