Intervenție atipică pentru salvatorii de la Căușeni. Aceștia au fost solicitați pentru a evacua un șarpe din interiorul unei farmacii.

Potrivit șefului Direcției Regionale Situații Excepționale Căușeni a IGSU al MAI, Ghenadie Cuciuc, cazul a avut loc în seara zilei de 26 iunie.
Salvatorii din cadrul DRSE Căușeni au avut o misiune mai puțin obișnuită. Un echipaj de pompieri a fost alertat pentru a evacua un pui de șarpe din interiorul unei farmacii din orașul Căușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:05. Ajunși la fața locului, aceștia au mers în recunoaștere, depistând reptila în incinta încăperii. Salvatorii au evacuat cu grijă reptila, fără a o traumatiza sau speria. Asigurându-se că nu există niciun pericol, la încheierea misiunii, șarpele a fost dus într-o fâșie forestieră și lăsat la libertate.
În cazuri similare, oamenii sunt rugați să nu intervină de unii singuri, dar să solicite asistența specialiștilor apelând Serviciul 112.

