Un accident teribil s-a petrecut sâmbătă dimineața, 20 noiembrie, la Nonantola, în provincia Modena (Emilia Romagna), unde un autoturism și un scuter s-au ciocnit rezultând două victime: o femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 59 de ani și un italian de 44 de ani, informează Gazzetta di Modena.
Femeia lucra ca îngrijitoare de bătrâni și era cunoscută pentru activitatea de voluntariat. Locuia la Nonantola și în jurul orei 6:45 se întorcea acasă, la volanul unui Fiat Punto gri, după munca de noapte ca îngrijitoare.
Între Nonantola și cătunul La Grande, femeia a intrat pe sensul opus al străzii și s-a izbit de un scuter, cu care se îndrepta spre serviciu Rinaldo Bruni, tată a trei copii. Impactul a fost unul deosebit de puternic. Atât femeia din autoturism, cât și bărbatul de pe scuter au decedat în urma rănilor grave suferite.
Salvarea și pompierii au sosit în scurt timp la fața locului. Pentru cei doi nu a mai fost însă nimic de făcut. Carabinierii încearcă să stabilească cu exactitate dinamica accidentului și motivul pentru care femeia de la volan a intrat pe contrasens.
Accidentul s-a petrecut înainte de ora 7:00, când vizibilitatea era foarte redusă din cauza ceții, fenomen frecvent în zona respectivă. Ipotezele cele mai plauzibile ar fi că moldoveanca a ațipit la volan fiind obosită după munca de noapte sau poate i s-a făcut rău. De asemenea, este posibil ca accidentul să fi fost cauzat de un moment de neatenție din partea șoferiței sau de o manevră greșită.
Sunt primele ipoteze formulate de carabinierii care urmează să audieze un grup de martori, și anume pasagerii unui autobuz de transport în comun, cei mai mulți dintre ei studenți navetiști, care au asistat la tragica scenă.
Moldoveanca locuia de mai mulți ani la Nonantola și era cunoscută în oraș. Pentru o anumită perioadă, din 2010 până în 2014, a fost voluntară la Crucea Albastră și a desfășurat diverse activități cu această asociație. Rinaldo Bruni, născut în Sassuolo, locuia la Nonantola și era tatăl a trei copii.