Șapte femei au fost bătute până la moarte, în anul 2019. NU tolera violenţa în familia ta și în familiile celor din jur!

Inspectoratul General al Poliției se alătură Campaniei Internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.

separator
Marcat în fiecare an în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, evenimentul are drept scop creșterea gradului de conștientizare și de a mobiliza societatea pentru a preveni violența, ori datoria noastră este nu doar de a manifesta solidaritate, ci și de a ne intensifica eforturile pentru a găsi soluții și pentru a lua măsuri pentru a opri acest fenomen global, cu un impact negativ asupra vieții și sănătății femeilor și fetelor, se arată într-un comunicat emis de Poliția Republicii Moldova.

În Moldova, campania este organizată pentru al 17-lea an consecutiv, iar mesajul anului 2019 este Orange the World: Generation Equality Stands against Rape! ceea ce în limba rămână se traduce „Colorează lumea în oranj: Generația Egalității unită împotriva violului!

Conform datelor statistice, în Republic Moldova femeile sunt agresate, cele mai des în cercul familiei. În același timp, violența în familie deseori rămâne în tăcere, nefiind percepută ca o crimă, victima suferind luni sau chiar ani de zile.

În acest sens, Inspectoratul General al Poliției cu suportul organizaţiile internaţionale cum ar fi Fondul ONU pentru Populaţie și Misiunea OSCE în RM, UN WOMEN, Promo-LEX, dar și alte organizații care aduc un aport considerabil în eradicarea fenomenului violenţei în familie, va desfășura activități de informare, seminare informativ-educaționale, mese rotunde cu autoritățile implicate, dar și alte activități.

Începând cu 16 martie 2017, pentru prima dată în Republica Moldova, prin lege a fost instituit ordinul de restricție de urgență, ce presupune o măsură provizorie de protecție a victimei violenței în familie. Această măsură este aplicată doar de poliție ca urmare a evaluării riscurilor în baza completării unui chestionar. Astfel, polițiștii reacționează imediat la apelul persoanei supuse violenței și înlătură agresorul din familie, fără a mai fi necesară intervenția instanțelor de judecată sau cererea obligatorie a victimei.

Actualmente, pentru încălcarea ordonanței de protecție orice agresor riscă încă un dosar penal. Astfel, pentru o acțiune nechibzuită acesta riscă să fie penalizat pe două capete de penalizare, pentru admiterea violenței în familie, precum și pentru încălcarea ordonanței de protecție.

În vederea asigurării protecției victimelor violenței în familie, pe parcursul anului curent, Poliția a eliberat 3255 ordine de restricție de urgență, în privința agresorilor familiali, iar de la începutul instituirii acestei măsuri de protecție au fost eliberate peste 9300 de ordine de restricție de urgență.

Totodată, Poliția a supravegheat 435 ordonanțe de protecție emise de instanțele judecătorești în privința agresorilor familiali.

În această perioadă, au fost înregistrate 1623 decazuri ce atentează la valorile familiale, dintre care 772 au fost examinate conform Codului penal, iar 851 au fost documentate prin prisma legislației contravenționale. Agresorii fiind 624 bărbați și 83 de femei.

Pentru încălcarea ordinelor de restricție de urgență, 234 agresori au fost sancționați contravențional în baza art. 3181 Cod contravențional, iar pentru încălcarea ordonanței de protecție, Poliția a inițiat 233 cauze penale conform art. 3201 Cod penal.

În primele nouă luni ale acestui an, victime ale infracțiunilor au devenit 555 femei și 152 bărbați, dintre care 55 fete și 13 băieți. Iar șapte femei au fost supuse violențelor fizice, soldate cu moartea.

Lansată în anul 1991, Campania „16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen” începe pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii și se termină pe 10 decembrie, de Ziua internațională a drepturilor omului.

Pe această cale, Inspectoratul General al Poliției îndeamnă societatea să se alăture eforturilor autorităților în combaterea acestui fenomen, iar atunci când sunteți martorii unei acțiuni violente, să NU rămâneți indiferenți!

NU tolera violenţa în familia ta și în familiile celor din jur! Atitudinea ta poate salva vieți!

O mamă și fiica ei au fost diagnosticate cu același tip de cancer, la o distanță de doar zece zile

O mamă din Anglia a trecut prin momente delicate după ce a fost diagnosticată cu cancer, dar coșmarul a venit abia zece zile mai târziu, când fiica ei a primit același diagnostic. Doi ani mai târziu, acestea au decis să-și spună povestea, atrăgând atenția asupra importanței cercetării din domeniu, scrie peroz.ro.

În 2022, Catherine Tudor a fost diagnosticată cu cancer de colon în stadiu al treilea. Zece zile mai târziu, fiica ei, Rihannon, a aflat că suferă de aceeași boală, dar într-un stadiu mai avansat.

„Când mama mi-a mărturisit că a fost diagnsoticată cu cancer am fost tristă. Îmi amintesc că mi-am spus că „probabil a avut ghinion, dar eu voi fi bine!”, a povestit ea potrivit People, adăugând: „Care ar fi fost șansele ca amândouă să fim diagnosticate cu aceeași boală la un interval de o săptămână?”

Rihannon, care locuiește în Cheltenham, Anglia, însă, nu doar că a primit același diagnostic, dar boala era într-un stadiu mai avansat. Mai exact, medicii i-au descoperit peste 20 de tumori în ficat și în plămâni, fapt pentru care a fost nevoită să înceapă imediat ședințele de chimioterapie și alte tratamente, în încercarea de a opri extinderea cancerului. 

