România deschide plajele pentru turiștii vaccinați

România anunță că, în sezonul estival din acest an, își va deschide plajele pentru turiști.

Potrivit anunțului făcut de premierul Florin Cîțu, deschiderea litoralurilor se va face în două etape, la 1 iunie şi la 1 august, atunci când persoanele vaccinate ar putea merge la plajă, la restaurant sau la hotel fără mască de protecţie, transmite Adevarul.ro.

În acest context, câteva propuneri au fost discutate de premier cu reprezentanţii operatorilor economici de pe litoral şi vor fi transmise comitetului interministerial pentru a fi dezbătute în şedinţa de vineri, informează adevărul.ro.

„Vreau să pregătim cât mai bine acest sezon estival. După un an de pandemie vreau să arătăm că putem deschide în siguranţă acest sezon estival. Pentru a avea un sezon de succes, trebuie să lucrăm împreună”, a declarat Florin Cîţu.

Totodată, primele propuneri de relaxare pe plaje se referă la renunţarea la obligativitatea de a purta masca de protecţie, dar, se va păstra măsura distanţării dintre şezlonguri. Comitetul interministerial care se va întruni vineri, va decide care urmează să fie distanţa dintre turiştii de pe plajă.

De asemenea, românii ar putea renunţa la masca de protecţie şi atunci când se află în hotel sau când merg la restaurant, condiţia principală fiind ca aceştia să fie imunizaţi.

Premierul nu a precizat în ce fel turiștii vor putea demonstra că s-au vaccinat împotriva COVID-19, însă, a declarat că acest lucru poate fi verificat in baza Codului Numeric Personal (CNP) pe un site specializat. În acest sens, Florin Cîţu nu exclude faptul că românii ar putea efectua dovada vaccinării prin intermediul unei aplicaţii.  

Cu toate acestea, marile festivaluri de muzică nu vor putea avea loc mai devreme de 1 august, dată la care este prevăzută a doua etapă de relaxări.

Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret, departe de ochii lumii

Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost depus, astăzi, 14 noiembrie, la capela Cimitirului Evanghelic Lutheran din București, care se află în vecinătatea Cimitirului Bellu, și a fost înmormântat în secret, departe de ochii lumii. Aici, afaceristul are un cavou cumpărat acum 30 de ani în care sunt înmormântați și membri ai familiei sale, scrie presa de peste Prut.

Asta după ce trupul său a fost dus la IML Brașov marți, în jurul orei 17:00, de unde i s-a făcut autopsia, urmând ca miercuri să plece spre București.

Miercuri după-amiază, un Mercedes albastru a preluat trupul lui Prigoană și a plecat spre București, unde a ajuns în jurul orei 18:00 și a depus corpul răposatului la capela Cimitirului Evanghelic Lutheran.

Ceremonia funerară a fost privată, așa cum și-a dorit afaceristul, transmit fii afaceristului într-un comunicat.

„Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurgiului nr. 4). 

Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru.

Mulțumim pentru mesajele de condoleanțe, susținere și empatie – pe care le-am primit în aceste zile și datorită cărora simțim că nu suntem singuri în acest moment greu.

Trecut în neființă în urma unui infarct miocardic, Silviu Prigoană lasă în urmă nenumărate fapte și amintiri luminoase, pe care noi, cei patru fii ai săi, vom încerca întotdeauna să le onorăm„, au transmis fii omului de afaceri, Honorius, Silvius Maximus și Eduard Prigoană.

Comisia pentru decernarea Premiului Național a desemnat laureații din acest an

Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional s-au întrunit, astăzi, într-o şedinţă, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, pentru a selecta câştigătorii ediției 2024. În acest an, au fost depuse 24 de dosare care vizează realizările din 2023 ale participanților în domeniile: artă, știință, literatură, cinematografie, cultură, medicină și sport, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Șeful Executivului a subliniat aportul candidaților la dezvoltarea domeniilor în care aceștia activează, accentuând că oamenii care aduc o plusvaloare societății noastre trebuie să fie susținuți. „Este necesar să vorbim mai mult despre aceste realizări și să comunicăm cetățenilor despre valoarea noastră ca societate. Avem talente, inovații și oameni extraordinari care înregistrează performanțe importante pentru viitorul Republicii Moldova”, a spus premierul Dorin Recean.

Membrii comisiei au examinat dosarele participanților și au desemnat câștigătorii concursului prin vot secret. Lista laureaților va fi făcută publică după aprobarea acesteia în cadrul ședinței de Guvern. Ulterior, vor fi anunțate detaliile privind data și locul desfășurării ceremoniei de decernare a premiului.

Anual, Guvernul decernează până la zece premii care includ diploma, medalia și recompensa bănească în valoare de 100 de mii de lei.

Camerele de supraveghere în trafic: Ce încălcări fixează și care e procedura de achitare a amenzilor

Este cunoscut faptul că aproape orice deplasare cu mașina e supravegheată de agenții de circulație cu ajutorul camerelor de monitorizare. Igor Postu, șeful Direcției monitorizare și documentare a traficului rutier, a precizat la emisiunea „Bună dimineața” de la Moldova 1 că printre cele mai frecvente încălcări sancționate se numără depășirea vitezei, trecerea la roșu și neacordarea de prioritate pietonilor. Amenzile pot ajunge la 5000 de lei și includ, în unele cazuri, suspendarea permisului de conducere, scrie radiochisinau.md.

Potrivit lui Igor Postu, odată cu modificarea Codului contravențional, începând din iunie 2024, termenul de atragere la răspundere contravențională este de 18 luni. După primirea avizului despre încălcări, proprietarul automobilului are termen de 60 zile să se prezinte la organul de poliție.

Pentru a comunica datele în cazul în care s-a aflat o altă persoană terță la volan în momentul comiterii contravenției, respectiv la expirarea celor 60 de zile dacă proprietarul nu s-a prezentat și nu a comunicat date despre alte persoane terțe, se întocmește un proces verbal cu privire la contravenție proprietarului în lipsa acestuia și se expediază la domiciliu. Toate scrisorile și toate actele care sunt emise sunt expediate prin intermediul Poștei Moldovei cu aviz recomandat. Odată cu primirea amenzii respective, proprietarul este în drept să achite 50% din amenda stabilită de către agentul constatator sau în termen de 30 de zile să achite amenda în întregime. Un alt drept este să conteste în termen de 15 zile de la data recepționării”, a declarat Igor Postu.

În context, șeful Direcției monitorizare și documentare a traficului rutier a informat că, pentru depășirea limitei de viteză, amenzile încep de la 600 de lei până la 5000 de lei, precum și suspendarea dreptului de a conduce pe un termen de la 60 la 90 de zile. Traversarea la culoarea roșie a semaforului percepe o amendă de 900 de lei și trei puncte de penalizare. Pentru neacordare de prioritate pietonilor – pentru prima dată se stabilește o amendă de 1800 de lei și cinci puncte de penalizare, iar dacă în decursul unui an de zile această contravenție se repetă, se suspendă dreptul de a conduce pe un termen de 45 de zile.

Poliția recomandă conducătorilor auto să fie extrem de atenți la semnalele de circulație, trecerile de pietoni și limitele de viteză.

Bilanțul cazurilor noi de Covid-19 confirmate astăzi, 6 mai
Articolul anterior
Încă 20 de victime, din cauza infecției Covid-19. Un bărbat și o femeie, în vârstă de 54 de ani, nu sufereau de alte boli
Articolul următor