România confirmă alte două cazuri de infectare cu Covid-19. Din ce localități sunt pacienții?

România se confruntă cu alte două cazuri de coronavirus. Autoritățile române au anunțat că un bărbat din Maramureș și o femeie din Timișoara au fost infectați cu noul virus. Cei doi au călătorit recent în Italia.

separator
Anunțul vine după ce, pe 26 februarie, un bărbat din Gorj a fost infectat. La bărbatul din Gorj cel de-al doilea test a ieșit negativ.

Pacienta din Timiș a intrat în țară înainte de a fi alertă de coronavirus în Timișoara. In weekend, ea și-a vizitat părinții și trei prieteni. Aceștia au fost anuntați și vor fi testați și ei.

În acest moment, 47 de persoane se află în carantină, iar 8.356 de persoane sunt monitorizate la domiciliu.

„La pacientul din Gorj testul a ieșit negativ. Se va repeta luni”, a precizat Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Matei Balș. Este vorba de bărbatul de 25 de ani, care a fost depistat pozitiv cu coronavirus în seara zilei de26 februarie.

Femeia de 38 de ani, din Timișoara, pe 17 februarie, a mers o zi la Bergamo, în afara zonei definiției de caz. S-a întors, iar pe 25 februarie a prezentat un prim semn de subfebrilitate, cu o stare generală alterată. A stat acasă, s-a prezentat la spital pe 27 februarie pentru o evaluare, neprezentând o simptomatologie. I s-a făcut o testare, i s-a dat un tratament și a mers acasă în izolare. Astăzi, și testul ei a fost confirmat pozitiv.

Sursa

Rezultat pozitiv. Moldoveancă, infectată cu coronavirus în Italia. O altă persoană este suspectă
Articolul anterior
Taxă aprobată. Cât va trebui să scoți din buzunar pentru a folosi o toaletă publică, în parcurile din Capitală
Articolul următor
Alte articole interesante