Serviciul Vamal anunță lansarea în premieră a sistemului digital BQS pentru traversare programată a frontierei, în regim de pilotare

Serviciul Vamal al Republicii Moldova  lansează în premieră în regim de pilotare sistemul digital pentru traversare programată a frontierei – BQS (eng. Border Queuing System), din data de 30 ianuarie 2025. Inițial BQS va fi pilotat în postul vamal de frontieră Costești, transportatorii de camioane care vor ieși din țară prin postul vamal Costești, urmând să rezerve, ziua și ora de traversare a frontierei prin BQS, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„BQS este un sistem informatic inovator care transformă traversarea posturilor vamale de frontieră pentru camioane într-un proces digitalizat, rapid și comod. Acest serviciu reprezintă un pas important în soluționarea congestionărilor de trafic la frontieră, facilitând activitatea transportatorilor și contribuind la modernizarea serviciilor vamale,” a declarat Alexandru Iacub, Director al Serviciului Vamal.

Dezvoltarea acestei soluții inovative a fost inițiată ca răspuns la perturbarea conexiunilor tradiționale de logistică și transport a mărfurilor, generate de războiul din Ucraina. Redirecționarea bunurilor din Ucraina către UE prin Moldova în anumite perioade au dus la formarea unor rânduri de camioane în mare parte din Republica Moldova și din Ucraina la frontiera cu România.

La posturile vamale situate pe frontiera moldo-română lunar sunt perfectate pe sensul de ieșire spre UE, în mediu 30 000 camioane. Istoric, transportatorii petrec o parte semnificativă (40%-90%) din timpul de tranzit la frontieră, în special la punctele de trecere moldo-române. Conflictul din Ucraina a dus la o creștere drastică a timpilor de așteptare, și pe lângă timpii de așteptare prelungiți, șoferii de camioane se confruntă cu provocări în respectarea legislației naționale și internaționale privind timpul de lucru și de odihnă, condiții sanitare și ecologice precare, deficiențe în siguranța traficului rutier și preocupări legate de siguranța personală și a bunurilor.

Sistemul BQS rezolvă o parte a acestor probleme oferind o platformă ușor accesibilă, unde transportatorii pot stabili în prealabil timpul preferat pentru traversarea prin postul vamal. Prin acest serviciu Serviciul Vamal își dorește să transforme traversarea camioanelor cu mărfuri prin posturile vamale de frontieră într-un proces digital, rapid și comod!

Platformă online BQS este administrată de Serviciul Vamal fiind conectată la infrastructura fizică a Posturilor Vamale de Frontieră (PVFI), ceea ce permite gestionarea automatizată a traficului. Platforma a fost dezvoltată cu susținerea USAID Moldova prin intermediul Programului Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA). 

BQS va fi disponibilă online pe desktop și în formă de aplicație mobilă prin App Store și Play Store. Infrastructura fizică a sistemului informatic va include echipamente electronice în PVFI-uri (monitoare informative, bariere automatizate, echipamente de citire plăcilor de înmatriculare etc.). Acestea sunt sincronizate cu platforma online și permit automatizarea gestionării fluxului de camioane. BQS va contribui la diminuarea aglomerației de trafic la PVFI-uri și va permite transportatorilor să își aloce eficient resursele prin planificarea transporturilor în coordonare cu autoritățile de frontieră.

Informație importantă pentru șoferi! Traficul pe o porțiune de drum care tranzitează localitatea Ivancea va fi suspendat pentru jumătate de oră din ambele sensuri

Informație importantă pentru șoferi! Poliția Națională informează că în această seară, începând cu ora 18:30, circulația rutieră pe o porțiune a traseului național R-6, care tranzitează localitatea Ivancea din Orhei (în apropierea restaurantului “Doi Haiduci”) va fi suspendată pentru jumătate de oră din ambele sensuri, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Circulația va fi blocată în contextul efectuării unor acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce vizeazǎ un accident rutier soldat cu deces.

”Rugăm șoferii să manifeste calm și răbdare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mizăm pe înțelegerea conducătorilor auto.”, mai anunță Poliția.

Mesajul lui Zelenski după ce Trump a sugerat că s-ar putea înțelege cu Putin pentru a încheia războiul

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina nu va accepta să îi fie decisă soarta în lipsă printr-un acord între Moscova şi Washington şi a cerut ca Europa să primească un loc la masa negocierilor pentru încheierea războiului provocat de invazia rusă, după ce preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, au anunţat miercuri în urma unei discuţii telefonice iniţierea acestor negocieri, relatează Reuters citat de digi24.ro.

Preşedintele ucrainean a descris drept „neplăcut” faptul că Trump a ales să vorbească cu Putin înaintea lui, dar a susţinut că nu crede că această alegere a preşedintelui american ilustrează priorităţile SUA. „Important acum este ca lucrurile să nu meargă conform planului lui Putin, în care el vrea să facă totul în aşa fel încât să desfăşoare negocieri bilaterale” cu SUA, a mai spus Zelenski, într-o declaraţie acordată presei la o centrală nucleară ucraineană unde s-a oprit în drum spre Conferinţa de Securitate de la München. „Noi, ca ţară independentă, pur şi simplu nu vom putea accepta vreun acord fără implicarea noastră”, a susţinut preşedintele ucrainean. El a cerut ca SUA şi Ucraina să schiţeze un plan de încheiere a războiului înainte de a discuta cu Rusia.

