Rușii produc un nou tip de bombe de 1,5 tone, pe care ucrainenii nu au cu ce să le doboare: ”Lovesc la peste 50 de kilometri”

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Forțelor ale armatei ucrainene, Iuri Ignat, și-a avertizat concetățenii cu privire la noul pericol asociat cu bombele aeriene rusești. Rușii produc un nou tip de astfel de arme cu o greutate de 1,5 tone, în timp ce armata Kievului încă nu au ce să le doboare.

Ignat a spus că recent ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a vizitat în mod demonstrativ întreprinderea în care sunt produse. Este posibil ca aceste bombe să fie, de asemenea, echipate cu aripi și navigație GPS, scrie www.timpul.md, conform sursei ucrainene.

„Bombele de o tonă și jumătate sunt deja de trei ori mai puternice. Subliniez încă o dată că mijloacele necesare care pot intercepta sunt sistemele Patriot, Samp-t de la sol. Și cel mai bun este F-16 modern sau alte avioane din generația „4+”capabile să se opună aviației ruse la abordări cu rază lungă, spune Ignat. Inamicul folosește aceste bombe de la distanță. Până acum, cu impunitate. Este necesar să înțelegem că astfel de bombe lovesc de la distanță de peste 50 de kilometri și dincolo de linia de luptă sau de granița de stat.

Militarii ruși au schimbat modul de acțiune în Ucraina. După ce au pierdut sute de avioane de război în atacuri necoordonate cu artileria de la sol, rușii atacă acum din spatele frontului cu „bombe ghidate cu planare” care pot parcurge distanțe de până la 70 de km.

Rusia folosește bombe aeriene ghidate cu planare, lansând zeci de bombe pe zi peste zona de demarcație a frontului de pe avioane Su-35 și Su-34, a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene al Forțelor Armate ale Ucrainei, colonelul Iuri Ignat.

„Aviația inamicului, din păcate, lucrează, iar de câteva zile au început să folosească bombe cu planare care pot zbura zeci de kilometri, până la o distanță aproximativă de 70 km. Inamicul folosește de la 10 până la 20 de bombe pe zi de-a lungul întregii linii de demarcație.

Proiectilele sunt lansate de pe avioanele Su-35, Su-34, care nu sunt incluse în zona de viziune a apărării noastre aeriene, iar aceasta este o nouă amenințare pentru noi, la care trebuie să răspundem prompt”, a spus el.

Ucraina nu are cum să reacționeze în acest moment la noua tactica adoptată de ruși și face apel la Occident să ajute Ucraina cu sisteme și mijloace de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune.

„Pentru a alunga aceste avioane cât mai departe posibil de granițele noastre, avem nevoie de sisteme și mijloace de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune, precum Patriot, și, bineînțeles, dorim avioane de vânătoare care pot folosi rachete aer-aer la distanțe mari”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene al Forțelor Armate ale Ucrainei.

„Totul a început cu atacul din Odesa. Două rachete X-59 au fost distruse. De asemenea, atacul a continuat și din nordul Ucrainei, aproximativ 10 avioane Su-35 au atacat regiunea Sumî cu bombe aeriene ghidate”, a spus Ignat.

Igor Cuciuc a lansat o piesă în memoria fiicei sale Andreea. Mesajul emoționant al artistului: ”Vreau să cânt! Eu revin în scenă!”

Îndrăgitul interpret de muzică populară, Igor Cuciuc, vine cu un omagiu pentru fiica sa Andreea Cuciuc și a lansat astăzi piesă în memoria tinerei: „Fata mea, înger în cer”, informează unica.md.

Într-o postare, artistul a venit cu un mesaj emoționant:

”Eu revin in scenă!

După drama care am avut-o am înteles că nu pot face nimic ca s-o reîntorc la viață pe scumpa noastră fiică! Viața e crudă, durerea e mare, dar numai cântecul mă poate lecui și îmi da putere să trăiesc mai departe!

Am creat acest cântec cu multe lacrimi, un omagiu adus cele-i mai scumpe ființe floarea noastra Andreea. Fără Andreea e altă viață, mare durere în suflet, dar nu avem ce face doar ne rugăm pentru sufletul ei și sperăm să fie în ceata de îngeri!

Cum trec zilele o luna doua trei, așa și durerea noastră crește mai tare, nu există tratament. Vă multumim că în aceste momente dramatice, ați fost cu noi, ne-ati sustinut cu mesaje de încurajare. Regretăm pierderea fiice-i noastre, dar viața merge înainte, eu cred că Andreea se va bucura mult să mă vada din nou in scenă cântând!

