S-a deschis cel mai mare magazin fără case de marcat

Amazon a inaugurat primul supermarket automat denumit Amazon Go. Acesta este deschis la Seattle, de luni până vineri de la 7.00 la 21.00, iar clienţii care îi trec pragul au parte de o experienţă de cumpărare inedită, informează bbc.com.

separator

Cei care ajung în acest magazin trebuie să scaneze telefonul, apoi pot face cumpărăturile. După aceea, clienţii pot ieşi pur şi simplu din supermarket fără plătească. Nu mai există cozi şi nici case de marcat. Amazon va trimite bonul de plată cu produsele cumpărate în contul de Amazon al clienţilor.

sursa

Solista trupei The Cranberries a fost înmormântată
Articolul anterior
Emoționant! Scrisoarea unei mămici către puiul ei
Articolul următor
Alte articole interesante