Se scumpesc gazele de la 1 ianuarie?

Anul viitor, tarifele pentru gazele naturale nu vor fi majorate pentru consumatorii finali, a dat asigurări preşedintele Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul unei conferințe de presă.

separator
Aceasta chiar dacă din cauza potenţialei sistări a tranzitului de gaze din Rusia spre Turcia şi alte state din Balcani companiile din cadrul Moldovagaz vor avea de ratat importante venituri, transmite mold-street.com.

Potrivit şefului Moldovagaz, până la finele anului viitoare urmează să fie prelungit contractul cu Gazprom pentru o perioadă de trei ani. „S-a ajuns la un acord principial cu Gazprom cu privire la furnizarea de gaze naturale în Republica Moldova (inclusiv în regiunea transnistreană), începând cu 1 ianuarie 2020, pentru volume ce vor acoperi consumul național”, a afirmat managerul.

Totodată el a precizat că pentru anul viitor prețul mediu anual va fi de 173-175 dolari pentru o mie metri cubi de gaz natural, iar asta fără puterea calorifică și în consecinţă posibil vor fi câteva ajustări de câțiva dolari la mia de metri cubi, a adăugat Vadim Ceban.

„În condiţii normale şi ţinând cont de devierile financiare acumulate până acum, ar fi fost nevoie de o ajustare a tarifelor”, a spus managerul. Potrivit lui rezervele interne şi anumite măsuri luate permit menţinerea tarifelor actuale.

Cât despre asigurarea cu gaze de la 1 ianuarie 2020, Moldovagaz anunță că a fost pregătită o altă alternativă de aprovizionare cu metan prin culoarul transbalcanic, în cazul lipsei tranzitului gazelor naturale rusești pe teritoriul Ucrainei.

„Se deschide o rută alternativă. Indiferent de rezultatul negocierilor dintre Gazprom și Naftogaz, Republica Moldova va avea gaze naturale”, a dat asigurări Vadim Ceban.

Moldova are un consum anual de circa 2,9 miliarde metri cubi, din care circa 1,8 miliarde revin regiunii separatiste.

Irina Rimes a lansat o piesă nouă: ,,Sunt bine mamă, doamna la care lucrez seamănă cu tine”
Articolul anterior
Un artist de peste Prut este internat în stare gravă la spital! Medicii fac tot ce pot ca să-l salveze
Articolul următor
Alte articole interesante