Scandalul în jurul concursului „Pedagogul anului”, aplanat. Decizia Ministerului Educației

 Ministerul Educației nu va retrage titlul „Educatorul anului” obținut de directoarea grădiniței „Guguță” din orașul Rîșcani, Valentina Moscalu. Decizia a fost luată după ce o comisie a examinat sesizările privind o pretinsă încălcare a Regulamentului concursului, scrie evz.ro. 

În data de 12 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării a inițiat examinarea retragerii titlului „Educatorul anului 2024”, obținut de directoarea grădiniței „Guguță” din orașul Rîșcani, Valentina Moscalu. Decizia a fost luată în urma sesizărilor cu privire la două sancțiuni care i-au fost aplicate premiantei de către autoritățile publice locale.

Ministerul Educației explica atunci că, la etapa republicană a concursului „Pedagogul anului”, sunt înaintați candidații care au obținut locurile I la etapa raională. Organul local de specialitate în domeniul învățământului (OLDSI) nu ar fi inclus actele cu privire la aplicarea sancțiunilor disciplinare.

După examinarea circumstanțelor cazului, Comisia a decis că Moscalu își poate păstra titlul.

„La 24 octombrie 2024, în adresa Ministerului Educației și Cercetării a fost expediată Dispoziția primarului orașului Rîșcani nr.104-C din 24 octombrie 2024 cu privire la revocarea sancțiunii disciplinare aplicate Valentinei Moscalu. În rezultatul analizării actelor și informațiilor colectate de către Comisia de examinare a corectitudinii conferirii titlului „Educatorul anului” și raportându-le la Hotărârea Guvernului nr.370/2006 cu privire la organizarea Concursului republican „Pedagogul anului”, Comisia nu a constatat temei legal de retragere a titlului „Educatorul anului” Valentinei Moscalu”, susține instituția.

Pentru a evita pe viitor situații similare, regulamentul concursului va fi modificat. Astfel, conform MEC, va fi introdusă obligația candidaților la concurs de a depune o declarație pe propria răspundere. Aceasta va viza lipsa sancțiunilor disciplinare și lipsa altor abateri de etică și disciplină.

Concursul republican „Pedagogul Anului” 2024 s-a desfășurat în trei etape. Anul acesta a avut trei categorii de învingători: educatorul anului, învățătorul anului și profesorul anului.

Pedagogii care s-au clasat pe locul I au fost premiați cu câte 50 000 de lei și li s-a conferit titlul „Pedagogul anului”. Câștigătorii locului II au primit câte 25 000 de lei și Diploma de onoare a MEC. Cei de pe locul III – câte 15 000 de lei și Diploma de onoare a MEC.

Valentina Moscalu a luat premiul I, la categoria „Educatorul anului”.

„Acest premiu este o responsabilitate în activitatea ulterioară. Sunt plăcut surprinsă, dar cred că cel mai mare merit aparține copiilor. M-au susținut în toate activitățile mele. Nu știu dacă aș face altceva mai bine decât instruirea copiilor preșcolari”, a declarat Moscalu, într-un interviu pentru M1.

O femeie din Basarabeasca și-a înjunghiat soacra cu un cuțit

Procuratura raionului Basarabească anunță despre obținerea unei sentințe de condamnare a unei femei, în vârstă de 32 de ani, acuzate de violență în familie. Urmărirea penală a fost inițiată de către organul de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Basarabeasca, în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 201/1 alin. (3) lit. a) din Codul penal – acțiunile de violență în familie care au cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, scrie punctul.md.

Potrivit învinuirii înaintate de către procuror, inculpata, la data de 08 august 2021, pe timp de zi, aflându-se la domiciliul amplasat în raionul Basarabeasca, împreună cu soțul ei, fiul acestora, soacra femeii și concubinul soacrei, a consumat împreună cu aceștia băuturi alcoolice. Mai târziu, concubinul soacrei a plecat la vecini, soțul inculpatei s-a culcat, iar ea împreună cu mama-soacră au continuat să consume alcool.

La un moment dat, fiind deja în stare de ebrietate alcoolică, între ea și mama-soacră s-a inițiat o ceartă în cadrul căreia s-au înjurat reciproc. Ulterior, femeia a lovit-o pe soacra sa cu un cuțit de bucătărie în regiunea mânii drepte.

Conform concluziilor raportului de expertiză judiciară, leziunile corporale sub formă de plagă în regiunea fosei cubitale drepte cu lezarea arterei brahiale și a nervului median, sunt periculoase pentru viață în momentul cauzării și conform acestui criteriu se califică ca vătămare corporală gravă.

La data de 26 octombrie 2021, cauza penală respectivă a fost expediată în judecată. Prin sentința Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 04 decembrie 2024, inculpata a fost condamnată la închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis pentru femei. Sentința este cu drept de apel.

Doliu în familia interpretului de muzică populară Nicolae Glib. Soția artistului, Tatiana, s-a stis din viață

Doliu în familia interpretului de muzică populară Nicolae Glib. Tatiana, soția lui, a încetat din viață astăzi, 6 decembrie, scrie realitatea.md

Ministerul Culturii al Republicii Moldova a venit pe pagina sa de Facebook cu un mesaj de condoleanțe.

„Ministerul Culturii exprimă sincere condoleanțe artistului poporului, maestrului Nicolae Glib, în legătură cu trecerea la cele veșnice a soției sale, Tatiana. Dumnezeu s-o ierte și s-o așeze-n veșnicie printre drepți…”, a transmis instituția.

De asemenea, cu un mesaj a venit și conducerea primăriei comunei Pepeni din raionul Sîngerei, unde locuiesc soții Glib.

„Primăria Comunei Pepeni îşi exprimă regretul profund în legătură cu încetarea din viaţă a dnei Tatiana Glib, și în aceste momente de mare tristeţe, suntem alături de familia Maestrului Nicolae GLIB.

Dna Tatiana şi-a pus toată înţelepciunea, dragostea şi dăruirea pentru sustinerea si promovarea dlui Glib in lumea muzicii populare, precum si responsabilitatea pentru cresterea si educarea copiilor si nepotilor. Vestea plecării sale pe neaşteptate pe drumul veşniciei ne-a întristat şi îndurerat pe toţi. Transmitem sincere condoleanţe şi sentimentele noastre de compasiune familiei, rudelor şi celor care au cunoscut-o şi apreciat-o. Împărtăşim durerea lor şi îi asigurăm de tot sprijinul moral de care vor avea nevoie în aceste momente de grea cumpănă. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, se arată în mesaj.

Cadavrul unui bărbat, găsit într-un parc din Chișinău

Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un parc din Chișinău, la intersecția străzilor Alecu Russo cu Mihail Sadoveanu. Poliția a fost sesizată despre caz vineri dimineața, în jurul orei 09:30, scrie deschide.md.

Șefa Serviciului de presă la Direcția de poliție a capitalei, Natalia Stati, a precizat pentru IPN că un grup operativ și un medic legist s-au deplasat imediat în fâșia forestieră, iar bărbatul găsit acolo decedat ar fi avut aproximativ 40-50 de ani și ar fi semănat cu un boschetar. În prezent, se întreprind măsuri pentru stabilirea identității persoanei, afirmă Stati.

Medicul legist, care a examinat corpul neînsuflețit, nu a depistat semne de moarte violentă. Oamenii legii au inițiat o anchetă.

Caz tragic: Un tânăr de 20 de ani a murit călcat de tren
Articolul anterior
Peste 12 800 cetățeni au solicitat ambulanța în ultima săptămână
Articolul următor