Numărul cetățenilor străini care au primit cetățenia rusă, în 11 luni ale anului 2021, a fost de 667.939, adică cu aproape 105.000 mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Datele au fost prezentate în cadrul unui raport emis de către Ministerului Afacerilor Interne din Rusia privind situația migrației, transmite realitatea.md.
„În ianuarie – noiembrie 2021, numărul persoanelor în privința cărora s-a luat decizia de a dobândi cetățenia rusă este de 667.939”, se arată în materiale. În același timp, pentru aceeași perioadă a anului trecut, acest număr a fost de 563.342.
Potrivit MAI din Rusia, a crescut și numărul străinilor care stau la evidenția serviciului de migrație. Deci, dacă pentru 11 luni din 2020 au fost 8.983.944 de persoane, atunci pentru aceeași perioadă din 2021 – 11.895.887.
Valentina Kazakova, șefa Direcției Principale pentru Probleme de Migrație a Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei a anunțat că cererea pentru cetățenia rusă este în creștere. Potrivit acesteia, o parte semnificativă dintre cei care doresc să obțină cetățenia rusă sunt cetățeni din Ucraina, Belarus, Moldova și Kazahstan.