Președintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, i-a chemat pe deputaţi să ia parte la războiul din Ucraina în urma ordinului de mobilizare parţială semnat de Vladimir Putin, scrie digi24.ro.
„Cei care îndeplinesc cerinţele mobilizării parţiale ar trebui să ajute cu participarea lor la operaţiunea militară specială”, a scris Viaceslav Volodin, şeful Dumei de Stat, pe canalul său de Telegram.
„Nu există protecţie pentru deputaţi”, a insistat el. Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri o mobilizare parţială în care sunt chemaţi 300.000 de rezervişti cu experienţă de luptă. Şeful parlamentului a reacţionat la punctul de vedere – care nu este neobişnuit în cercurile parlamentare – că apelul lui Putin pentru apărarea naţională nu li se aplică. Un parlamentar, de exemplu, a spus că este nevoie de el în ţară. În acelaşi timp, Volodin a lăudat faptul că există parlamentari deja desfăşuraţi în regiunea ocupată Donbas din estul Ucrainei. Potrivit acestuia, numai rezerviştii cu experienţă de luptă şi pregătire militară specială sunt chemaţi.
Omul de încredere al lui Putin a recunoscut de asemenea că „apar întrebări care îngrijorează cetăţenii” ruşi în urma unor proteste de stradă şi informaţii despre exodul în masă al tinerilor ruşi din ţară. Volodin a declarat că astăzi trupele ruse din Ucraina luptă de asemenea împotriva „forţelor NATO”.
„În Ucraina există instructori NATO, mercenari din ţările NATO, tehnologie, arme şi muniţie NATO”, a spus el. Sunt 1.000 de kilometri de linie de front pentru a o apăra, a adăugat preşedintele Dumei de Stat.