Rusia vrea să atragă în capcană forțele ucrainene înainte de sosirea tancurilor din Occident

Rușii adună trupe aeropurtate în Lugansk și unități blindate în sud, în timp ce Wagner continuă asaltul asupra lui Bahmut.

Generalul Gherasimov, care este acum la comanda directă a operațiunilor din Ucraina, face tot posibilul pentru a duce operațiuni ofensive pentru a încerca să atragă rezervele Ucrainei în luptă defensivă și, prin urmare, să le priveze de oportunitatea de a se pregăti pentru operațiuni ofensive.

Rușii speră că, dacă elimină cele mai bune unități ale Ucrainei, vor păstra teritoriul pe care l-au cucerit. Cel puțin pentru următoarele câteva luni, Ucraina trebuie să evite aceste capcane cu echipamentele pe care le are deja, scrie The Spectator.

Dacă Ucraina lansează operațiuni ofensive la începutul anului, ar putea să-și epuizeze rezervele și să piardă un număr critic de vehicule blindate, lăsând-o vulnerabilă în fața Rusiei pentru restul anului.

Trei persoane au fost ucise într-un bombardament rusesc în regiunea Donețk, în timp ce forțele ucrainene sunt angajate în lupte crâncene în mai multe puncte fierbinți din estul Ucrainei, unde Moscova și-a intensificat ofensiva pe fondul promisiunilor occidentale de a trimite tancuri avansate de luptă Kievului.

Președintele Volodimir Zelenski a spus că situația pe linia frontului este „extrem de acută”, în special în Donețk, unde a făcut cunoscut că se dau lupte grele la Vugledar și Bahmut, oraș care a fost practic ras de fața pământului de bombardamentele neîncetate ale armatei ruse.

Statul Major General al armatei ucrainene a spus pe 28 ianuarie în obișnuitul său buletin informativ că trupele rusești continuă să preseze cu ofensiva lor în mai multe direcții în regiunile Donețk și Lugansk din estul Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al armatei Serhii Cerevati e citat de presa ucraineană cu declarația că lupte deosebit de grele se dau la Vugledar, oraș pe care trupele rusești îl asediază de luni de zile fără succes.

Vugledar, localitate care înainte de invazia rusă avea aproximativ 15.000 de locuitori, este important din punct de vedere pentru că acolo se află un important nod de comunicații din sudul regiunii Donețk.

Secretarul Consiliului de securitate din Ucraina, Oleksi Danilov, a declarat Europei Libere că Moscova pregătește o nouă ofensivă pentru 24 februarie, când se împlinește un an de la lansarea invaziei ruse în Ucraina.

Aliații occidentali ai Ucrainei continuă să promită Ucrainei echipament militar pentru a întări capacitatea de apărare a armatei ucrainene.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate de la Casa Albă John Kirby a spus că Washingtonul anticipează o „perioadă de lupte intense” în lunile care vin, adăugând că nu e nici un semn că războiul se va opri.

Discuții pentru dotarea Kievului cu rachete cu rază lungă de acțiune și avioane militare

Kievul și aliații săi occidentali sunt angajați în discuții „rapide” cu privire la posibilitatea de a dota Ucraina cu rachete cu rază lungă de acțiune și avioane militare, a declarat un consilier de top al președintelui Ucrainei, transmite Associated Press.

Susținătorii Ucrainei din Vest „înțeleg cum se dezvoltă războiul” și necesitatea de a furniza avioane capabile să ofere acoperire pentru vehiculele blindate de luptă pe care le-au promis Statele Unite și Germania, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ucraina a declarat vineri că antrenamentele piloților săi cu avioanele de luptă americane F16 vor dura jumătate de an. În acest timp, Kievul își intensifică campania de asigurare a avioanelor de război de a patra generație.

Ucraina a primit un impuls uriaș săptămâna aceasta, când Germania și Statele Unite și-au anunțat intenția de furniza tancuri grele Kievului, care speră acum că vestul va furniza și rachete cu rază lungă de acțiune și avioane de luptă.

Adriana Ochișanu lansează proiectul VOCEA MOLDOVEI! Talentul și muzica se întâlnesc într-un mod inedit la Arena Chișinău

Bucurați-vă de o seară de excepție alături de minunata interpretă Adriana Ochișanu, care lansează proiectul VOCEA MOLDOVEI.