Doi ani mai târziu, Rihannon continuă tratamentul împotriva cancerului, iar mama ei a fost declarată vindecată: „Am trăit un amalgam de emoții, dar sunt foarte puternică și pozitivă”, a mai declarat tânăra, într-un interviu la BBC, mărturisind că această gândire pozitivă a ajutat-o să depășească această perioadă.

„Când te gândești că poți să lupți cu boala, că poți să treci prin ea, corpul răspunde în aceeași manieră. Iar corpul meu, slavă Domnului, are un răspuns pozitiv de mai bine de doi ani, am avut numeroase tumori care au scăzut în dimensiune”, a povestit femeia.

Chiar dacă este foarte optimistă, ea a descris chimioterapia, radiațiile și operația ca fiind brutale. Tocmai de aceea, speră ca oamenii de știință să descopere alte tratamente, unele mai blânde.

„Cercetarea mă ajută să sper, să merg mai departe. Îmi doresc ca specialiștii să descopere alte terapii care să vină în sprijinul bolnavilor de cancer. Este vital”, a mai spus ea, potrivit sursei citate.

Taxă de intrare în Veneția, din 25 aprilie. Zilele în care poate fi vizitată gratis

Veneția a introdus o taxă de intrare, începând din 25 aprilie. Dar taxa se aplică doar în anumite zile, iar anumite categorii de turiști pot fi exceptați de la plata sa, scrie evz.ro.

Reprezentanții unui foarte celebru oraş – Veneția – s-au gândit să mai domolească din fluxul de vizitatori prin introducerea unei taxe de intrare.

Valoarea acesteia va fi de 5 euro pentru turiști și se va aplica în weekenduri, începând cu 25 aprilie.

Măsura își propune să mai reducă aglomerația în oraș și va fi aplicată până la jumătatea lunii iulie.

Mai exact, taxa se aplică în 29 de zile specifice, între 25 aprilie și 14 iulie, respectiv 25-30 aprilie, 1-5, 11, 12, 18, 19, 25 și 26 mai, 8, 9, 15, 16, 22, 23, 29, 30 iunie și 6, 7, 13 și 14 iulie. Astfel, că în cazul în care veți evita aceste zile veți putea să faceți o mică economie.

Dar, evitarea zilelor cu taxă nu este singura posibilitate aflată la dispoziția vizitatorilor de a nu o plăti. Cum taxa este obligatorie pentru toți turiștii care intră în acest oraş între orele 8:30 și 16:00, cu orice fel de mijloc de transport (tren, feribot etc.), în zilele arătate, planificarea sosirii în Veneția în alt interval orar decât cel menționat este o a doua modalitate de a vă aduce o mică economiei în bugetul de vacanță.

De asemenea, taxa de intrare nu se va plăti de către turiștii care înnoptează în hoteluri din Veneția.

Practic, oficialii orașului Veneția și-au propus să descurajeze un pic turismul de tip „hit and run” în anumite zile, când numărul de vizitatori este foarte mare.

Cei care nu respectă regulile riscă amenzi cuprinse între 50 și 300 de euro, potrivit Mediafax.

Descoperire macabră în România! Schelete umane, inclusiv unul de copil, găsite în curtea unui spital din Vaslui

O descoperire macabră a fost făcută în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui, acolo unde 13 schelete au fost găsite ca urmare a unor săpături de excavare, scrie evz.ro.

Anchetatorii consideră inițial că spitalul ar fi fost edificat peste un cimitir vechi și există indicii concludente că nu este vorba despre o groapă comună.

Schelete umane găsite în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui

Conform autorităților de la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, au fost identificate 13 schelete, dintre care 12 aparțin adulților și unuia unui copil.

În acest moment, săpătura de supraveghere s-a transformat într-o săpătură preventivă, pe cale de consecinţă, ne vom organiza în aşa fel încât să facem această lucrare pentru a putea descărca arheologic zona.

Se pare că sunt două nivele de înhumare, unul contemporan şi unul de tip medieval, însă toate aceste lucruri se pot spune doar după ce se vor face analizele specifice, ca să ne putem da seama exact din ce perioadă sunt”, a transmis directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.

El subliniază că nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre o groapă comună. Scheletele sunt aranjate într-un mod specific, existând urme ale unor sicrie.

Procesul de construcție a fost suspendat pe termen nelimitat pentru a permite desfășurarea activităților de descărcare arheologică. Pentru a asigura o cercetare precisă, specialiștii intenționează să folosească scanările magnetometrice.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, într-o primă etapă, constructorul care efectua lucrările de excavare în zonă a raportat descoperirea unui schelet uman, iar ulterior au fost găsite și alte schelete.

În urma acestor evenimente, poliția a inițiat o anchetă, iar un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis, potrivit Agerpres.

Lucrările de la Spitalul nr. 2 Vaslui urmează să se construiască două corpuri noi de clădiri, pentru secțiile Psihiatrie și Boli Infecțioase.

A tăiat copaci într-o pădure ca să se încălzească, însă va trebui să plătească amenda
Articolul anterior
Victoria Lungu și-a despărțit fiica de iubit. ,,Nunta urma să aibă loc vara asta”
Articolul următor