S-a stins din viață deputatul în primul Parlament Pantelei Sandulache

Fostul deputat din primul Parlament al Republicii Moldova, Pantelei Sandulache, s-a stins din viață.

Anunțul a fost făcut astăzi, de către profesorul Romeo Țurcan, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și apropiaților fostului politician.

„S-a stins din viață omul cu cele mai alese și notorii calificative, Pantelei Sandulache. Un soț iubitor, un tată grijuliu și un bunel mărinimos, eroul a 4 nepoței.

Un mare luptător cu verticalitate pentru indepenedența țării, parlamentar în primul parlament al Moldovei independente. Un istoric, scriitor, care a documentat adoptarea, distrugerea prin ardere și restabilirea Declarației de Independență.

Om de stat, dar și mare sportiv, care nu numai că a suținut și a încurajat sportul și sportivii țării în calitate de Ministru al Tineretului și Sportului, dar și a fost mare amator de handbal și fotbal, care a jucat fotbal pînă la ultima rasuflare.

Pentru rude și prieteni el era Petrică, Domnul Petru, în special pentru mine – Domn’ Cumetru. Mereu vesel, cu zâmbet pe față, cu energie pozitivă, ospitalier, altruist, Om ce a rămas în memoria și inimile celor care l-au cunoscut – un desăvîrșit al cumsecădeniei și modestiei”, se arată în mesajul postat de profesorul Romeo Țurcan.

Cei care doresc că își ia rămas bun de la cel care a fost Pantelei Sandulache, au posibilitatea să o facă sâmbătă, 30 ianuarie, începând cu orele 16:00 la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla.

Înmormântarea va avea loc duminică, 31 ianuarie, între orele 10:00 – 12:00, la Cimitirul Central din strada Armenească.

Jennifer Aniston a vorbit despre Maia Sandu, pe pagina sa de Instagram
Articolul anterior
653 de persoane, diagnosticate astăzi cu noul Coronavirus
Articolul următor
Alte articole interesante