Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone asupra Ucrainei de până acum. Reacția forțelor de la Kiev

Un număr record de 479 de drone explozive au fost lansate de forțele ruse, în noaptea de duminică spre luni, asupra Ucrainei. Forţele Aeriene Ucrainene au anunțat câte au interceptat din acestea, potrivit AFP.

Din cele 479 de drone lansate de Rusia, 460 au fost interceptate sau neutralizate, au transmis, luni, Forţele Aeriene Ucrainene, care au precizat că atacul de duminică noapte a fost cel mai mare de până acum, notează AFP și Agerpres. Un atac similar a avut loc pe 1 iunie, când Ucraina a anunțat că a fost vizată de 472 de drone.

De asemenea, forțele de la Kiev au transmis că au respins și 19 dintre cele 20 de rachete lansate de Rusia.

Atacul rușilor vine în momentul în care Kievul şi Moscova urmează să facă schimb de prizonieri şi trupuri ale soldaţilor ucişi pe linia frontului.

Schimbul de prizonieri care inițial trebuia să aibă loc în weekend este de aşteptat să se întâmple săptămâna aceasta, potrivit şeful serviciilor secrete militare ucrainene Kirilo Budanov.

Războiul declanșat de Rusia pe pe 24 februarie 2022 a provocat moartea a zeci de mii de oameni, atât civili, cât şi militari.

Kievul cere Moscovei de câteva luni un armistiţiu de 30 de zile pentru a iniţia discuţii de pace, pe care Kremlinul le-a refuzat până acum, afirmând că un astfel de armistiţiu ar da timp armatei ucrainene aflate în dificultate să se reînarmeze.

Dovleceii – 5 rețete delicioase și sănătoase pentru toată familia
Articolul anterior
Cazul gravidei de la Căușeni: Femeia diagnosticată cu moarte antenatală a fost transferată la Spitalul Republican
Articolul următor