Rusia anunță aprobarea vaccinului Sputnik Light, care este administrat într-o singură doză

Rusia a anunțat joi aprobarea unei versiuni „light” a vaccinului său emblematic împotriva Covid-19, Sputnik V, care este administrat într-o singură doză împotriva tulpinii de bază, potrivit AFP.

Această aprobare a fost anunțată în același timp de proiectanții vaccinului și de vicepremierul rus responsabil cu sănătatea, Tatiana Golikova, în cadrul unei întâlniri cu președintele Vladimir Putin, difuzată la televizor, transmite Hotnews.ro.

Potrivit Fondului rus de investiții directe (RDIF), care finanțează dezvoltarea vaccinului, Sputnik Light este eficient cu 79,4%, comparativ cu 91,6% pentru versiunea sa cu două doze.

„Vaccinul Sputnik Light se bazează pe o platformă vectorială adenovirală umană bine cercetată, care s-a dovedit a fi sigură și eficientă”, a continuat RDIF într-o declarație, adăugând că costul acestei versiuni a injecției va fi „mai mic de 10 dolari „.

Potrivit lui Alexandre Guintsbourg, directorul centrului de cercetare din Moscova Gamaleïa aflat spatele vaccinului rus, Sputnik Light va permite „imunizarea mai rapidă a grupurilor de populație mai mari și va sprijini niveluri ridicate de imunitate la cei care au fost deja contaminați”.

Directorul RDIF, Kirill Dmitriev, citat și el în declarație, consideră că această versiune „reduce semnificativ probabilitatea ca îmbolnăvirile severe să ducă la spitalizare”.

Potrivit acestuia, Sputnik V cu două doze „va rămâne principala sursă de vaccinare în Rusia, în timp ce Sputnik Light va fi exportat”.

Rusia se mândrește cu faptul că a fost prima țară care a licențiat un vaccin împotriva coronavirusului, încă din august 2020, anunț care a fost considerat prematur în străinătate, chiar înainte de începerea studiilor clinice de masă (faza III) și publicarea rezultatelor științifice.

În februarie, prestigiosul jurnal medical The Lancet a menționat că Sputnik V a fost eficient cu 91,6%, risipind îndoielile cu privire la fiabilitatea sa.

Din lipsa capacității de producție și din dorința de a-și consacra producția ca prioritate populației sale, Rusia a livrat însă până acum doar cantități reduse în afara teritoriului său.

Paradă de eleganță și rafinament la Castel Mimi! Două zâne ale frumuseții au prezentat noile tendințe pentru sezonul următor

Paradă de eleganță și rafinament la Castel Mimi! Doi renumiți artiști în înfrumusețare de la noi, adevărate zâne ale frumuseții, au prezentat noile tendințe în materie de coafuri și make-up pentru următorul sezon, într-o atmosferă de vis.

Hairstylist-ul Ecaterina Atasii și make-up artistul Olga Crețu au o colaborare frumoasă de mai mulți ani și împrreună au reușit să bulverseze rețelele sociale de la noi cu lucrările lor de o frumusețe rară.

Cafurile Ecaterinei reprezintă o adevărată artă și cu greu îți vine să crezi că sunt realizate de mâna omului. Și Olga Crețu merită toate aprecierile. Make-up artistul își mânuiește cu atâta dibăcie pensulele încât toate femeile devin adevărate dive în mâinile ei.

Recent, cele două artiste și-au prezentat Colecția “ Fame Fatale” într-o atmosferă de vis, la Castel Mimi. O adevărată paradă de eleganță și rafinament! Astfel, artistele au prezentat noilor tendințe pentru următorul sezon.

Vedeți mai jos imagini video.

”Dragile mele Femei fatale, așa vreau să va văd, fatal de fericite! Vreau să vă prezint cea mai noua Tendința în materie de coafuri a anului 2023, cea care a devenit favorita voastră, asta o zic cu certitudine datorită multitudinii de mesaje pe care le primesc de la voi! Sper că aceste Lookuri să vă fie sursă de inspirație in a deveni cele mai bune și frumoase versiuni ale voastre.!”, scrie Ecaterina Atasii pe pagina ei de Facebook.

Puteți admira mai jos lucrările celor două zâne ale frumuseții.

Vladimir Putin, prima apariție în zonele ocupate din Ucraina! Președintele rus, în vizită în Mariupol

Președintele rus a vizitat, sâmbătă, Mariupol, orașul-port din regiunea ucraienanță Donețk și locul unde s-au desfășurat cele mai sângeroare bătălii de când Rusia a invadat Ucraina. Presa rusă de stat scrie că acesta a ajuns cu un elicopter în orașul bombardat masiv de ruși la începutul războiului, relatează The New York Times citat de libertatea.ro.

