Se redeschid teatrele și sălile de concerte

Începând cu 2 mai se va relua activitatea teatrelor. Activitatea acestora, la fel ca și alte activități teatral-concertistice, vor activa cu o capacitate de prezență de maxim 30 la sută.

Anunțul a fost făcut de prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi. 

Totodată, din 2 mai se permite desfășurarea acțiunilor culturale în aer liber  de către instituțiile teatral-concertistice și de cinema. Cele acreditate de ministerul de resort și cu respectarea tuturor normelor de sănătate publică privind prevenirea răspândirii coronavirusului.

Ciocoi a precizat că în funcție de evoluția epidemiologică din țară se va decide revenirea la această decizie: de a mări capacitatea prezenței în sală a spectatorilor sau de a anula.

sursa: www.tv8.md

600.000 de hrivne ascunse în trei genți ale unui șofer de autocar care venea din Federația Rusă. Toată suma i-a fost confiscată

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru control un autocar de model ”Mercedes-Benz Tourismo RHD-L”, ce se deplasa din Federația Rusă spre Republica Moldova, transportând pasageri.

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc, funcționarii vamali au întrebat șoferii și pasagerii dacă au bunuri pasibile a fi declarate, și ca răspuns toți au comunicat că nu au nimic de declarat.

În rezultatul controlului vamal al mijlocului de transport și bagajelor, fiind aplicată și tehnica neintruzivă, au fost depistate 3 genți de culoare neagră, în care erau ascunse printre haine mijloace financiare, acestea aparținând unuia dintre șoferi. În urma calculelor a fost stabilit că în cele trei genți erau localizate 600 000 hrivne (UA), în bancnote cu nominalul de 200.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani, cetățean al Republicii Moldova, nu a oferit explicații pertinente despre scopul transportării acestor mijloace financiare din Federația Rusă în Republica Moldova. 

Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este cercetat în continuare în scopul elucidării tuturor circumstanțelor.

Cazul copilei de 5 ani abuzată sexual de bunicul său: Procurorii vin cu precizări

Procuratura informează despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a bărbatului în vârstă de 65 de ani, care și-ar fi violat nepoata în vârstă de 5 ani.

Reieșind din actul de învinuire, la data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 15:00, învinuitul, aflându-se în domiciliul său amplasat într-un sat din centrul țării, știind cu certitudine că victima cu care conlocuia are vârsta de 5 ani, fiind socrul mamei minorei, adică afinul unei rude apropiate, acționând intenționat, în scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința, din cauza vârstei fragede, a violat copila.

Învinuitului i se incriminează violul, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, care este și membru de familie ( infracţiunea prevăzută de art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal).

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată. Acesta pledează nevinovat.

Dacă învinuitul va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.

Ploi în toată țara! Când se încălzește vremea

Vremea se încălzește ușor de astăzi. Ziua, temperaturile vor ajunge la +23  grade, iar noaptea ne așteaptă cel mult +9°C. Astăzi, 24 aprilie, cerul va fi noros și se așteaptă ploi în toată țara.

În nordul țării, maximele vor ajunge până la +19 grade, iar noaptea vor coboarî până la +6 grade.

În zona de Centru vor fi până la +20 grade Celsius în timpul zilei, iar noaptea vor coborî până la +7 grade.

În Sudul țării va fi cel mai cald +23 grade ziua și +9 grade în timpul nopții.

În Capitală termometrele vor indica +21 grade, iar noaptea +8 grade.

Oboseala cronică
Articolul anterior
Studenții care revin fizic la facultăți începând cu 26 aprilie
Articolul următor