România a prelungit starea de alertă pentru încă 30 de zile. Cetățenii moldoveni cu pașaport biometric nu se vor putea vaccina la Iași

Cetățenii moldoveni care nu au și cetățenia României nu vor putea participa la maratonul de vaccinare împotriva Covid-19 inițiat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, România. Restricția vine în contextul hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin care se prelungește starea de alertă pe întreg teritoriul României pentru o perioadă de încă 30 de zile. 

Astfel, doar cetățenii Republicii Moldova care au cetățenie dublă se pot vaccina, în baza cărții de identitate românești. 

Precizările sunt făcute de către Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, transmite ipn.md.

Începând cu ziua de vineri, 14 mai, ora 16.00, până luni, 17 mai, ora 08.00, persoanele  care au împlinit vârsta de 16 ani se pot prezenta la UMF Iași (str. Universității nr. 16), fără programare, pentru a fi imunizate cu prima doză de ser Pfizer. 

Pentru minori este necesar un acord (în scris) al unui părinte sau al tutorelui legal.

Pe esplanada UMF Iași va fi instalat un Info Point, iar în clădirea Universității vor fi amenajate 20 de fluxuri de vaccinare. 

În această acțiune de amploare, ce se va desfășura non-stop, vor fi antrenați, în mod voluntar, peste 1.000 de membri ai comunității academice a Universității – cadre didactice, studenți, personal administrativ etc. 

Rapelul va fi asigurat de UMF Iași la 21 de zile de la prima doză, în weekend, în perioada 4-6 iunie.

Victimele atacului armat din școala din Kazan au fost înmormântate. Foto
Articolul anterior
Trei scriitori și un jurnalist din Republica Moldova au fost decorați de președintele României Klaus Iohannis
Articolul următor
Alte articole interesante