Kremlinul, citat de presa rusă, a descris vizita lui Putin la Mariupol ca fiind „o călătorie de lucru” pentru ca președintele rus să analizeze lucrările de construcție și restaurare din oraș.

„În special, a fost vorba despre construcția de noi cartiere rezidențiale, facilități sociale și educaționale, infrastructură de locuințe și servicii comunale, instituții medicale. (…) Șeful statului a examinat, de asemenea, linia de coastă din Mariupol, în zona clubului de iahturi, clădirea teatrului, locuri memorabile ale orașului”, a mai precizat serviciul de presă al Kremlinului, adăugând că Putin a discutat și cu locuitori din Mariupol.

În timpul vizitei, Putin a călătorit prin mai multe zone ale orașului în timp ce conducea o mașină, făcând diverse opriri, iar vicepremierul Marat Khusnullin i-a prezentat un raport privind progresul lucrărilor, relatează agenția rusă Interfax.

Liderul de la Kremlin a ajuns în orașul ocupat după vizita pe care a făcut-o în Crimeea, în contextul în care sâmbătă, 18 martie, s-au împlini nouă ani de când regiunea ucraineană de la Marea Neagră a fost anexată de Rusia, într-o mișcare nerecunoscută la nivel internațional. Aceasta a fost a doua călătorie neanunțată a lui Vladimir Putin în zonele ocupate de Rusia în Ucraina în acest wekend și a fost cea mai apropiată deplasare a liderului rus de liniile de front din ultimul an.

Cele două vizite au avut loc la mai puțin de 48 de ore după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin pentru crime de război. Liderul de la Kremlin este vizat de suspiciunea de deportare ilegală a unor copii din Ucraina și transfer ilegal de persoane de pe teritoriul Ucrainei în Federația Rusă. Un mandat similar a fost emis și pentru Maria Alekseievna Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copilului, pentru aceleași acuzații.

Mariupol, oraș distrus de bombardamente și oraș-simbol al rezistenței

Mariupol, care avea înainte de război o populație de jumătate de milion de locuitori, a fost timp de mai multe luni sub asediul forțelor ruse. Orașul în care se afla una dintre cele mai mari uzine siderurgice din Europa, Azovstal, a fost bombardat masiv de trupele Moscovei în primele luni ale invaziei. În inferioritate numerică și cu arme mai puține și mai puțin sofisticate, armata ucraineană a rezistat, refugiindu-se în fabrica de oțel a orașului. În cele din urmă, în luna mai a anului trecut, forțele ucrainene s-au retras, lăsând orașul devastat sub control rusesc.

Trauma seismelor din Turcia! O femeie s-a trezit dintr-un coșmar și s-a aruncat de la etaj

Ayşe Gülhan Çeler, 38 de ani, s-a trezit din somn țipând că „este cutremur”, a intrat în panică și a sărit de la etajul al doilea al unui bloc din orașul Erzin, provincia Hatay. Femeia a fost dusă la spital, dar nu a mai putut fi salvată, relatează realitatea.ro care citează presa turcă.

Provincia Hatay a fost cea mai afectată de cutremurul devastator, de luna trecută, care a ucis aproximativ 50.000 de persoane. Seismul a fost urmat de sute de replici. Pe 14 martie, Ayşe Gülhan Çeler.ea s-a trezit dintr-un coșmar. „Se temea! A crezut că este o nouă replică și a intrat în panică, Ayşe a mea a fugit spre balcon și a sărit de la etajul doi“, a declarat, traumatizată, mama Lütfiye Çeler. Transportată la spital, Ayșe nu a putut fi salvată.

”Fiica mea s-a trezit brusc, țipând: „Mamă, este un cutremur, trebuie să ieșim”. Am încercat să o opresc, dar nu am reușit, a sărit. Nici eu nu puteam înțelege ce se întâmplă. Când am văzut-o jos, am leșinat!”

„Orice s-a întâmplat cu fiica mea s-a întâmplat după cutremurul din 6 februarie. A suferit o traumă. Fiica mea nu s-a sinucis, cred că a avut coșmar că e cutremur și a sărit din cauza panicii”, a mai declarat mama îndurerată.

Italia elimină carantina: condițiile de intrare în țară după 15 mai 2021
Articolul anterior
Un copil de 4 ani din Marea Britanie și-a salvat mama sunând la numărul de urgență 999
Articolul următor