România și Republica Moldova s-au întâlnit să discute despre construcția de autostrăzi

Comisii de specialitate din parlamentele României și Republicii Moldova au avut o ședință comună în care s-a discutat despre dezvoltarea parteneriatului din domeniul transporturilor dintre cele două ţări, scrie realitatea.net.

Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Iaşi, la discuţii fiind prezent şi ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă. De asemenea, au fost invitaţi să participe şi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care militează pentru construirea autostrăzilor în regiunea Moldovei. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a prezentat în cadrul reuniunii stadiul proiectelor mari de infrastructură din regiunea Moldovei, el precizând că “vestea îmbucurătoare este că suntem mai aproape ca niciodată să vedem Iaşul conectat de restul ţării prin autostrăzi“.

“Cu cele două autostrăzi, A7 şi A8, aflate în diferite etape de implementare, cu proiectul, devizul şi finanţarea aprobate pentru Podul de la Ungheni care să ne conecteze cu Republica Moldova, cu o variantă de ocolire a municipiului Iaşi, cu centura oraşului Podu Iloaiei, proiecte care sunt doar minimul pe care trebuie să îl facem, judeţul nostru va avea cu totul alte oportunităţi, iar Moldova nu va mai fi izolată de restul ţării. Ne punem toate speranţele că în toamna anului 2025 se va putea circula în integralitate pe A7, de la Ploieşti până la Paşcani, iar până în 2030 şi pe A8. Cele două autostrăzi nu vor rezolva doar o problemă de infrastructură rutieră, ci vor fi o şansă reală la dezvoltare pentru judeţul şi regiunea noastră“, a precizat şeful CJ Iaşi, Costel Alexe.

El consideră că statul român trebuie să-şi întoarcă privirea către Moldova, iar toate aceste proiecte să devină realitate. La rândul său, preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din Senatul României, Toma Petcu, s-a referit la cele trei poduri noi care vor fi construite între România şi Republica Moldova.

“Pe 4 mai se va semna noua sesiune de finanţare prin POT – Programul Operaţional Transporturi. Mai mult ca sigur va fi inclus la finanţare şi tronsonul Târgu Mureş – Ungheni din A8, conexiunea Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova). În două săptămâni va fi semnat contractul de finanţare şi se va demara procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie. Include două componente – o construcţie a podului, a punctului de trecere a frontierei şi a unei parcări adiacente şi realizarea unui tronson de autostradă cu două benzi care va asigura circulaţia până la finalizarea integrală a A8. Sunt în procedura de selecţie studiile de fezabilitate pentru trei noi poduri: Stânca – Costeşti, Bumbăta – Leova  şi Fălciu – Leca.

Pe 24 aprilie s-au deschis ofertele financiare pentru SF. Termenul pentru închiderea licitaţiei şi declararea câştigătorului este sfârşitul lunii iunie. Timp de şase luni, contractorul are obligaţia să realizeze SF-urile, iar anul următor să fie lansată licitaţia pentru proiectare şi execuţie“, a afirmat senatorul Toma Petcu.

De Paște și Paștele Blajinilor, transportul public din Capitală va activa în regim special

Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele de Paști și Paștele Blajinilor, transportul public municipal va activa în regim special.

Astfel, pe data de 05.05.2024, în Noaptea Învierii, troleibuzele de pe rutele: nr. 2, și nr. 25 și autobuzele de pe ruta nr. 5 și nr. 26 vor circula până la ora 01:00. Iar rutele de troleibuz nr. 8, nr. 10, nr. 12, nr. 22 vor circula pe parcursul întregii nopți, cu interval de 30 minute.

Pe data de 5, 6, 11, 12 și 13 mai a.c., va fi stabilit, la necesitate, numărul de autobuze circulante pe rutele nr. 10, str. Vasile Alecsandri – sat. Grătieşti (str. Prieteniei), nr. 26, str. Liviu Deleanu – str. Doina şi nr. 28, str. Vasile Alecsandri – sat. Grătieşti – sat. Hulboaca.

Pe data de 12 și 13 mai 2024, de Paștele Blajinilor, va fi se prelungit itinerarul rutei de autobuz nr. 19 până la str. Doina, Cimitirul „Sf. Lazăr”, după cum urmează: tur – de pe bd. Moscova pe str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina, până la poarta centrală a Cimitirului „Sf. Lazăr”. Retur – str. Doina, str. Socoleni, str. Studenților și în continuare pe traseul stabilit. Se stabilesc stațiile intermediare, cele situate pe acest itinerar. Ruta va activa în regim obișnuit conform orarelor de circulație aprobate.

