Școlile din România trec la program redus pe perioada de iarnă. Orarul se schimbă pentru elevi

Multe școli din România vor să implementeze un program redus, cu ore și pauze mai scurte, odată cu trecerea la ora de iarnă. Unele școli au adoptat deja acest nou program, începând de marți. 

Mai multe școli din România vor să facă trecerea la un program redus, după schimbarea orei. Ba mai mult, începnd de marți, unele unități de învățământ au implementat deja noul program cu ore și pauze mai scurte cu câte cinci minute.

La scurt timp după implementarea programului redus în respectivele școli, Ministerul Educației a trimis o circulară prin care îi anunță pe directori că pot să facă asta doar în condiții meteo extreme și nu se pune problema unei astfel de situații deocamdată.

Imediat după trecerea la ora de iarnă, Consiliul de Administrație al unei școli a hotărât trecerea la programul redus. Decizia a fost motivată prin faptul că elevii trebuie să ajungă acasă pe lumină, adică să finalizeze cursurile la școală cel târziu la ora 16:30, ceea ce presupune că învață în mai multe schimburi.

Totuși, o astfel de schimbare se face doar în cazuri excepționale și cu argumente bine fundamentate. În caz contrar, școlile trebuie să revină de urgență la orarul anunțat la începutul anului școlar.

Părinții au intervenit

Părinții nu sunt deloc mulțumiți de decizia conducerii respectivelor școli și au semnat inclusiv o petiție în mediul online, în care se precizează că renunțarea la cinci minute din ora de 50 de minute și alte cinci din pauza de 10 minute ar duce la pierderea a 600 de minute lunar, adică 10 ore.

Din 400 de școli din București, în opt se învață în trei schimburi. În cele mai multe sunt câte două, dar copiii au cursuri până la opt seara.

Ministerul Educației atrage atenția asupra dezavantajelor educaționale aduse de o astfel de măsură, iar pe parcursul zilei de marți, mai multe școli au revenit asupra deciziei de a scurta orarul.

Oamenii legii din Moldova și România anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat la cerșetorie o femeie cu dizabilități

Ofițerii CCTP, de comun cu procurorii PCCOCS, cu sprijinul autorităților din România, anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008.

Victima are vârsta de 43 de ani și este cu dizabilitate. Așa cum aceasta avea doi copii și nu avea surse de existență, bunicul a profitat de starea ei și a organizat traficarea ei în afara Moldovei, în scop de cerșetorie. Schema a fost preluată de feciorul acestuia, iar ulterior – de nepot (cu vârste de 63, 42 și 21 de ani).

Cazul a fost deconspirat prin implicarea autorităților din România, unde a fost reținut feciorul învinuit de traficarea femeii – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Procuratura DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. La rândul lor, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni, Moldova. De asemenea, la investigarea cazului a contribuit și centrul european SELEC și agenția Uniunii Europene Eurojust.

Urmare a investigațiilor, a devenit cunoscut faptul că femeia ar fi fost transportată să cerșească în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia. Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu pancarta inscripționată: „Oameni buni, ajutați-mă să strâng bani pentru protezarea picioarelor.”

După circa 16 ani de cerșetorie, însă, nimeni din cei trei de etnie minoritară, investigați pentru traficarea ei, nu i-au cumpărat proteze. Mai mult, pentru ca să evite investigații pentru trafic de persoane din partea poliției în statele în care era determinată să cerșească, a fost perfectat un certificat de căsătorie cu femeia-victimă cu un membru al familiei celor trei. De asemenea, urmare a perchezițiilor au fost depistate și alte pancarte cu mesaje false pentru cerșetorie scrise în limbi străine, precum și arme.

Investigațiile continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Doi tineri, prinși în timp ce furau bunuri și bani din două BMW-uri, parcate pe o stradă din Capitală

Doi tineri de 24 de ani, din raionul Călărași, au fost reținuți după ce ar fi sustras bunuri și bani din două BMW-uri, parcate pe bd. Dacia din Capitală.

În urma acțiunilor speciale de investigație și de urmărire penală, polițiștii de la Botanica au stabilit că suspecții ar fi pătruns în mașini pe timp de noapte, prin spargerea geamurilor.

Reținerea bărbaților a fost posibilă cu implicarea mascaților din BPDS “Fulger”.

Suma pagubei a fost estimată la 105 000 de lei.

O parte din bunuri au fost recuperate de către polițiști și returnate victimelor.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru #furt, iar conform legislației persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Bănuiții sunt cercetați penal în stare de arest.

Caz revoltător! Un șofer de rută a fost depistat în stare de ebrietate avansată la volan

Un șofer de rută depistat în stare de ebrietate avansată la volan.

Ieri, în jurul orei 13:00, un șofer de autobuz de pe ruta Chișinău- Cruzești a fost depistat la volan cu 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce ofițerii de patrulare au observat manevrele periculoase efectuate în trafic de către acesta.

Bărbatul de 62 de ani a fost înlăturat de la volanul mijlocului de transport, iar pasagerii au ajuns la destinație cu un alt șofer.

Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Ciocana și a fost inițiată procedura de documentare.

”Reamintim că asemenea încălcare de către un conducător de autobuz este un pericol enorm pentru pasageri și ceilalți participanți în trafic.”, anunță Poliția.

Irina Shayk poartă cizme create de un designer moldovean
Articolul anterior
ULTIMA ORĂ! Statele Unite trimit în Europa cel mai puternic portavion. „Monstrul” transportă 90 de avioane de luptă și mii de militari. VIDEO!
Articolul următor