Rubla a revenit la valoarea de dinainte de război. Cu ce preţ a evitat Rusia colapsul financiar. SUA declară că ,,moneda este susținută artificial”

Rusia a stablizat rubla prin controale dure de capital și restricții ale investițiilor. Moscova a reușit să evite colapsul financiar, blocând ieșirea fondurilor din țară, scrie Financial Times.

Rubla rusească, în cădere liberă

a reveni la valoarea de dinainte de războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina pe 24 februarie. Rubla a recuperat aproape toate pierderile suferite după ce Rusia a invadat Ucraina deoarece Moscova a aplicat controale de capital draconice și împiedicat majoritatea traderilor străini să scape de investiții. Revenirea monedei rusești arată cum a reușit Moscova să evite colapsul sistemului financiar al țării. A făcut-o însă izolând și mai mult economia de finanțele globale.

La începutul lunii martie, rubla a scăzut la 150 per dolar american – a pierdut aproape jumătate din valoarea sa în mai puțin de două săptămâni – după ce sancțiunile americane și europene au scos Rusia din sistemele globale de plată și au înghețat o mare parte din „cufărul de război” al lui Putin, de peste 600 de miliarde de dolari, strâns de Banca Centrală a țării.

„Ca urmare a sancțiunilor noastre fără precedent, rubla a fost făcută moloz”, a declarat președintele Joe Biden săptămâna trecută în timpul vizitei sale în Polonia. De atunci, moneda a crescut surprinzător, joi s-a tranzacționat la 81,7 pentru un dolar, aproape de același nivel de pe 23 februarie, cu o zi înainte ca Vladimir Putin să-și trimită soldații în Ucraina. Şi faţă de euro, rubla s-a întărit în acelaşi mod.

Veniturile din petrol și gaze au contribuit la stabilizarea rublei, deoarece exporturile continuă să curgă către Europa. Însă esențiale pentru a preveni o criză valutară mai profundă au fost restricțiile dure introduse de Moscova pentru a susține valoarea rublei, potrivit lui Oleg Vyugin, președintele consiliului de supraveghere al Bursei de la Moscova și fost guvernator adjunct al Băncii Centrale.

„A fost un moment la început când rubla a scăzut brusc . . . mulți cetățeni își mutau banii în străinătate. Apoi a fost introdus un embargo asupra acestui lucru și a devenit aproape imposibil să folosești dolari în țară sau în străinătate”, a explicat Oleg Vyugin. Rușilor li s-a interzis să-și mute bani în conturile bancare străine, să extragă peste 10.000 de dolari în valută internațională în următoarele șase luni sau să scoată din țară peste 10.000 de dolari în numerar. De asemenea, băncilor și brokerilor li s-a interzis temporar să facă schimburi valutare în numerar în dolari și euro.

De asemenea, Banca Centrală a dublat rata dobânzilor la 20%, stimulându-i pe ruși să păstreze rublele în loc să scape de ele pentru valută străină. Măsura a împiedicat ca oamenii să dea năvală la bănci și a menținut intact sistemul bancar rus. De asemenea, străinilor li s-a interzis să tranzacționeze acțiunile rusești, blocându-le investițiile. „Este un control atât de puternic al autorităților, încât nu cred că acestea sunt niveluri care pot fi considerate o imagine a economiei ruse sau a eficacității sancțiunilor”, a declarat Cristian Maggio, economist la TD Securities.

Mulți dintre investitorii străini sunt efectiv blocați să dețină active rusești, nu pot face tranzacții pe această piață, iar băncile din afara Rusiei nu au mai publicat ratele de schimb valutar dolar-rublă, potrivit lui Maggio. „Offshore această piață pur și simplu nu există”, a spus el. Sancțiunile au sprijinit de fapt un punct forte tradițional al economiei Rusiei: excedentul comercial. Creșterea prețurilor la energie, împreună cu o scădere bruscă a importurilor, a creat o „balanță comercială foarte puternică și un exces uriaș de valută în balanța comercială”, a spus Vyugin.

