Singura fabrică de ciocolată din România cu capital complet românesc a intrat în insolvență, cerea depusă de firma care o deținea fiind aprobată de către instanță. Reprezentanții fabricii au transmis faptul că au apelat la această soluție pentru a depăși problemele financiare cu care se confruntă în această perioadă, scrie observatornews.ro.
Fabrica care funcționează de peste 25 de ani și care de-a lungul timpului a produs și 80 de sortimente simultan a intră de acum în reorganizare.
„Anul trecut a fost dramatic. O parte a anului nu am avut acces la materii prime, pentru că nu se puteau importa, apoi am primit o lovitură semnificativă din partea marilor retaileri – noi desfacem produsele la toți marii retaileri din țară – care au refuzat orice majorare de preț, deși costurile de producție s-au majorat semnificativ, de la zahăr, ulei vegetal, la combustibili, utilități ș.a.m.d.”, a declarat Liviu Fagi, administratorul fabricii de ciocolată.
Astăzi s-a aprobat în instanţă faptul că singura fabrică românească de ciocolată, Galactic din Baia Mare, intră în insolvenţă, Eurosmart SPRL fiind specialistul desemnat să gestioneze redresarea societăţii
Galactic, în prezent singura fabrică integral românească de ciocolată prin prisma structurii asociative, a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă cu scopul declarat de a depăşi impasul în care se regăseşte şi de a găsi cele mai bune soluţii pentru redresarea afacerii. EUROSMART este specialistul desemnat să gestioneze redresarea societăţii.
„Pentru compania Food Land Galactic şi pentru brandul Galactic, reorganizarea judiciară este cea mai bună opţiune, societatea având posibilitatea de a depăşi impasul în care se află şi de a beneficia de protecţia şi avantajele oferite de procedura insolvenţei. Astfel, societatea va putea duce mai departe povestea brandului românesc creat cu pasiune şi consolidat în toţi anii de funcţionare” declară Mihaela Bocea, Managing Partner EUROSMART.
Compania Food Land Galactic – care se confruntă cu dificultăţi financiare în ultima perioadă – a apreciat că cea mai potrivită cale de a se proteja, în contextul economic actual, dar şi de a salva fabrica, este accesarea procedurii de insolvenţă, transmite Mediafax.