Pe 20 aprilie 2024, Arena Chișinău va găzdui un concert unde talentul și muzica se întâlnesc într-un mod inedit. Alături de Adriana Ochișanu, veți avea ocazia să savurați interpretări memorabile din partea artiștilor de valoare:

– Horia Brenciu și HB Orchestra
– Ionuț Dolănescu
– Surorile Osoianu
– Alexandru Pop
– Laura Olteanu
– Corina Țepeș
– AKORD
– Cornelia Ștefăneț
– Frații Ștefăneț & Orchestra
– Baletul Național JOC

Experimentați o serată plină de diversitate muzicală, de la muzică populară și etnofolclorică la melodii ușoare, toate într-un cadru spectaculos. Rezervați-vă locurile pentru un eveniment de neuitat, unde „VOCEA MOLDOVEI” se va face auzită într-un mod memorabil.

Bilete puteți cumpăra AICI!

Bilete fizice, fără rezervare prealabilă puteți procura la casele iTicket pe adresele următoare:
•⁠ ⁠str. Vlaicu Pârcălab 27 (oficiul iTicket)
•⁠ ⁠bd. Dacia 47/6 (Librarius)
•⁠ ⁠bd. Moscova 1/1 (Librarius)
•⁠ ⁠bd. Mircea cel Bătrân 10 (Librarius)
•⁠ ⁠str. Vasile Dokuceaev 13 (Librarius)
•⁠ ⁠str. Piața Unirii Principatelor 3 (Librarius)
•⁠ ⁠str. Anatolie Corobceanu 7a (Proper Coffee)

Moment emoționant la Cluj! Mai mulți români și basarabeni s-au prins în Hora Unirii de 27 martie

Aniversarea a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este marcată la Cluj-Napoca, în această perioadă, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Cultural Basarabia. Pe parcursul mai multor zile, Grupul de Iniţiativă Basarabeană îşi propune să promoveze istoria comună, cultura, tradiţia şi spiritul basarabean în inima Transilvaniei, scrie presa din România.

Manifestările dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România au debutat duminică, 24 martie cu concursul „Unde? Cine? Când?”.

Miercuri, 27 martie, studenții basarabeni care învață în centrul universitar din Cluj-Napoca s-au adunat în Piața Unirii unde au încins tradiționala Hora Unirii. Evenimentul a avut loc la ora 17:30 printre cei care au ținut să participe la eveniment pentru a celebra unitatea națională și spiritul european s-au numărat și clujeni.

În cadrul Festivalului Basarabia va mai avea loc în 29 martie evenimentul „Clubul literar basarabean” iar în 3 aprilie este programat concursul intelectual „100 de GIB-iști au zis”.

Manifestările se vor încheia în 6 aprilie cu Gala Aniversară, cu un eveniment special plin de surprize și momente memorabile ce vor rămâne în inimile participanților.

Studenții moldoveni vor primi burse în universitățile din străinătate

Studenții din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a beneficia în continuare de burse în instituțiile de învățământ din străinătate. Proiectul de lege care prevede aprobarea acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia în 2023, a fost votat în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi.

De menționat că, acordul urmează să fie prelungit pentru o perioadă de șapte ani, transmite Știri.md.

În acest sens, va fi încurajată participarea tinerilor studenți, cercetătorilor, cadrelor didactice și personalului administrativ la mobilități academice, programe de cercetare, stagii practice sau activități profesionale în cadrul instituțiilor de învățământ superior din statele contractante ale Acordului. De menționat că și Republica Moldova va oferi burse de studii pentru cetățenii străini.

Anterior, în perioada 2011-2023, 275 de cetățeni moldoveni au beneficiat de burse în țările semnatare ale Acordului. 

Totodată, țara noastră a găzduit 255 de bursieri străini. Republica Moldova este parte a Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală din anul 2011.

Țările semnatare ale Acordului sunt Austria, 

Actorul Marius Manole a intrat în șoc hipotermic pe scenă fără ca spectatorii să-și dea seama
Articolul anterior
Condamnat pentru acțiuni huliganice la bordul unei aeronave. Sentința primită de pasagerul cursei aeriene Londra-Chișinău
Articolul următor