Salariile cadrelor didactice din municipiu vor fi majorate cu 20%. O decizie în acest sens a fost aprobată recent de Consiliul municipal Chișinău.
Astfel, de lefuri majorate vor beneficia peste 6600 de cadre didactice din învățământul primar și secundar din municipiul Chișinău, inclusiv 900 din instituțiile de învățământ din suburbii, precum și circa 3000 de educatori din instituțiile de învățământ preșcolar din capitală.
Măsura luată de autoritățile municipale are ca scop motivarea și susținerea financiară a cadrelor didactice din sistemul educațional municipal și prevede salarii mai mari cu 20%, începând cu 1 septembrie 2018.
Platon îndeamnă pensionarii să dea CNAS-ul în judecată
Omul de afaceri Veaceslav Platon, îndeamnă pensionarii să dea CNAS în judecată, dacă nu le indexează pensia cu 30%. Acesta a elaborat și o formulare și susține că în următoarele două săptămâni va deschide birouri pentru primirea pensionarilor, scrie unimedia.info.
„După 15 zile, dacă răspunsul este negativ sau nu îl veți primi, veți depune o acțiune în instanță pe care o voi publica pe aceeași pagină. Puteți face toate cele de mai sus singur sau eu și echipa mea o putem face pentru dvs. În următoarele 2 săptămâni vom deschide birouri pentru primirea pensionarilor, mai întâi la Chișinău, apoi în toate regiunile”, a scris Platon.
Formularea elaborată de Platon:
CERERE PREALABILĂ /conform art. 162 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ/
De către petiționar a fost depusă la autoritatea de asigurări sociale cerere cu privire la emiterea deciziei de calculare și plată a indexării pensiei. Astfel, respingerea expres sau prin tăcere a cererii respective constituie un act administrativ individual defavorabil, pe care îl considerăm ilegal și contrar demnității omului, după cum urmează. Potrivit art. 47 din Constituția Republicii Moldova, Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare. Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor. Conform art. 13 alin. (1) – (2) din Legea nr. 156 din 14.10.1998 privind sistemul public de pensii, pensiile se indexează anual la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie rata inflaţiei la sfârşitul anului precedent, exprimată prin creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv faţă de aceeaşi lună a anului premergător. Coeficientul de indexare se stabileşte de către Guvern. Subsemnatul, este pensionar și se încadrează în sfera de acțiune a prevederilor legale din Legea pre-citată. Astfel, petiționarul a constatat că, organul de asigurări sociale contrar prevederilor legale enunțate a calculat și plătit indexarea pensiei într-o sumă ce nu corespunde coeficientului de indexare ratei inflației anului 2022, exprimată prin creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv faţă de aceeaşi lună a anului premergător. Subliniez că, inflația pentru luna decembrie 2022 a crescut cu 30,2% faţă de aceeaşi lună a anului 2021. Autoritatea de asigurări sociale, începând cu 01.04.2023, a calculat și achitat indexarea pensiei într-un cuantum mai mic de 30,2%. Pentru motivele expuse și în conformitate cu prevederile art. art. 21, 162 alin. (3) lit. b), 166 din Codul administrativ, S O L I C I T: 1. Admiterea cererii prealabile și emiterea unei Decizii prin care să fie calculată și achitată, cu începere de la 01 aprilie 2023, indexarea pensiei în cuantum de 30,2%, conform coeficientului de indexare a ratei inflaţiei la sfârşitul anului 2022, exprimată prin creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv faţă de aceeaşi lună a anului 2021, așa cum este prevăzut de art. 13 alin. (2) prima frază din Legea nr. 156 din 14.10.1998. 2. Notificarea, conform art. 169 alin. (2) din Codul administrativ, Deciziei emisă în privința prezentei cereri prealabile la adresa ____________. „__” _______ 2023 Petiționar ________ (semnătură)În decembrie 2022, ministrul Finanțelor de atunci, Dumitru Budianschi, anunța că indexarea pensiilor în 2023 nu va fi cu 30%, deoarece „acest lucru este imposibil, iar autoritățile planifică o indexare de 14,1%”. Mai devreme, la sfârșitul lunii noiembrie, și ministrul Munci de atunci, Marcel Spatari, a spus că este posibil să nu fie suficienți bani pentru a indexa pensiile integral la 30% inflație. La începutul acestui an, socialiștii au sesizat Curtea Constituțională în vederea verificării legalității deciziei Guvernului PAS de a indexa pensiile la 1 aprilie curent cu 14,4%, și nu cu 33,8% – rata inflației de la sfârșitul anului trecut. Despre asta a anunțat deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco și membrul Comitetului Executiv al PSRM, Maxim Lebedinschi. Mărimea indexării nedrepte, potrivit acestuia, este inclusă în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Și reprezentanții Partidului „Șor” au „contestat legea abuzivă, potrivit căreia, din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate doar cu 14,1%, în loc peste 30% cât este rata inflației, ceea ce contravine flagrant Constituției”. O sesizare în acest sens a fost depusă la 26 ianuarie, la Curtea Constituțională. „Din 2021 până în prezent, toate modificările pe sistemul de pensie au dus la creșterea atât a pensiei minime, cât și a pensiei medii, așa încât noi am protejat puterea de cumpărare a pensionarilor. Spre exemplu: la începutul acestui an, pensia minimă a crescut cu 92% cumulativ, în 2021-2022, de la 1112 lei la aproximativ 2000 lei. La 1 aprilie ea va crește cu încă 15%, ca indexare.” Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în cadrul unui podcast ZdCe, și vine în contextul nemulțumirilor exprimate de societate, cu privire indexarea pensiei cu doar 15%, din 1 aprilie. Mai mult, oficialul susține că „fiecare persoană are responsabilitatea individuală să contribuie, să muncească”, pentru a avea o pensie decentă.
