S-a stins din viață medicul traumatolog ortoped Nicolae Glavan

Nicolae Glavan, șeful secției Ortopedie și Traumatologie Septică de la Institutul de Medicină Urgentă, a trecut la cele veșnice. Colegii de breaslă ai medicului au publicat un mesaj de condoleanțe în amintirea regretatului medic. Nicolae Glavan a activat timp de 47 de ani la IMU din Chișinău.

„Cu profundă tristețe și durere în suflet anunțăm decesul colegului nostru, Nicolae Glavan, medic ortoped traumatolog, specialist de categorie superioară (șeful secției Ortopedie și Traumatologie Septica, nr.3).

Colectivul Institutului de Medicină Urgentă a pierdut o personalitate notorie, un specialist excepțional, un coleg minunat, care a stat la baza formării serviciului național  de ortopedie și traumatologie. Timp de 47 de ani a activat cu multă dedicație și dăruire, tratând pacienții nu doar cu experiența sa, dar și cu blândețe și povețele-i utile.

Medicul Nicolae Glavan a fost specialistul care a contribuit plenar la fortificarea sistemului de sănătate în Republica Moldova și un model demn de urmat în formarea generațiilor de tineri specialiști, care-i vor cinsti numele în viitor.

Domnul doctor Nicolae  Glavan va rămâne în inimile noastre ca un Om- Enciclopedie, un bun prieten, care insufla încredere și optimism.

Conducerea Institutului de Medicină Urgentă exprimă sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, colegilor de serviciu, prietenilor, rudelor, în legătură cu trecerea în nefiinţă a medicului Nicolae Glavan.

Cuvintele nu sunt îndeajuns să aline durerea, suferinţa şi deznădejdea. Aducem un ultim omagiu colegului nostru. Dumnezeu să îl odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie şi să-i întărească. Fie-i țărâna ușoară!”, se arată în mesajul colegilor.

Nicolae Glavan este tatăl deputatei Ruxanda Glavan. Un mesaj de condoleanțe a fost transmis și de colegii deputatei:

„Cu multă tristețe, am aflat despre plecarea la cele veșnice a medicului ilustru, Nicolae Glavan, tatăl colegei noastre Ruxanda Glavan.

Nicolae Glavan și-a dedicat viața pentru a ajuta oamenii. Timp de 47 de ani a activat în cadrul Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău, în cadrul secției Ortopedie și Traumatologie Septică. Medicul a contribuit la dezvoltarea sectorului de sănătate din țara noastră și a fost un model demn de urmat pentru multe generații. 

În aceste clipe grele pentru colega noastră și familia ei, îi suntem alături și ne rugăm bunului Dumnezeu să le dea putere, pentru a trece prin această grea încercare.

Sincere condoleanțe familiei și celor mulți care l-au cunoscut!

Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se arată în mesaj.

Iuliana Beregoi, fermecătoare la un eveniment. Puștoaica-fenomen de 18 ani i-a cucerit total pe fanii săi

Iuliana Beregoi se bucură de o carieră de invidiat și de o popularitate inimaginabilă pe rețelele de socializare. Cântăreața din Republica Moldova are o comunitate de peste 1,3 milioane de urmăritori pe contul său de Instagram, unde postează deseori fotografii din viața sa. 

Recent, puștoaica în vârstă de doar 18 ani și-a cucerit total fanii cu ultima sa postare. Artista a fost prezenta la un eveniment unde a ales să poarte o rochie scurtă, albă, foarte elegantă, pe care a asortat-o cu sandale cu toc albe și o jachetă de iarnă în aceeași nuanță. Iuliana nu a uitat nici de accesorii, astfel că la ținuta sa a adăugat un colier strălucitor și un inel finuț. 

Postarea artistei a strâns rapid peste 32 de mii de aprecieri și sute de comentarii. Fanii au luat cu asalt secțiunea de comentarii și au complimentat-o pe frumoasa cântăreață cu cele mai frumoase cuvinte: „Ești uimitoare”/ „Atâta frumusețe nu am mai văzut”/ „Când ne dai rețeta frumuseții?”/ „Ești perfectă”/ „Cum faci să fii așa frumoasă?”. 

Iuliana Beregoi și-a făcut cadou o mașină de 90.000 de euro

Cu ocazia majoratului, Iuliana și-a făcut un cadou la care mulți nici măcar nu pot visa: un bolid de 90.000 de euro pe care l-a cumpărat din banii strânși de ea până acum. A făcut această achiziție chiar înainte de a lua permisul de conducere, încrezătoare și motivată că în curând va fi șoferiță.

„Visurile devin realitate dacă muncim, dacă ne înconjurăm de oamenii potriviți și dacă ne urmăm inima. Vă iubesc și vă mulțumesc pentru că ați fost și sunteți alături de mine”, a scris Iuliana pe Instagram, în dreptul unor poze în care a pozat mândră lângă mașina scumpă.

