Un tată devastat de durere l-ar fi forțat pe pedofilul care i-ar fi abuzat fetița în vârstă de doar 6 ani să-și sape singur mormântul, înainte de a-l înjunghia, arată primele indicii dintr-un caz înfiorător petrecut în Rusia. Bărbatul ar fi descoperit imaginile înfiorătoare chiar pe telefonul prietenului lui, Oleg Sviridov.
foto: Profimedia Images
Potrivit unor surse citate de The Sun, pe imaginile devastatoare fetița a putut fi auzită cum îi spunea pedofilului „Vreau să merg acasă”. Chiar tatăl ei a fost cel care ar fi dat peste înregistrări din întâmplare, chiar pe telefonul prietenului Oleg Sviridov. Sfâșiați de durere, părinții au descoperit în urma unei scurte investigații că individul mai abuzase două copile, de cinci și opt ani, în regiunea rusească Samara. Așa că s-au hotărât să-i dea un ultimatum: ori se predă poliției până la ora 20:00 și recunoaște complet faptele, ori se sinucide. Însă nu s-a mai ajuns la niciunul dintre scenarii. În după-amiaza acelei zile, bărbatul l-a luat pe cel care i-a batjocorit fetița într-o pădure din apropierea domiciliului, l-a pus să-și sape singur groapa, apoi l-a ucis.
Tatăl, în vârstă de 34 de ani, a recunoscut la poliție că a avut loc o luptă între el și cel care i-a abuzat fiica, dar le-a spus agenților că victima ar fi căzut singură peste lama cuțitului și astfel ar fi murit. Bărbatul este în aceste moment în arest la domiciliu și riscă până la 15 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat. Localnicii i-au luat apărarea și au reușit să strângă bani pentru un avocat, iar o petiție de susținere a fost semnată de aproximativ 2.500 de oameni. Bărbatul are interdicție de a vorbi cu presa, dar soția sa le-a spus jurnaliștilor de la The Sun Online că nu a suspectat niciodată că prietenul lui ar fi putut face așa ceva, cât timp mai avea grijă de copilă.