Scandal în gimnastica din Republica Moldova! ”Minciuni grosolane și tentative directe de a manipula concursurile”
Victoria Federiuc, președinte FGRS a venit cu o reacție, după ce campioana Republicii Moldova la gimnastică ritmică, Veronica Șturmilova, în vârstă de 16 ani, a menționat că a rămas în afara lotului țării pentru competiția Europeană, după ce Federația de gimnastică ritmică a înscris două fete care nu sunt din Republica Moldova. Astfel, Federiuc a venit cu mai multe precizări menționând că sunt „intrigi, minciuni grosolane și tentative directe de a manipula concursurile și opinia publică”, scrie unimedia.info.
„Stimați reprezentanți ai comunității sportive,În contextul informațiilor denigratoare, lansate pe rețelele de socializare, privind o pretinsă discriminare a unei gimnaste, din cauză că nu a fost inclusă în în lotul RM la Campionatul European de Gimnastică Ritmică, în care sunt vizată personal, în calitate de președinte al FGRS, vin cu următoarele precizări:
Componența lotului a fost stabilită în baza rezultatelor obținute de sportive la Turneul Internațional oficial al Federației Internaționale de Gimnastică (FIG) Sofia Cup 2023 (07-09.04.2023), așa cum a decis Consiliul antrenorilor din cadrul FGRS, la ultima ședință extinsă din 18.03.2023. Atunci s-a stabilit ca acest turneu să fie și unul de preselecție a participantelor la Campionatele Europene și Mondiale la Gimnastica Ritmică din 2023. Din păcate, antrenorul gimnastei Veronica Șturmilova a refuzat includerea sportivei în lista participatelor, prin urmare, a privat-o de posibilitatea de a-și demonstra capacitățile și de a-și confirma dreptul de a participa la Campionatul European.Precizez că, la turneul de la Sofia, au participat 4 gimnaste la categoria senioare – Gloria Motricală, Anastasia Slovineanu, Emily Beznos și Antonina Șargu. În rezultatul calificărilor, 2 dintre gimnaste (Antonina Șargu și Emily Beznos), care au înregistrat cel mai bun rezultat, au fost selectate pentru a fi parte a lotului național pentru Campionatul European. Ele au înregistrat cel mai înalt punctaj atât la individual compus, cât și pe obiecte separate.
Gimnastica ritmică este o probă sportivă foarte subiectivă, prin urmare, selecția celor mai bune gimnaste poate fi făcută DOAR în condițiile în care acestea concurează în condiții egale – adică pe același covor și arbitrate de un colegiu de arbitri NEUTRI. Aceste condiții pot fi îndeplinite doar în cadrul unui concurs internațional, iar aprecierea trebuie să fie făcute de persoane terțe și nu de antrenorii proprii. Acesta este un sistem de selecție practicat pe larg și valabil în federațiile de gimnastică din toată lumea și pe care, în calitate de președinte al acestei federații, încerc să-l implementez și la noi în țară.
Constat, cu regret, că acest lucru nu este acceptat de către unii antrenori, care boicotează orice inițiativă în acest sens din partea Federației, mai mult decât atât, dezinformează opinia publică, implicând și copiii în acest proces, ceea ce este și mai grav.
Anul trecut, am implementat, în cadrul Campionatului Republicii, în premieră, un sistem modern și transparent de arbitraj – anume pentru a aduce pe covorul competițional din Moldova arbitri de categorie internațională, imparțiali, pentru a aprecia sportivele noastre. Și atunci, exact aceiași antrenori s-au opus cu vehemență acestei reforme.Mai mult, acum doi ani, în ajunul Campionatelor Europene de GR de la Kiev, aceleași persoane, fiind deranjate de faptul că o gimnastă de la alt club sportiv a trecut antrenamentul de control, au amenințat public că „dacă gimnasta lor nu merge la Campionatul European, atunci ea (pe atunci singurul arbitru internațional) refuză participarea în calitate de arbitru și noi vom fi nevoiți să achităm amenda de 2000 franci elvețieni pentru lipsa arbitrului din partea țării (condiție obligatorie pentru fiecare țară participantă)”.