„Reuniunile între Ucraina şi SUA sunt prioritare pentru noi. Şi numai după aceste reuniuni, după elaborarea unui plan pentru a-l opri pe Putin, cred că va fi corect să vorbim şi cu ruşii”, a indicat Zelenski. Preşedintele american Donald Trump a provocat stupoare când a anunţat miercuri că „probabil” se va întâlni în curând cu omologul său rus Vladimir Putin în Arabia Saudită, la puţin timp după o convorbire telefonică în care ei au convenit să iniţieze „imediat” negocieri pentru oprirea războiului în Ucraina. Aliaţii europeni ai SUA, luaţi prin surprindere de acest anunţ şi îngrijoraţi de posibilitatea de a fi excluşi dintr-o înţelegere între Washington şi Moscova, cer acum un loc la masa negocierilor.

„Orice acord (încheiat) pe la spatele nostru nu va funcţiona, orice acord va avea de asemenea nevoie de participarea Ucrainei şi a Europei”, a spus joi şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, la sosirea la sediul NATO la o reuniune a miniştrilor apărării ai Alianţei. Kallas a promis că UE va continua să sprijine Ucraina dacă aceasta refuză un acord de pace încheiat peste capul Kievului de către Washington şi Moscova. După convorbirea cu Putin, Trump a discutat şi cu Zelenski.

Preşedintele ucrainean se întâlnise cu câteva ore în urmă la Kiev cu secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, care i-a prezentat un proiect de acord economic, în cadrul negocierilor de pace, după ce Trump a cerut acces la resursele de metale rare (pământuri rare) ale Ucrainei. Zelenski, care s-a declarat deja de acord ca Ucraina să împartă cu SUA aceste zăcăminte, speră să semneze acest acord economic cu reprezentanţii Washingtonului în acest weekend în Germania, în marja Conferinţei de Securitate de la München. În contextul aşteptatelor negocieri de pace, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a considerat nerealiste aderarea Ucrainei la NATO şi revenirea acestei ţări la graniţele de dinainte de 2014, anul când Rusia a anexat Crimeea şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei au lansat primul conflict armat. Confruntat cu criticile aliaţilor europeni, şeful Pentagonului a spus joi, la începutul reuniunii miniştrilor apărării din ţările NATO, că nu consideră nicidecum un act de „trădare” iniţiativa lui Trump de a aborda direct cu Putin iniţierea negocierilor de pace în Ucraina. Preşedintele Zelenski a mai susţinut joi că, în discuţia pe care a avut-o miercuri cu Donald Trump, nu a abordat cu acesta chestiunea aderării Ucrainei la NATO, adăugând însă că ştie că SUA nu doresc ca Ucraina să facă parte din această alianţă.

Va fi creată o bază de date a agenților economici rău-platnici

Lista agenților economici cu datorii va fi publicată pe Platforma de interoperabilitate MConnect. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură de 60 de deputați, scrie stiri.md.

Potrivit proiectului, prin intermediul Agenției de Guvernare Electronică va fi creată o bază de date a agenților economici care au datorii, transmite Știri.md.

Platforma va conține date atât despre datoriile la Serviciul Fiscal de Stat, cât și cele reieșind din hotărârile instanțelor de judecată. Mai mult decât atât, și agenții economici vor putea raporta rău-platnicii cu care au relații comerciale. Aceste informații vor trebui să fie probate, iar persoana raportoare își va asuma răspundere de informațiile prezentate. 

În acest fel, autoritățile urmăresc să asigure transparență și predictibilitate în procesul de efectuare a plăților în tranzacțiile comerciale, notează Parlamentul într-un comunicat.

„Potrivit autorilor, reglementările în acest domeniu sunt necesare întrucât, deși mărfurile sau serviciile sunt prestate, numeroase facturi sunt achitate mult timp după scadență. Acest lucru afectează lichiditățile agenților economici, precum și competitivitatea și rentabilitatea companiilor, odată ce creditorul trebuie să obțină finanțări externe din cauza efectuării cu întârziere a plăților. De menționat că, în prezent, nu există o lege specială privind combaterea întârzierii efectuării plăților în tranzacțiile comerciale.

Proiectul de lege se mai referă la creanțele certe, lichide și exigibile care rezultă din obligațiile de plată a unor sume de bani, în baza unui contract încheiat între profesioniști sau între profesioniști și autoritățile contractate. Acestea au ca obiecte livrarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea și execuția lucrărilor publice, a clădirilor și a lucrărilor în construcții civile”, notează Legislativul.

Totodată, autorii documentului mai propun un termen de plată între profesioniști de cel mult 60 de zile. În același timp, în cazul relațiilor contractuale între profesioniști și autoritățile contractante, se propune ca termenul legal de plată să nu depășească 30 de zile.

Inițiativa legislativă conține prevederi referitoare la despăgubirea cheltuielilor de recuperare a creanțelor. 

„Astfel, creditorii vor putea pretinde  o despăgubire minimă de 40 de euro pentru fiecare zi de întârziere, aceasta fiind suplimentară altor cheltuieli aferente unei eventuale executări silite. Potrivit documentului, dacă debitorul va întârzia cu executarea obligației de plată, creditorul va putea obține o ordonanță judecătorească în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă privind procedura în ordonanță, aceasta fiind o procedură simplificată.

Autorii propun ca proiectul de lege privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată în temeiul contractelor încheiate între profesioniști, între profesioniști și autoritățile publice să intre în vigoare după șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Excepție face articolul care se referă la monitorizarea și recuperarea creanțelor datorate, care va intra în vigoare după doi ani de la publicarea în Monitorul Oficial”, se mai arată în comunicat.

 De menționat că proiectul urmează a fi propus spre examinare în a doua lectură.

Rudele victimelor accidentului din Fălești se tem că șoferul vinovat va scăpa de pedeapsă
Articolul anterior
Donald Trump spune că Putin „distruge” Rusia
Articolul următor