De asemenea, pe data de 12 și 13 mai, a.c., curent va fi asigurat transport gratuit pentru călătorii rutelor de autobuz nr. 27, „C” şi „D”, după cum urmează: ruta suplimentară de autobuz „C”, str. Vasile Alecsandri – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), cu următorul itinerar: tur – str. Vasile Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Alexandr Puşkin, str. Ierusalim, bd. Grigore Vieru, bd. Renaşterii Naţionale, str. Poştei, str. Putnei, str. Vasile Badiu, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – str. Doina, str. Vasile Badiu, Calea Orheiului, bd. Renaşterii Naţionale, str. Albişoara, str. Vasile Alecsandri. Pe traseul rutei „C” se stabilesc în ambele direcţii staţii intermediare cele existente.

Ruta suplimentară de autobuz „D” „bd. Renașterii Naționale (Circul) – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”)” cu următorul itinerar: tur – bd. Renașterii Naționale, Calea Orheiului, str. Ceucari, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – pe același traseu. Pe traseul rutei în cauză se stabilesc stațiile intermediare după cum urmează: în sens direct – str. Florilor, str. Ceucari și str. Doina 106; în sens opus – str. Doina 106, str. Ceucari, Calea Orheiului și bd. Renașterii Naționale.

Ruta de autobuz nr. 27 „bd. Renașterii Naționale (Circul) – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”)” cu următorul itinerar: tur – bd. Renașterii Naționale, str. Tudor Vladimirescu, str. Kiev, bd. Moscova, str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – pe același traseu. Pe traseul rutei în cauză se stabilesc în ambele direcții stații intermediare cele existente.

Programul de circulaţie al autobuzelor pe ruta „D” se va stabili de la ora 07:00 şi până la ora 20.00, iar pe rutele: „C”, nr. 19 și nr. 27 – conform orarelor aprobate.

Pe data de 11, 12 și 13 mai, a. c., numărul de troleibuze de pe rutele nr. 12, nr. 25, nr. 26, nr. 27 și nr. 28 va fi stabilit după necesitate.

În zilele de 12 și 13 mai 2024, circulaţia microbuzelor pe rutele nr. 134, 162 şi 184 va fi stabilită până la Cimitirul „Sfântul Lazăr” (poarta III).

Incendiu devastator la o mănăstire în Săptămâna Mare!

Mănăstirea Văratec din România, un loc sacru și plin de istorie, a fost zguduită de un tragic incident în timpul Săptămânii Mari, când două chilii ale măicuțelor au fost mistuite de flăcări. Incendiul, declanșat de un scurtcircuit electric, a adus îngrijorare și tristețe în rândul credincioșilor, scrie presa română.

Iată detaliile! Incendiu devastator la Mănăstirea Văratec în Săptămâna Mare Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, incendiul a avut loc în seara zilei de luni și a afectat două chilii, cu o suprafață totală de aproximativ 380 mp. Eforturile de stingere a focului au fost coordonate de patru autospeciale de intervenție, o autospecială pentru salvare de la înălțime și un echipaj SMURD, mobilizate din detașamentele din Piatra-Neamț și Târgu-Neamț. Intervenția a durat peste trei ore, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime sau răniți.

În ciuda eforturilor susținute ale pompierilor, pagubele materiale au fost semnificative, iar comunitatea mănăstirii este profund afectată. De-a lungul nopții, un echipaj cu autospecială a rămas la fața locului pentru a asigura zona și a preveni eventualele reizbucniri ale incendiului. Cauza probabila a tragediei a fost identificată drept un scurtcircuit electric produs la motorul unei mașini de cusut. Aceasta este o mustrare care aduce aminte de importanța monitorizării și întreținerii periodice a instalațiilor electrice, în special în locurile cu un grad ridicat de vulnerabilitate la incendii, cum ar fi mănăstirile și alte lăcașuri de cult.

”Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric produs la motorul unei mașini de cusut”, a anunțat ISU Neamț.

Alarmant! Un tânăr de 22 de ani, prins cum plasa droguri în ascunzișuri

Polițiștii capitalei au demascat activitatea infracțională a unui tânăr de 22 de ani care plasa droguri în ascunzișuri.

Asupra suspectului oamenii legii au depistat pachețele în interiorul cărora se afla o substanță care se presupune a fi drog. Pachețelele au fost ridicate și expediate la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP pentru efectuarea expertizei.

Suspectul este cercetat penal, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 3 la 7 ani.

Acțiunile de documentare au fost realizate de ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Centru.

Pasha Parfeni, repetiție pe scena de la Eurovision
Articolul anterior
Și-a cerut iubita de soție, după care a murit. Sfârșit tragic pentru un bărbat care se afla într-o vacanță romantică
Articolul următor