„Mașina mi-am cumpărat-o singură, cadou pentru mine, am muncit foarte mult pentru ea și mă bucur enorm de mult că, în sfârșit, e aici pentru mine”, a declarat Iuliana.

sursa: wwwprofm.ro

La aproape 44 de ani Ana Lesko arată demențial! Cum s-a fotografiat recent

La aproape 44 de ani, pe care-i va împlini la începutul lui ianuarie, Anna Lesko este un exemplu pentru multe femei. Admirată și invidiată deopotrivă, aceasta își folosește contul de Instagram pentru a ține legătura cu fanii și pentru a le arăta crâmpeie din viața ei. Nu lipsesc nici pozele cu o doză crescută de senzualitate și nici cele în care-și arată ținutele care-i evidențiază atuurile fizice.

Ocupată cu proiectele profesionale, dar mereu atentă să arate ca scoasă din cutie, Anna a pozat într-o rochie pe care nu multe femei ar avea curaj să o poarte. Decoltată, cu decupaje și cu crăpătură lungă pe picior, completată cu un ham cu curele, ținuta i s-a potrivit mănușă artistei de peste Prut. 

Debordând de încredere și cu senzualitatea caracteristică la purtător, Anna a privit cuceritor spre camera foto, iar efectul scontat a fost atins, căci fanii au fost de-a dreptul impresionați. „Ești foarte frumoasă”; „Superbă”; „Ești cea mai tare”, i-au scris cei care au dat de poza vedetei.

Secretele Annei Lesko pentru o siluetă fără cusur: sport și alimentație sănătoasă

Anna Lesko reușește să facă furori cu aparițiile sexy, însă ea susține că nu este adepta dietelor drastice. Din când în când, însă, urmează o dietă de detoxifiere. De asemenea, a renunțat la pâine, dulciuri și la alimentele prăjite.

„Pâine nu mănânc de foarte mulți ani.(…) Mănânc aproape orice, dar încerc să nu amestec. Mănânc tot ce e verde: broccoli, sparanghel, fenicul. Mănânc foarte multe chestii bogate în toate cele și multe ciorbe. Mai puțin prăjeală și foarte mult pește. Acesta nu se numește regim, e un mod de viață sănătos. Dulciurile nu prea-mi plac și ăsta cred ca este un plus pentru mine. Mănânc și fasole verde, mazăre, năut, linte”, declara Anna Lesko în cadrul unui interviu.

sursa: www.profm.ro

Un pacient și-a omorât cardiologul în cabinet, pentru că nu voia să-i elibereze un certificat care să-l declare apt pentru condus

Un medic cardiolog a fost împușcat mortal de un pacient în cabinetul său din Favara, zona Agrigento, Sicilia. Suspectul, un bărbat de 47 de ani, a fost prins și arestat la scurt timp după incidentul șocant petrecut marți după-amiază. Gaetano Alaimo, 65 de ani, era un medic apreciat în comunitate, scrie digi24.ro.

A fost ucis cu mai multe focuri de armă în sala de așteptare a clinicii de reabilitare cardiologică la care lucra, în fața mai multor angajați, potrivit Corriere della Sera. Suspectul, Adriano Vetro, 47 de ani, era un pacient al medicului, nemulțumit că acesta nu i-a eliberat un certificat de care avea nevoie pentru reînnoirea permisului de conducere. Potrivit sursei citate, Vetro suferă de o afecțiune cardiacă ce i-ar fi limitat dreptul de a conduce vehicule. Bărbatul le-a spus polițiștilor că ar fi fost dispus să urmeze o procedură chirurgicală în urma căreia ar fi fost declarat apt pentru condus, dar că mai întâi avea nevoie de permis.

Adriano Vetro a fost reținut la scurt timp după crimă în casa sa, unde a fost găsită și arma, despre care spune că a găsit-o. Din anchetă rezultă că suspectul era de ani de zile pacientul medicului Gaetano Alaimo, dar în ziua crimei nu avea programare. În trecut, cei doi au avut mai multe discuții aprinse pe tema certificatului de care Vetro avea nevoie pentru permisul de conducere. Marți după-amiază, suspectul a intrat pe ușa clinicii și s-a îndreptat spre cabinetul cardiologului. L-a întâlnit în sala de așteptare, unde a scos arma și l-a împușcat, după care a fugit.

Suspectul se află acum în arestul din Agrigento.

Adela Popescu şi-a arătat pentru prima oară burtica de însărcinată, în vacanță în Maldive
Articolul anterior
Tradiție de Bobotează: Pe un ger năprasnic, mai mulți bărbați s-au scufundat în apa râului Nistru
Articolul următor