Mai mulți oficiali ruși s-au antrenat în Iran în ultimele săptămâni, în cadrul unui acord privind transferul de drone între Moscova și Teheran, a anunțat joi Departamentul de Stat al SUA, potrivit Reuters.
Oficiali americani au declarat, luna trecută, că Washingtonul deține informații potrivit cărora Iranul se pregătește să furnizeze Rusiei până la câteva sute de drone, inclusiv unele capabile să transporte armament, și că oficiali ruși au vizitat Iranul pentru a inspecta vehiculele aeriene fără pilot (UAV-uri) capabile de atac.
Afirmația a stârnit îngrijorarea că Iranul, care a furnizat drone aliaților săi din Orientul Mijlociu, oferă acum sprijin Rusiei pentru războiul din Ucraina.
La momentul respectiv, ministrul iranian de externe a negat afirmația, inclusiv în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean.
Purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat al SUA, Vedant Patel, a declarat joi presei că oficialii ruși au efectuat antrenamente cu drone în Iran „în ultimele câteva săptămâni”.
Statele Unite vor „aplica cu fermitate” sancțiunile impuse atât asupra comerțului cu arme rusești, cât și iraniene, a precizat el. Transferurile de drone între cele două țări sunt „potențial sancționabile de către numeroase autorități”, a adăugat Patel.
„Rămânem incredibil de îngrijorați de utilizarea și proliferarea UAV-urilor (dronelor, n.r.) de către Iran. Acestea au fost folosite pentru a ataca forțele americane, pe partenerii noștri din regiune, precum și entități internaționale de transport maritim”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat.