Rusia: Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia

Un tată devastat de durere l-ar fi forțat pe pedofilul care i-ar fi abuzat fetița în vârstă de doar 6 ani să-și sape singur mormântul, înainte de a-l înjunghia, arată primele indicii dintr-un caz înfiorător petrecut în Rusia. Bărbatul ar fi descoperit imaginile înfiorătoare chiar pe telefonul prietenului lui, Oleg Sviridov.

foto: Profimedia Images

Potrivit unor surse citate de The Sun, pe imaginile devastatoare fetița a putut fi auzită cum îi spunea pedofilului „Vreau să merg acasă”. Chiar tatăl ei a fost cel care ar fi dat peste înregistrări din întâmplare, chiar pe telefonul prietenului Oleg Sviridov. Sfâșiați de durere, părinții au descoperit în urma unei scurte investigații că individul mai abuzase două copile, de cinci și opt ani, în regiunea rusească Samara. Așa că s-au hotărât să-i dea un ultimatum: ori se predă poliției până la ora 20:00 și recunoaște complet faptele, ori se sinucide. Însă nu s-a mai ajuns la niciunul dintre scenarii. În după-amiaza acelei zile, bărbatul l-a luat pe cel care i-a batjocorit fetița într-o pădure din apropierea domiciliului, l-a pus să-și sape singur groapa, apoi l-a ucis.

Tatăl, în vârstă de 34 de ani, a recunoscut la poliție că a avut loc o luptă între el și cel care i-a abuzat fiica, dar le-a spus agenților că victima ar fi căzut singură peste lama cuțitului și astfel ar fi murit. Bărbatul este în aceste moment în arest la domiciliu și riscă până la 15 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat. Localnicii i-au luat apărarea și au reușit să strângă bani pentru un avocat, iar o petiție de susținere a fost semnată de aproximativ 2.500 de oameni. Bărbatul are interdicție de a vorbi cu presa, dar soția sa le-a spus jurnaliștilor de la The Sun Online că nu a suspectat niciodată că prietenul lui ar fi putut face așa ceva, cât timp mai avea grijă de copilă.

sursa

Panică în Franța! Rețeaua feroviară a fost vandalizată înainte de ceremonia olimpică

Cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, compania feroviară franceză SNCF a anunțat că rețeaua sa de mare viteză a fost ținta unui „atac masiv”. Acesta a implicat „acte de vandalism” menite să paralizeze sistemul, scrie evz.ro.

Mai multe linii TGV de mare viteză au fost afectate în vest, nord și estul Parisului. În plus au apărut cozi la stația Montparnasse, care deservește destinații către vestul capitalei. Ministrul Transporturilor, Patrice Vergriete, a condamnat ferm „actele criminale” care, potrivit acestuia, vor afecta planurile de vacanță ale oamenilor.

Un număr de trenuri au fost anulate. Iar SNCF a avertizat că situația ar putea dura „cel puțin toată durata weekendului, în timp ce se efectuează reparațiile”. Ministrul Sporturilor, Amélie Oudéa-Castéra, a descris atacurile ca fiind „complet scandaloase”. Ea a adăugat că impactul imediat asupra publicului și sportivilor olimpici este în prezent evaluat, precum și efectul potențial asupra transportului echipei către locurile de competiție în acest weekend.

Se așteaptă ca mai mult de 300.000 de spectatori să fie prezenți în centrul Parisului vineri pentru ceremonia de deschidere, care va include mii de sportivi olimpici navigând pe râul Sena. SNCF a declarat că au fost aprinse focuri menite să deterioreze facilitățile sale. Directorul executiv Jean-Pierre Farrandou a estimat că până la 800.000 de călători au fost afectați de perturbări.

Cutremur în zona supervulcanului Campi Flegrei din Italia

Un cutremur cu magnitudinea 4 a zguduit vineri, la ora locală 13:46, zona Campi Flegrei din apropierea oraşului italian Napoli, în timp ce activitatea seismică în caldeira vulcanică continuă, relatează digi24.ro.

Cutremurul, care s-a produs la o adâncime de patru kilometri, a fost resimţit în mai multe districte din Napoli. Zona vulcanică Campi Flegrei este afectată în prezent de un episod bradiseismic, sau de ridicarea solului, iar în ultimele luni au avut loc o serie de cutremure. Departamentul de Protecţie Civilă a declarat că nu au fost raportate pagube în urma cutremurului de vineri.

Campi Flegrei, considerat cel mai mare super-vulcan activ din Europa, este lovit de ceva timp de numeroase cutremure de magnitudine mică. În mai, zona a fost zguduită de cele mai violente seisme din ultimii 40 ani, cel mai puternic dintre ele având magnitudinea 4,4.

Amenzi de peste 100.000 de lei pentru trei posturi TV din Moldova

Fondatorul posturilor „Next TV” și „Premiera TV” a fost sancționat, în ședința de azi a Consiliului Audiovizualului (CA), cu opt amenzi în sumă de 92 000 de lei pentru lipsa programelor locale, a celor în limba română, în orele de maximă audiență și în primă difuzare. Pentru neprezentarea înregistrărilor, acesta a mai fost amendat cu alte 10 000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al instituției.

Furnizorul privat de servicii „Media Scoupe” SRL a obținut licențe de emisie pentru posturile de televiziune „Next TV” și „Premiera TV” pe 16 mai 2024. Nefiind clasificat, acesta urma să realizeze cota minimă, de 2 ore pe zi, de programe audiovizuale locale.

Controlul a atestat că ambele posturi au avut zero produs local în perioada monitorizată. Prin urmare, membrii CA au decis să aplice câte patru amenzi fiecărui post TV. Pentru lipsa programelor locale și, respectiv, în orele de maximă audiență, cele două servicii media au fost sancționate cu câte două amenzi de 10 000 de lei fiecare. Pentru lipsa programelor în primă difuzare și în limba română, furnizorul s-a ales cu alte două amenzi a câte 13 000 de lei pentru fiecare post de televiziune.

La solicitarea CA, „Media Scoupe” SRL nu a prezentat înregistrările programelor audiovizuale difuzate. Astfel, furnizorul a mai fost sancționat cu două amenzi de câte 5 000 de lei.

Controlul a vizat și furnizorul A.O. „People For Free Media”, fondatorul serviciului „Cotidianul TV – CTV”, care și-a reluat activitatea la 20 ianuarie 2023. Acesta a fost amendat cu 5 000 de lei pentru refuzul de a prezenta înregistrările programelor difuzate.

Caz tragic. Un minor a căzut de pe acoperișul unei clădiri din centrul capitalei
Articolul anterior
Vremea se încălzește din nou. Câte grade anunță meteorologii
Articolul următor