Am hotărât prin toată durerea pe care o am în suflet să-i dedic un cantec și să revin în scenă! La această melodie am avut alaturi orchestra Lăutarii și maestrul Nicolae Botgros. Maestrul a simțit durerea si pierderea familiei noastre, ma suna la telefon si plingeam împreună după Andreea si spunea ca a-ți avut un copil foarte educat și talentat, am hotărât că ar fi frumos să-i închinăm o melodie în memoria Andreei! Multumesc din suflet la toți Lăutarii ca au fost alaturi de mine.

Multumim Parohului bisericii centrale din Chisinau parintele Eugen Bitca

De asemenea mulțumim Parohului bisericii de lemn din Chișinău parintele Serghei Curnic.

Am creat aceasta piesa cu oameni minunati.

Orchestra Lautarii si maestrul Nicolae Botgros

Muzica – Igor Cuciuc / Timofei Tregubenco

Orhestratie – Timofei Tregubenco

Versuri – Natalia Mazilu Miron

Mixaj – Viorel Scutaru

Video – VioMark

Asta a fost voia Domnului, a luat-o de tânără la el să cânte în corul ingerilor, a vut nevoie de vocea și chipul ei senin! Dumnezeu s-o odihnească cu drepții. Eu am să cânt în continuare chiar dacă am durere în suflet pentru Andreea fata mea iubită cred că ea de sus se va bucura de tata-l ei!

Dragi prieteni muzica este tot ce pot face eu, ea îmi da putere să traiesc, și vreau să continui să cânt, vreau să fiu din nou un om fericit! Doamne ajută și odihnește-o cu drepții pe Andreea, ea va trăi mereu în sufletul meu și a celor care au cunoscut-o și îndrăgito! Multumesc la toți, eu revin în scenă!”, scrie artistul.

Vă invitîm să ascultați melodia.

Focuri de armă în sectorul Botanica. Fostul sportiv, Ion Șoltoianu, ținta unei tentative de asasinat

Fostul sportiv, Ion Șoltoianu, a fost ținta unui atac armat. Cazul a avut loc noaptea trecută, pe strada Trandafirilor, din sectorul Botanica al capitalei, susțin usrsele PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor, Ion Șoltoianu se întoarcea acasă, o persoană necunoscută a efectuat focuri de armă în direcția sa, dar din fericire nu l-a nimerit.

Pistolarul a aruncat arma și a dat bir cu fugiții de la fața locului, au mai menționat sursele.

Amintim că fostul sportiv Ion Șoltoianu, învinuit de șantaj, a fost eliberat din arest, în luna martie a anului trecut, în baza unei decizii a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după ce a fost examinat demersul procurorului privind schimbarea măsurii preventive în privința inculpatului.

Anterior, Ion Șoltoianu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor, șantaj și deținere ilegală de arme.

Kickboxerul moldovean a fost acuzat de uciderea polițistului Ion Stratulat, în septembrie 2011, la o terasă din centrul capitalei. În detenție Ion Șoltoianu a petrecut 8 ani, fiind eliberat după ce pe 1 ianuarie 2019 au intrat în vigoare modificări la Codul de Procedură Penală. Acestea stabileau că persoanele deținute cel puțin 10 zile în condiții inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești.

La începutul lunii aprilie 2023, fostul sportiv a ajuns din nou pe mâna poliției. De data aceasta a fost reținut pentru că ar fi pretins prin șantaj peste cinci milioane de lei de la un fost coleg deținut. Dosarul de învinuire a fost trimis în instanța de judecată în luna octombrie, acestuia fiindu-i incriminate trei capete de acuzare.

Șoltoianu mai este cercetat și într-un dosar de agresiune fizică al unui bărbat în martie 2022.

Bunuri nedeclarate în cantități comerciale, depistate de vameșii de la Leușeni într-un microbuz care venea din Germania

La pista de intrare în țară a postului vamal Leușeni, șoferul mijlocului de transport de model “Volkswagen Crafter” a selectat culoarul verde de control “nimic de declarat”, menționând că transportă doar bunuri personale.

În cadrul controlului vamal al microbuzului, printre bagajele transportate au fost depistate diverse bunuri în cantități comerciale, printre care ceasuri inteligente, drone și alte dispozitive electronice, nedeclarate autorității vamale.

Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar șoferul, un moldovean în vârstă de 29 de ani riscă să fie sancționat conform prevederilor art. 43¹, 287 alin. (10) din Codul Contravențional.

Creștinii catolici sărbătoresc în această duminică Paștele
Articolul anterior
3.000 de soldați ruși ar fi apelat luna trecută la „linia telefonică de predare”
Articolul următor