Doi bolnavi de Covid-19 au murit pe holurile spitalului din Craiova așteptând să se elibereze un loc la secția de Terapie Intensivă. Situația rămâne dramatică în multe din spitale din România unde medicii caută soluții că să salveze viețile pacienților, transmite Protv.ro.
Cadrele medicale avertizează că numărul îmbolnăvirilor va continua să crească dacă oamenii nu se vaccinează.
Cei doi pacienți care au murit din cauza infectării cu Covid-19, au așteptat ore nesfârșite să se elibereze un pat la secția de terapie intensivă a celui mai mare spital din Oltenia, Spitalul Județean Craiova. Unul dintre ei avea 48 de ani.
Medicii, chemați și de acasă, spun că sunt sunt copleșiti de noul val de îmbolnăviri.
Luciana Rotaru, șef UPU-SCJU Craiova: “Sunt mulți cei nevaccinați, covârșitor de mulți, nu cred că este în valul ăsta vreun pacient critic care să-l fi văzut și să fie vaccinat.”
La Craiova nu mai există locuri în spitale pentru copiii bolnavi de Covid. Toate cele 60 de locuri disponibile sunt ocupate, din fericire cu forme medii și ușoare. Aici a fost adus și un copil bolnav de covid din capitală, dar și unul din Pitești. Niciun copil nu este internat la ATI.
Situația tuturor secțiilor de terapie intensivă din țară este critică. În multe dintre ele nu mai sunt locuri, iar numărul bolnavilor care fac forme grave crește rapid.