Vânzările de petrol reprezintă aproximativ 30% din veniturile bugetului de stat al Rusiei, iar prețurile mărite din prezent „oferă Rusiei cei mai puternici termeni de schimb din 2008 încoace”, au explicat economiștii Elina Ribakova și Robin Brooks. „Deci, chiar dacă Rusia livrează mai puțin petrol acum din cauza sancțiunilor occidentale, Putin încă primește cantități mari de valută puternică”.

Rusia ar putea reconstrui rezervele Băncii Centrale, înghețate de sancțiuni, în aproape un an

Ribakova a estimat că contul curent al Rusiei ar putea ajunge probabil la 200-250 de miliarde de dolari în 2022, de la aproximativ 120 de miliarde de dolari în 2021, din cauza prăbușirii importurilor combinat cu exporturile puternice de mărfuri. Aceste venituri înseamnă că Rusia ar putea reconstrui rezervele Băncii Centrale, înghețate de sancțiuni, în aproape un an, a spus ea. Companiile care obțin venituri în valută străină – în principal exportatorii de petrol și gaze – au fost, de asemenea, forțate să schimbe 80% din aceste venituri în ruble. Munca de susținere a monedei a fost practic externalizată către sectorul privat.

Banca Centrală a Rusiei a cheltuit o sumă relativ modestă de 1,2 miliarde de dolari pentru susținerea rublei în cele două zile lucrătoare de după invazie și nu a mai intervenit pe piețele valutare de atunci, potrivit datelor băncii. De asemenea, analiştii spun că planul lui Putin de a forţa clienţii europeni de gaze să plătească în ruble poate oferi un impuls suplimentar monedei.

Cu toate acestea, puterea relativă a monedei ar putea masca daunele profunde pe care sancțiunile sunt aşteptate să le provoace economiei ruse. Producția economică a Rusiei va scădea cu 15% în acest an, după un deceniu și jumătate de creștere, estimează Elina Ribakova. Contracția poate fi şi mai mai mare dacă vor exista sancțiuni suplimentare asupra exporturilor de petrol și gaze.

Peste 400 de companii străine s-au retras din Rusia, a estimat economista Elina Ribakova. Multe dintre ele s-au „auto-sancționat” şi au părăsit ţara, chiar dacă sancțiunile oficiale nu le-a impus asta. „Cursul de schimb valutar face parte dintr-un efort politic de a transmite că sancțiunile nu funcționează”, a spus Timothy Ash, economist la BlueBay Asset Management. „Dar nu este o piață reală. Și oriunde se tranzacționează rubla astăzi, mâine sau anul viitor, Putin a transformat Rusia într-un paria internațional.”

Casa Albă spune că rubla este susținută artificial de Banca Centrală rusă

Întrebată despre revenirea rublei, Casa Albă a declarat că este vorba de o ”întărire artificială” din partea Băncii Centrale ruse și a guvernului. „Ei iau măsuri artificiale pentru a sprijini rubla”, a declarat joi directorul de comunicare al Casei Albe, Kate Bedingfield, potrivit Reuters

Elena Dragalin, decorată cu medalia „Meritul Civic”, una dintre cele mai înalte distincții naționale

Elena Dragalin, mama șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a fost decorată de președintele R. Moldova, Maia Sandu, cu medalia „Meritul Civic”, una dintre cele mai înalte distincții naționale.

Mama șefei PA, decorată de președinte cu medalia Meritul Civic

Premiul a fost înmânat de șeful diplomației de la Chișinău, Mihail Popșoi, în cadrul celei de-a zecea ediții a Convenției moldo-americane, care se desfășoară în perioada 19-21 aprilie la Washington, Statele Unite ale Americii, transmite Newsmaker.md.

„Prin decret prezidențial, în semn de recunoștință pentru consolidarea comunității moldovenești în SUA și pentru implicarea în dezvoltarea proiectelor precum „Moldova AID”, președinta Republicii Moldova Sandu îi acordă una dintre cele mai înalte distincții naționale, medalia „Meritul Civic”, doamnei Elena Drăgălin”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi.

