Shopping MallDova îți colorează vacanța: surprize și premii valoroase la Marea Tombolă de Vară!

Suspans, emoții de bucurie și o varietate de surprize pentru miile de amatori de cumpărături care au participat la Marea Tombolă de Vară. Shopping MallDova, centrul tendințelor și al distracțiilor din capitală, le-a răsplătit fidelitatea cu premii de valoare și bună dispoziție, echipându-i pentru vacanțe de neuitat.

separator

Fortuna le-a zâmbit celor care au făcut cumpărături în sumă de minim 250 de lei în perioada 15 iulie – 15 august și s-au înscris în cursa premiilor pentru o vară de milioane, puse în joc de Shopping MallDova. La încheierea Summer Sales, Marea Tombolă de Vară și-a ales norocoșii, care au câștigat 10 rucsacuri încăpătoare și „rezistente la aventură” și 10 grătare perfecte pentru o vară savuroasă cu bucate delicioase.

Nicu Țurcan, prezentator: „A fost un eveniment emoționant pentru toți cei care au participat la Marea Tombolă organizată de Shopping MallDova. Vara nu se încheie aici, iar pentru cei 20 de câștigători aventura abia începe. Sunt sigur că cei care au intrat în posesia premiilor abia așteaptă să încingă grătarele alături de prieteni, iar alții își pot face deja bagajele pentru vacanțe memorabile!”

Iulia Nistor, participantă la tombolă: „Am cumpărat hăinuțe pentru copil și cu bonul ne-am înscris la tombolă. Suntem vizitatori fideli și cu siguranță vom participa și data viitoare, sperăm ca norocul să fie de partea noastră. Până atunci, ne bucurăm de această petrecere minunată, cum doar la Shopping MallDova găsești!”

Dumitru Cojocari, participant la tombolă: „Mulțumim Shopping MallDova pentru faptul că se gândește la cumpărătorii fideli. Aici facem cumpărăturile pentru întreaga familie, aici ne petrecem timpul în weekend și nu am fost niciodată dezamăgiți. Au fost cazuri în care am câștigat, și speram să prindem astăzi un grătar pentru picnicurile în familie, însă alții au fost mai norocoși decât noi.”

Bucuria Summer Sales a durat o lună întreagă, timp în care toate brandurile din Shopping MallDova și-au întâmpinat clienții cu prețuri incredibil de mici – super reduceri de până la 80%.

Natalia Rogovschii, director marketing şi PR, Shopping MallDova: „Doar la Shopping MallDova dăm startul reducerilor la mijloc de vară, pentru ca vizitatorii noștri să poată savura cu adevărat plăcerea de a face cumpărături. Exact în perioada vacanțelor, cumpărătorii au avut șansa să-și reînnoiască garderoba, s-au ales cu cele mai originale accesorii, produse cosmetice, dar și cărți numai bune de citit pe un șezlong. Iar fidelitatea la Shopping MallDova este răsplătită, conform tradiției, cu premii valoroase, pe care le-am ales astfel încât câștigătorii să se bucure din plin de concediile mult așteptate.”

Marea Tombolă Shopping MallDova a fost, ca de fiecare dată, prilej pentru o petrecere în care toți se simt câștigători, cu băieții de la SunStroke Project, care au susținut un concert de zile mari.

Shopping MallDova continuă să-ți coloreze vacanța cu noutăți în materie de stil, trenduri internaționale, branduri favorite, surprize și distracție pentru toată familia!

Lacrimi și durere la Susleni! Ana-Maria, tânăra răpită și ucisă cu cruzime a fost condusă pe ultimul drum

Lacrimi și durere la Susleni. Zeci de oameni s-au adunat astăzi să o petreacă pe ultimul drum pe Ana-Maria. Tânăra de 19 ani, însărcinată în 6 luni, a fost găsită fără suflare la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în Orhei. Principalul suspect a fost plasat în arest pentru 30 de zile și pledează nevinovat, scrie tv8.md.

Între timp, aseară, un grup de localnici din Chițcanii Vechi, satul în care locuiește principalul suspect, au aprins mai multe lumânări în fața porții acestuia. Oamenii s-au adunat la poarta suspectului, unde au scris numele fetei din zeci de lumânări aprinse. Au făcut din lumânări și numele băiețelului nenăscut – Ion. 

Reamintim că corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei, a fost găsit de un grup de polițiști de la Chișinău, pe 20 aprilie, în apropiere de Chițcanii Vechi, localitatea de unde este originar principalul suspect. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru jurnaliști că trupul a fost găsit cu greu, lângă un pârâu, fiind aruncat într-o groapă, acoperită apoi cu crengi. 

Fata însărcinată fusese văzută ultima dată în seara de 12 aprilie. Aceasta se întorcea la căminul din Orhei după o oră de meditații. Din imaginile de pe camerele de supraveghere, obținute de TV8, se vede cum tânăra ajunge în stația cu pricina, iar la câteva minute de ea se apropie un automobil în care și urcă. Bărbatul le-ar fi spus oamenilor legii că imediat ce a urcat în mașină și și-a dat seama că nu era cea pe care o aștepta, tânăra i-ar fi cerut să oprească, pentru a ieși. El spune că a lăsat-o pe marginea drumului, la o distanță de 300 de metri de stația pentru transportul public, de unde a luat-o, după care el și-a continuat drumul. Ulterior, a refuzat să conlucreze cu ancheta. 

