Satul din Moldova în care au mai rămas 13 oameni și doar un copil

Satele Moldovei rămân tot mai pustii. În unele localități, au rămas foarte puțini oameni, iar altele sunt pe cale de dispariție.

separator
Doar în al doilea trimestru al anului trecut, peste 355 de mii de persoane au plecat în strainătate, la muncă, arată datele Biroului Național de Statistică.

În satul Serghieni, raionul Glodeni casele se risipă, cu lacăte ruginite la uși, iar porțile stau înțepenite cu lanțuri. Buruienile uscate ajung până la ferestre, iar alte case riscă să se dărâme.

 

Satul nu are nici biserică, nici punct medical. Iarna este și mare greu. Satul este izolat de civilizație. Un băiețel de cinci ani este singurul copil în sat.

 

Conform recensământului din 2014, nouă localități au rămas, oficial, fără oameni. În 118 sate trăiesc mai puţin de 100 de persoane. Alte 66 de localități ar avea până la 50 de locuitori.

sursa: www.jurnal.md

Inspectorul de securitate Igor Ciofu va fi condus luni pe ultimul drum

Igor Ciofu, inspectorul de securitate de la Aeroport, ucis în atacul armat va fi petrecut mâine, 3 iulie, pe ultimul drum. Înmormântarea va avea loc la Nimoreni, ora 10:00, a anunțat sora acestuia pe rețele.

„Astăzi, 2 iulie, după masă, veți putea să vă luați rămas bun”, se arată în mesajul femeii.

Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) a venit cu un mesaj de condoleanțe pentru familia fostului angajat, Igor Ciofu, ucis la Aeroport. „A fost un coleg și un prieten care și-a îndeplinit cu demnitate și onoare vocația de ofițer de protecție, un om bun la suflet, dar și un familist desăvârșit”, menționează instituția.

Bărbatul avea 40 de ani și era tată a trei copii. Victima activa în serviciul securitate al aeroportului din 2022, fiind ofițer pensionat din cadrul SPPS.

„Și-a pierdut viața încercând să salveze viața lui Serghei”. Mesaje de condoleanțe în memoria agentului de pază Igor Ciofu

Și-a pierdut viața încercând să salveze o altă viață, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu la Aeroportul Internațional Chișinău. Este mesajul colectivului Serviciului de Protecție și Pază de Stat, care deplânge moartea fostului angajat al SPPS Igor Ciofu, împușcat vineri în atacul de la Aeroport de către bărbatul din Tadjikistan. Igor Ciofu avea doar 40 de ani și era tată a trei copii.

„În aceste clipe de profundă tristețe pentru întreaga țară, din numele directorului adjunct Vasile POPA și al întregului colectiv, ne exprimăm regretul pentru trecerea în neființă a fostului angajat al SPPS Igor Ciofu, care în seara zilei de ieri și-a pierdut viața încercând să salveze o altă viață, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu la Aeroportul Internațional Chișinău.

Igor Ciofu a fost un coleg și un prieten care și-a îndeplinit cu demnitate și onoare vocația de ofițer de protecție, un om bun la suflet, dar și un familist desăvârșit. Pe lângă calitățile profesionale înalte, acesta a dezvoltat și o pasiune deosebită pentru fotbal.

Ne exprimăm întreaga compasiune și adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate, tuturor celor care l-au iubit și i-au fost aproape. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul de condoleanțe al Serviciului de Protecție și Pază de Stat.

Și fostul premier Natalia Gavrilița a venit cu un mesaj de condoleanțe pentru familiile victimelor ucise pe Aeroportul Chișinău. Gavrilița spune că l-a cunoscut personal pe locotenent-colonel al SPPS, Igor Ciofu și este o pierdere irecuperabilă pentru familia sa, colegii de serviciu și întreaga comunitate.

„Igor Ciofu a fost un profesionist devotat și a servit cu demnitate și loialitate în instituția pe care a slujit-o. Amintirea lui va rămâne vie în inimile celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el. Eu însămi îl voi ține minte ca un ofițer corect și dedicat, cu care am colaborat excelent. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a menționat fostul premier.

Vladimir Zelenski spune că 21.000 de mercenari Wagner și-au pierdut viața în luptele din Ucraina

Cel puțin 21.000 de mercenari Wagner au fost uciși în Ucraina în timpul invaziei rusești a țării. Declrația a fost făcută de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Liderul ucrainean spune că gruparea lui Evgheni Prigojin a suferit „pierderi enorme”, mai ales în estul Ucrainei, acolo unde luptau „cele mai puternice” unități ale companiei de mercenari.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Rusia a lansat un nou atac cu drone împotriva capitalei ucrainene, primul din ultimele 12 zile. Reuters a confirmat că s-au auzit explozii asemănătoare cu sunetul sistemelor de apărare aeriană în momentul în care lovesc ținte.

„Trupele noastre au ucis 21.000 de mercenari Wagner doar în estul Ucraina”, a declarat Zelenski, sâmbătă, adăugând că alți 80.000 de mercenari ai grupării lui Prigojin au fost răniți.

„Acestea sunt pierderi enorme pentru Wagner PMC”, a adăugat liderul de la Kiev, care i-a caracterizat pe luptătorii mercenari drept „personal motivat al Armatei Ruse”, majoritatea „pușcăriași care nu mai au nimic de pierdut”.

Afirmațiile lui Zelenski cu privire la pierderile Wagner vin la doar o săptămână de la rebeliunea întreruptă a lui Evgheni Prigojin și de la plecarea acestuia în exil în Belarus.

Viitorul Wagner este, acum, neclar. Luptătorii au primit de la dictatorul rus opțiunea de a se alătura armatei regulate sau pe cea de a pleca în Belarus, unde Lukașenko a spus că îi așteaptă să-i „antreneze armata”.

De ce e bine să mănânci cuișoare?
Articolul anterior
O femeie de 43 de ani a fost lovită pe trecerea de pietoni, la Ciocana
Articolul următor