România și-a ales favoritul la Eurovision 2022: WRS va reprezenta țara la Torino, cu piesa „Llamame”

WRS va reprezenta România la Eurovision, în Torino, cu piesa Llamame, concurs ce se va desfășura în luna mai a acestui an. Pe numele real Andrei Ursu, WRS a obţinut 59 de puncte, învingându-i pe Dora Gaitanovici, locul trei, şi Kyrie Mendél, locul doi.

Piesa Llamame a fost printre preferatele publicului, însă jurații au fost cei care au trimis-o să reprezinte România, la Torino, în Italia. Pe locul doi s-a clasat Kyrie Mendel, iar pe trei Dora Gaitanovici. Nu mai puțin de 12.599 de telespectatori au votat, sâmbătă seară, la finala Selecţiei Naţionale.

Cine este WRS, marele câștigător Eurovision România

Pe numele său adevărat Andrei Ursu, WRS a lucrat, la începuturile carierei sale în showbiz, ca dansator al unor show-uri de talente, iar apoi a fost membru în trupa de băieți Shots. A fost îndrumat de mic spre o meserie în lumea artistică, ambii părinţi fiind dansatori, iar la show-urile PRO TV a colaborat cu artiste precum Antonia, Ruby şi Andreea Bănică.

„Numele meu este Andrei Ursu, cel de scenă WRS, sunt un artist din Buzău, născut în 1993. Fac multă muzică și scriu și pentru alții. Îmi place să petrec. Îmi place să dansez, am început la «Românii au talent» și «Vocea României», așa mi-am început eu cariera. Părinții mei sunt ambii dansatori și am început să dansez de foarte mult, de copil, de la vreo 12 ani am început. Am dansat cu alți artiști înainte să ajung la PRO TV, am dansat cu Antonia, cu Corina Bud, Andreea Bănică, Ruby. Am învățat foarte multe lucrând pentru alți artiști”, a povestit WRS pentru click.

„Am intrat în showbiz că să le fur pâinea celor cu care am dansat. Am învățat foarte multe de la ele. Am învățat foarte multe lucrând pentru alți artiști la Global Records, pentru că m-am angajat la Global Records acum 7 ani. Și, am stat acolo, mi-am luat câteva modele cum ar fi Inna, Carlas Dreams, The Motans, care sunt nume imense în lumea muzicală. Și am stat cu aceștia în studio, am văzut cum se scrie muzică. Am avut niște modele în el. Sunt un tip norocos. Norocul meu a apărut când Alex Cotoi mi-a zis «Băi, tu ai ceva, haide în studio și hai să lucrăm». Vorbesc de carieră solo. Trupa Shot a fost pe val când eram la «Vocea României». M-a văzut Smiley. A fost foarte tare trupa Shot, dar, pentru acel moment din viața mea, a fost fix ce trebuie”, a mai povestit WRS.

Eurovision 2022 va avea loc la Torino

Sub sloganul „The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 41 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Ţărilor de Jos, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.

Concursul va avea loc la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai.

Parlamentul Independenței cere guvernelor de la Chișinău și București unirea neîntârziată a Republicii Moldova cu România

Unirea cât mai repede dintre Republica Moldova și România. Asta cer reprezentanții asociației obștești „Parlamentul Independenței”, guvernelor de la Chișinău și București. Ei vor convocarea ședinței comune la care să se adopte Actul Unirii Republicii Moldova cu România – act normativ suprem al dreptății și totodată al lichidării Pactului Ribbentrop-Molotov pentru națiunea română, scrie evz.ro.

Într-o declarație, semnatarii și votanții Declarației de Independență se adresează și guvernelor Statelor Unite ale Americii, Germaniei și Franței. Care ar trebui să ajute la această mutare care să reîntregească națiunea română.

Unirea dintre Republica Moldova și România, cerută de Parlamentul Independenței

Președintele asociației „Parlamentul Independenței”, Alexandru Arseni, doctor habilitat în dreptul constituțional, a prezentat Declarația-apel cu privire la securitatea națională și integritatea teritorială în contextul situației social-politice interne și externe. Potrivit lui, un apel cu privire la adoptarea actului reîntregirii, adresat către guvernele de la Chișinău și București a fost și anterior. Apelul fusese adoptat pe 26 decembrie 2022, fiind semnat de către 101 deputați semnatari și votanți ai Declarației de Independență, dar și subsemnat de mai bine de 50 de personalități marcante din domeniile știință, cultură, medicină, literatură etc.

Au mai existat apeluri cu privire la extinderea și acoperirea teritoriului Republicii Moldova cu emisiunile postului de televiziune nr.1 România. Un al apel s-a referit la încheierea acordului bilateral de asigurare a securității militare.