Tot în acest context, sunt nevoită să precizez că tot aceleași persoane încă cu un an în urmă au început a forma lotul pentru campionatele europene și mondiale de la sine putere. Poate în acest caz există bănuieli rezonabile de corupție, trafic de influență și abuz de putere?
Prin urmare, stimați colegi și toți cei care urmăriți evoluția gimnasticii ritmice, nu uitați că sportul înseamnă fair-play, onestitate, transparență, solidaritate și respect pentru ceilalți sportivi. Prin urmare, toate aceste intrigi, minciuni grosolane și tentative directe de a manipula concursurile și opinia publică, fac rău nu atât mie, ca reprezentant oficial al federației de resort, cât gimnastelor noastre și sportului în ansamblu”, a scris Victoria Federiuc, președinte FGRS. Nicoleta Dulghere a confirmat că a fost la adunarea consiliului cu atrenorii „și s-a propus participarea la același campionat internațional, pe același covor, cu aceeași arbitri, pentru a putea aprecia corect performanța sportivelor la același nivel”.
„Eu sunt de părerea că președinte FGRS, doamna Victoria Federiuc, are ca scop promovarea și ridicarea nivelului gimnasticii ritmice din Republica Moldova. Eu confirm că am fost la adunarea consiliului cu antrenorii, unde am discutat mai mult de doua ore, și s-a propus participarea la același campionat internațional, pe același covor, cu aceeași arbitri, pentru a putea aprecia corect performanța sportivelor la același nivel. Din propria experință, pot spune ca preselecția gimnastelor trebuie sa fie transparentă, însă noi nu am văzut nici un video cu participarea acestei gimnaste încă din toamna 2022. Sigur că ai întrebări și dubii, cât de pregătită este și dacă într-adevăr punctajul de la turnee corespunde cu realitatea”, a menționat Nicoleta Dulgheru.
Campioana Republicii Moldova la gimnastică ritmică, Veronica Șturmilova, în vârstă de 16 ani, a rămas în afara lotului țării pentru competiția Europeană, după ce Federația de gimnastică ritmică a înscris două fete care nu sunt din Republica Moldova. Totodată, Șturmilova a postat pe rețelele de socializare o scrisoare deschisă, în care invocă o intervenție părtinitoare din partea unui responsabil al federației de profil, acțiune ce poate compromite participarea campioanei la Campionatul European, termenul-limită de înregistrare a sportivilor fiind 2 mai 2023.
Pasagerii care doresc să zboare de la Iaşi trebuie să fie pregătiţi pentru schimbări majore! De ce s-a luat această măsură
Pasagerii care doresc să zboare de pe Aeroportul Internaţional Iaşi trebuie să fie pregătiţi pentru schimbări majore, în perioada următoare. Municipalitatea ieșeană a anunţat că accesul către aerogară se va face doar cu ajutorul autobuzelor care vor fi puse în circulaţie, scrie adevarul.ro.
Această modificare, susţine primarul Mihai Chirica, vine pentru a rezolva problema traficului aglomerat pe perioada în care vor fi efectuate lucrări la parcarea Aerportului Internaţional Iaşi. În aceste condiţii, decizia va intra în aplicare de pe data de 2 mai 2023, iar lucrurile vor reveni la normal la jumătatea lunii august.
Până unde vor putea merge călătorii cu maşina
Municipalitatea ieșeană a precizat că accesul autoturismelor va fi permis doar până la podul din zona Ciric. Astfel, drumul către Aeroport va putea fi utilizat doar de cei care lucrează la aerogara ieşeană. Totodată, această măsură este luată şi pentru a decongestiona traficul în perioada orelor de vârf, cele mai aglomerate zile fiind joia şi duminica.
Accesul de la Pod Ciric către aeroport va fi interzis, cu excepţia celor care au sticker special de identificare. Dacă eşti lucrător la aeroport poţi intra, dacă nu, nu. Astfel, pasagerii vor lăsa autoturismele în parcare, vor fi preluaţi de autobuzele care vor circula din 15 în 15 minute şi vor fi transportaţi, cu tot cu bagaj, către terminal„, a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.
Parcările din zona Ciric vor fi eliberate
Pentru a asigura suficiente locuri de parcare pentru pasageri, autorităţile au luat deja măsuri. Astfel, parcările din zona Ciric vor fi eliberate, iar oamenii legii vor fi mobilizaţi pentru a menţine ordinea.
„Vom elibera parcările, mai ales cele de pe partea stângă. De aici vom asigura transportul, împreună cu Companie de Transport Public. Eliberăm toate parcările, am dat ordin colegilor mei, iar până la sfârşitul săptămânii reactivăm toate barierele şi scoatem toate maşinile care nu au ce căuta acolo. Vom lăsa doar parcările pentru activităţile sportive„, a adăugat primarul Iaşului.