Satul din Moldova în care au rămas doar câțiva bătrâni. ,,Suntem ai nimănui”

Fără magazin, școală, grădiniță sau punct medical. Așa își trăiesc zilele 35 de oameni din satul Popeștii Noi, raionul Drochia. Sătenii nu au cum să facă măcar câțiva bani, de-o pâine.

separator

Republica Moldova pustiește pe zi ce trece. Dacă pe timpuri satele din Moldova clocoteau de viață, de oameni prinși în treburi pe lângă casă, astăzi în unele sate, niciun copil nu se mai joacă prin mahala, iar fumul de pe hogeac iese doar la câteva case, în care s-au aciuat bătrânii, scrie jurnal.md.

„Copii în genere nu-s. În hârtopul ăsta să mai faci copii? Nu-i școală, nu-i magazin, oamenii n-au o bucățică de pâine de unde lua”. „Am rămas singurică aici, în marginea satului, îi păzesc pe toți”. „Da la ce să vină aici? E sărăcie totală, nimeni nu ne vede, nimeni nu ne aude”. „Eram 36, da am rămas 35, a murit unul”. „Cândva eram peste o sută și ceva de oameni, a fost frumos înainte, acum îi urât… Lumea fuge că e greu de trăit. A fost școală, s-a închis. A fost grădiniță, s-a închis. Au fost vreo trei copii și au plecat și ei”. „Țineam o vacă, acum au închis și punctul de lapte. Mai făceam un ban”. „Suntem ai nimănui, nu trebuim la nimeni”, spune mâna de oameni care a mai rămas în sat.

Deși de ani de zile nu au transport pentru a ajunge măcar în Drochia, în ziua de 1 noiembrie primarul comunei Petreni a găsit transport pentru a duce oamenii la votare în localitatea vecină.

Primarul comunei Petreni, din care face parte și satul Popeștii Noi, Valeriu Tizu, a comunicat că de ani de zile locuitorii satului sunt aduși să voteze în comuna Petreni pentru că în Popeștii Noi sunt prea puțini oameni pentru a deschide o secție de votare. Conform recensământului din 2004, populaţia satului Popeștii Noi constituia atunci 102 oameni.

Unei femei i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni și a căzut

Unei femei i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni. La fața locului a venit ambulanța.

foto: www.unimedia.md

Inițial, a parvenit informația că femeia fusese lovită de o mașină, la Ciocana, în jurul orei 10:57 dimineața, dar poliția a venit ulterior că femeia nu a fost lovită de o mașină, ci acesteia i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni.

La fața locului au intervenit poliția și ambulanța.

Mister deslușit! S-a aflat cine este tatăl copului născut de fetița de 11 ani

S-a aflat cine este tatăl biologic al bebelușului născut de copila de 11 ani la Institutul Mamei și Copilului. Surse demne de încredere au declarat pentru TV8 că e vorba de tatăl vitreg al fetiței de 11 ani, reținut la sfârșitul lunii ianuarie și pus sub învinuire pentru viol. Asta deși anterior, avocatul acestuia a declarat că el nu-și recunoaște vina. Contactată de noi, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii ne-a confirmat că anchetatorii au primit testele ADN, dar a refuzat să ne divulge rezultatele, invocând că sunt date confidențiale, scrie tv8.md

„Procuratura a recepționat rezultatele expertizei ADN, însă în corespundere cu principiul confidențialității urmăririi penale, acestea nu pot fi divulgate.Urmărirea penală continuă, urmând a fi recepționate și rezultatele altor expertize dispuse. Procuratura Generală asigură că se întreprind toate acțiunile relevante pentru justa soluționare a cauzei”, a spus Violina Moraru.

Potrivit surselor TV8, rezultatele testelor ADN au arătat că tatăl vitreg al fetiței de 11 ani este și tatăl biologic al copilului ei. 

Procurorii au dispus efectuarea mai multor expertize, inclusiv al unui test de paternitate, încă acum aproape două luni, iar rezultatele au venit abia acum. 

Între timp, inculpatul în vârstă de 46 de ani, reținut la sfârștul lunii ianuarie, râmâne în continuare în arest. Ieri, magistrații judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana i-au prelungit măsura preventivă cu încă 30 de zile. 

Cazul copilei de 11 ani a devenit cunoscut în luna decembrie. Oamenii legii au fost sesizați de către reprezentanții unui Centru de sănătate din raionul Călărași. Aceștia au comunicat poliției că în urma examinării medicale, s-a constatat că minora de 11 ani este însărcinată. Copila a născut la Institutul Mamei și Copilului, la exact o lună după ce s-a aflat că e însărcinată. Atât ea, cât și bebelușul se simt bine. Minora a beneficiat inclusiv de consiliere psihologică. Tot atunci oamenii legii au pornit o cauză penală pentru viol, principalul suspect fiind chiar tatăl vitreg al copilei, care potrivit avocatului respinge orice acuzație. 

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, unul din 16 copii veniți pe lume în 2022 în Moldova a fost născut de o mamă adolescentă. Iar 6% din cazurile de mortalitate maternă din ultimii cinci ani au fost tot printre adolescente. 

Un autocar cu copii din Moldova, reținut la hotarul cu Letonia: ”Stăm de 24 de ore, fără vreo explicație, în condiții inumane”

Un autocar cu copii moldoveni a fost reținut la granița lituaniană. Aceștia se întorceau de la un festival din Belarus, la care au luat marele premiu. Potrivit informațiilor, autocarul cu copii stă la graniță de 24 de ore fără vreo explicație. Despre aceasta scrie artistul și prezentatorul Pavel Duganov. Autoritățile de la Chișinău nu au venit cu vreun comentariu, deocamdată, scrie unimedia.md.

„Un autocar cu copii moldoveni, care au cântat la un festival din Belarus, a fost reținut la granița lituaniană și stă la graniță de 24 de ore, fără vreo explicație, în condiții inumane.

Motivul este „amenințarea la securitatea națională a Lituaniei”.

În urmă cu câteva săptămâni, o delegație lituaniană a venit în Moldova și l-a sărutat pe președintele nostru pe mâna dreaptă, au promis dragoste și loialitate! Și asta numesc ei prietenie și valori europene, să-ți bați joc de copii?

Să nu lăsăm soarta copiilor noștri în seama arbitrarilor”, se arată în mesajul plasat de Duganov pe pagina sa de facebook.

Canada: record de căldură în luna noiembrie. Câte grade sunt la Montreal?
Articolul anterior
Doi șoți s-au răsturnat cu mașina la Fălești
Articolul următor