Bănuitul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Avocatul acestuia a refuzat să ofere declarații pentru presă, însă procurorii susțin că bărbatul pledează nevinovat. După aproape o săptămână de căutări la Orhei, oamenii legii au căutările și la Telenești, de unde este șoferul.

Vineri, 19 aprilie, polițiștii au anunțat că în urma perchezițiilor acasă și în mașina suspectului, au descoperit mai multe lucruri pentru femei.  În context, oamenii legii au făcut un apel către cetățeni, pe care îi îndeamnă să îi sesizeze în cazul în care au avut „tangențe dubioase” sau „cu tentă infracțională” cu acest bărbat.  Într-un comunicat al poliției, se subliniază faptul că bărbatul, în mașina căruia a urcat tânăra de 19 ani, s-a schimbat fizic foarte mult de-a lungul timpului, dar și a condus mai multe mărci și modele de mașini.

imagini: tv8.md

Campanie socială de Paște de la Prima Finanțare – “Împarte Bunătate”

CASA+FAMILIA=ACASĂ. Pentru majoritatea, aceasta este formula fericirii! Iar în perioada sărbătorilor pascale, cuvântul ACASĂ capătă un sens cu totul special. 

În lumina sărbătorilor de Paște, Prima Finanțare dorește să aducă bucurie și speranță în casele celor care cu adevărat au nevoie de sprijin și empatie. 

Prima Finanțare lansează o campania socială de Paște “Împarte bunătate”, dedicată sprijinirii a aproximativ 100 de familii nevoiașe și bătrâni din comunitate, oferindu-le coșuri cu produse alimentare.

În perioada 18 aprilie – 18 mai 2024, compania va redirecționa 1% din suma creditelor acordate Prima Soluție (destinația pentru Casă și Familie) pentru a procura și a oferi coșuri cu produse alimentare familiilor social-dezavantajate din țară.

Astfel, fiecare credit acordat va deveni o rază de lumină, ce va încălzi și hrăni sufletele și trupurile celor care au nevoie de sprijinul nostru.

Cum pot contribui clienții? 

Beneficiind de un credit de consum – Prima Soluție, care este destinat pentru realizarea planurilor și nevoilor, clienții nemijlocit ajută o familie să se bucure de o masă de Paște, cu cozonaci, ouă roșii și mult mai mult.

Prima Finanțare crede că aceasta campanie va avea un impact social profund, atât în rândul clienților fideli ai companiei, cât și al celor noi.

Vă îndemnăm să vă alăturați la Prima Finanțare în această misiune a generozității și compasiunii. 

Împreună putem face din gesturi mici, lucruri frumoase! 

Haideți să facem Paștele cu adevărat special pentru toți!

Cererile pot fi depuse atât online, cât și în cadrul sucursalelor Prima Finanțare.

Mai multe detalii despre finanțarea nevoilor personale, proiectelor în afaceri și agricultură puteți afla pe primafinantare.md sau la Call Center 022 20 20 20.

Prima Finanțate – prima alegere în finanțarea Start-Up-urilor și Antreprenorilor!

Despre Prima Finanțare

Prima Finanțare este un brand internațional, care oferă o experiență unică în finanțarea afacerilor, inclusiv în agricultură, cât și oferă finanțare pentru Casă și Familie.

Compania susține deopotrivă spiritul antreprenorial și persoanele social/financiar dezavantajate prin credite accesibile și consultanță privind investițiile în afaceri, inclusiv agricultură, comerț și produse ce economisesc energia. 

Prin istoria de circa 14 ani Prima Finanțare a contribuit la dezvoltarea a peste 24 000 de afaceri locale cu un portofoliu de peste 714 mln lei. În prezent compania înregistrează un număr de 3 216 clienți cu un portofoliu de peste 140 ml lei, dintre care 63 mln au fost destinate femeilor de afaceri.

Detalii despre incendiul de la liceul ”Liviu Deleanu” din Capitală. Ce a făcut un elev

Primăria Municipiului Chișinău informează cu referire la incidentul de astăzi, 23 aprilie, de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din sectorul Buiucani, unde un elev a dat foc unui caiet.

”Astăzi, la pauză, după lecția a 3-a, aproximativ la ora 11:28, un elev a dat foc la un caiet cu învelitoare, pe holul etajului 3.

Arderea a fost localizată de un profesor, care a intervenit prompt pentru stingerea focului și s-a apelat imediat la 112.

Între timp profesorii au evacuat elevii, conform procedurii.

Pompierii au ajuns rapid la fața locului, iar la venirea acestora focul era deja stins.

Conform recomandărilor pompierilor, peste 30 de minute, elevii și personalul didactic au revenit la ore.

Actualmente lecțiile se desfășoară conform orarului.

Menționăm că în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.”, anunță municipalitatea.

Incendiul a izbucnit pe data de 5 aprilie. Flăcările au cuprins demisolul instituției de învățământ. Zece echipe de intervenție au participat la stingerea focului. Din clădire au fost evacuați circa 1.900 de elevi. Victime nu au fost raportate.

Cu ce culori să nu combini niciodată albul
Articolul anterior
Regina Elisabeta e în doliu
Articolul următor