„Spre regret, guvernarea de la Chișinău, nu numai că nu a răspuns la apeluri, dar nu a întreprins nicio acțiune practică concretă de a executa voința poporului suveran la reunificarea naturală și legală cu Patria-Mamă România, precum și a asigurării securității naționale și integrității teritoriale. În schimb forțele revanșiste, de ocupație, au selectat și identificat persoane școlite și, respectiv, cu suport financiar criminal terorizează locuitorii din sudul, estul și unele orașe din nord, antrenându-i în procese ilegale. Mai mult ca atât, deputații pretinși ai „opoziției”, contrar statutului de deputat, destabilizează și mai mult situația social-politică internă”, a citat din Declarație Alexandru Arseni.

Avertisment după consolidarea Opoziției, la Moscova

Potrivit lui, toate aceste acțiuni ilegale sunt întreprinse în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. „Colac peste pupăză, pe 21 aprilie curent, aceste persoane, în mod cinic și-au consolidat acțiunile în capitala „Imperiului răului”, Moscova. Astfel s-a demonstrat încă o dată poziția lor de spioni ai Moscovei, cu planuri clare de a subjuga din nou poporul Republicii Moldova, element constitutiv al Națiunii Române”, a declarat președintele asociației „Parlamentul Independenței”.

În context, citând Declarația-apel, doctorul habilitat le-a solicitat guvernărilor de la Chișinău și București să se convoace de urgență în ședință comună pentru a adopta Actul Unirii Republicii Moldova cu România. „Pe această cale naturală va fi smuls cuțitul ce stă în spatele a două națiuni: română și ucraineană, asigurându-se astfel securitatea națiunilor în cadrul Europei Unite și protecția NATO”, a mai spus citat Alexandru Arseni din Declarație.

Rusia amenință că va ataca Polonia. Motivul

Rusia a amenințat că va ataca Polonia dacă vor fi instalate arme nucleare NATO pe teritoriul acestei țări, într-o nouă declarație agresivă a regimului de la Kremlin, făcută de această dată de adjunctul lui Lavrov, Serghei Riabkov, scrie digi24.ro.

„Extinderea practicii misiunilor nucleare comune ale NATO – indiferent care ţară sau ţări s-ar alătura celor care iau parte deja la această practică – are caracter pur destabilizator. Şi în fapt ameninţător”, a afirmat oficialul regimului criminal de la Kremlin, statul agresor care a comis un rapt teritorial în Ucraina și de doi ani bombardează civili în această țară. 

Riabkov susține că practica misiunilor nucleare comune ale ţărilor NATO în apropierea graniţelor statului agresor „exacerbează ameninţările de securitate”. „Şi nu mă refer la desfăşurarea permanentă, care şi ea este intens discutată de demagogi de la Varşovia. De aceea, toţi acei politicieni care discută acum cu entuziasm despre o astfel de schemă în Polonia şi mai departe, din propriile lor motive, trebuie să înţeleagă: mutările în această direcţie nu vor contribui la securitatea Poloniei, ci facilităţile respective vor deveni cu siguranţă o ţintă.

Vor fi în prim-planul planificării noastre militare”, a insistat oficialul statului agresor. Riabkov s-a referit la discuţiile care au loc cu privire la desfăşurarea de facilităţi nucleare ale NATO în Polonia ca fiind o „chestiune în evoluţie”. Rusia urmăreşte îndeaproape cum tratează Polonia această problemă, a mai spus el. Într-un interviu publicat luni de cotidianul Fakt, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că autorităţile poloneze au discutat în mod repetat cu SUA posibilitatea desfăşurării de arme nucleare în Polonia, în cadrul programului „nuclear sharing” al alianţei, adăugând că Polonia este gata să facă acest lucru dacă va fi necesar.

Lumina Sfântă va fi adusă în R. Moldova de Patriarhia Română cu o aeronavă specială

Credincioșii din Republica Moldova se vor putea bucura și în acest an de aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, scrie jurnal.md.

Mitropolia Basarabiei informează enoriașii că o aeronavă specială va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită. Astfel, ierarhii Mitropoliei Basarabiei, împreună cu o delegație de clerici și credincioși, vor întâmpina într-o procesiune solemnă Lumina Sfântă la Aeroportul Internațional Chișinău.

Ulterior, Sfânta Lumină va fi distribuită către fiecare protopopiat și parohie din țară prin cele trei Centre Eparhiale (Chișinău, Bălți și Cahul). Detaliile despre programul evenimentului vor fi anunțate ulterior.

„Această aducere a Sfintei Lumini reprezintă un moment de profundă însemnătate spirituală pentru credincioșii din întreaga lume, oferindu-le ocazia să participe la sărbătoarea Învierii Domnului în mod autentic și binecuvântat. În această zi sfântă, credincioșii sunt încurajați să se alăture acestui moment de bucurie și să primească Sfânta Lumină cu inimile deschise și rugăciuni de mulțumire”, se spune într-un mesaj al Mitropoliei Basarabiei..

Reprezentanții instituției se roagă ca Învierea Domnului să aducă lumină, pace și nădejde în inimile tuturor credincioșilor din Basarabia.

Refugiații ucraineni vor putea călători gratuit cu trenul în România și în Ungaria
Articolul anterior
L-au botezat în a 10 zi de război. O familie de ucraineni și-au încreștinat copilul într-o biserică din Bălți
Articolul următor