„Foarte bine meritat”, și-a completat șeful diplomației de la Chișinău discursul, după ce a înmânat distincția.

Vizibil emoționată, Elena Dragalin a declarat: „Tot ce pot să spun este mulțumesc”.

De menționat că familia Dragalin s-a stabilit în SUA în urmă cu mulți ani. Acolo, mama șefei PA, Elena Dragalin, se remarcă printr-o activitate fructuoasă în consolidarea relațiilor moldo-americane, devenind un nume de referință printre comunitatea de moldoveni stabiliți în această țară.

Basarabeanca a fondat Moldova-AID, care organizează anual forul cunoscut sub denumirea Convenția moldo-americană, cu participarea delegaților din partea instituțiilor guvernamentale americane și din Republica Moldova, precum şi a reprezentanților diasporei moldovenești în SUA.

Bătaie cu focuri de armă, în fața unui centru comercial din Chișinău. Poliția a inițiat o anchetă

Doi agenți ai unei companii private de pază s-au luat la bătaie cu doi bărbați în fața unui centru comercial din centrul municipiului Chișinău. Potrivit imaginilor video distribuite pe rețelele de socializare, dar și a unor martori, pentru a calma spiritele, un agent de pază a tras un foc de avertizare în aer.

Șeful Serviciului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a declarat că potrivit informațiilor preliminare, bărbații, fiind în stare de ebrietate, nu doreau să achite nota de plată într-un local și au dat dovadă de un comportament neadecvat find solicitată intervenția agenților de pază, transmite www.stiri.md.

Ajunși la fața locului, agenții de pază au solicitat bărbaților să se liniștească, însă aceștia au început să fie agresivi, iar unul dintre agenți a efectuat o împușcătură în aer. Astfel, în urma măsurilor întreprinse, indivizii au fost imobilizați și escortați la Inspectorat pentru audieri.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar cei doi urmează să fie reținuți pentru 72 de ore.

Dorin Recean, întrevedere cu vicecancelarul Germaniei. Subiectele discutate

Agenda de reforme implementate în Republica Moldova pentru asigurarea dezvoltării economice a țării, oportunitățile create de autorități pentru atragerea investițiilor străine, dar și posibilitățile de extindere a cooperării comercial-economice moldo-germane au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu vicecancelarul Germaniei, ministrul Economiei și Climei, Robert Habeck.

Dorin Recean a discutat cu vicecancelarul Germaniei. Subiectele abordateFoto: gov.md

Șeful Executivului a apreciat susținerea părții germane în fortificarea sectoarelor cheie pentru modernizarea țării.

De asemenea, premierul a accentuat că potențialul economic moldo-german necesită a fi valorificat deplin, subliniind importanța informării continue a oamenilor de afaceri din Germania despre beneficiile pe care le oferă țara noastră investitorilor.

„Mă bucur să avem susținerea Germaniei pentru consolidarea legăturilor noastre economice și promovarea oportunităților investiționale pentru afacerile din Germania. Republica Moldova rămâne orientată spre creștere economică, se dezvoltă și își continuă, accelerat, cursul spre marea familie europeană, având alături prieteni de încredere precum Germania”, a spus Dorin Recean.

Oficialii au mai discutat despre securitatea energetică a Republicii Moldova și eforturile de diversificare a surselor de energie regenerabilă.

„Prioritatea noastră este să ne consolidăm independența energetică, prin cooperare cu partenerii și prin implementarea unor proiecte strategice în domeniul energetic”, a subliniat premierul.

Doi soldaţi ruşi, fraţi gemeni, au murit pe front în Ucraina, în aceeaşi zi. Unul dintre ei urma să devină tată
Articolul anterior
„Nici nu știam să folosim o armă”. Ce au povestit nouă studenți ucraineni trimiși la luptă de separatiștii din Donețk
Articolul următor