Sistemul ECall, care efectuează automat un apel la numărul de urgență 112, ar putea fi implementat și în Republica Moldova

ECall – un sistem care este instalat în vehiculele din toate țările Uniunii Europene și care efectuează automat un apel gratuit către numărul de urgență 112, în cazul în care vehiculul este implicat într-un accident rutier grav, ar putea fi implementat și în Republica Moldova.

separator
Sistemul eCall poate fi accesat și manual, prin apăsarea unui buton. Pe lângă alertare, sistemul va comunica în mod automat și locația exactă a incidentului prin GPS pentru ca echipajele de intervenție să poată acționa în cel mai scurt timp.

În UE, când este activat, sistemul eCall se conectează la cel mai apropiat centru de intervenție în caz de urgență, cu ajutorul unui telefon și al unei legături de date. Astfel, pasagerii din vehicul pot vorbi cu operatorul centrului de urgență și în același timp se transmite automat un set minim de date (locul exact în care vă aflați, ora accidentului, numărul de identificare al vehiculului și direcția de mers). Serviciile de urgență pot așadar să evalueze și să gestioneze situația.

Dacă sistemul eCall nu funcționează, utilizatorii primesc un mesaj de avertizare.

Serviciul Naţional Unic Pentru Apelurile de Urgenţă 112 mai comunică că utilizarea numerelor de urgență 901, 902 și 903 este în scădere, tot mai mulți cetățeni formează numărul 112.

Totodată, peste 60 procente dintre apelurile la 112, în prima jumătate a anului 2019, NU au fost urgențe. Unii oamenii solicită sau vor să ofere diverse informaţii, care nu sunt de competenţa Serviciului de urgenţă 112, alții apelează abuziv, repetativ sau involuntar. În mod cert, preluarea apelurilor la numărul unic de urgenţă este îngreunată de procesarea apelurilor făcute neintenționat la numărul de urgenţă.

Spre exemplu, un telefon introdus în buzunar sau aruncat în poşetă, fără a fi blocată tastatura acestuia. Procedura prevede că, în astfel de situaţii, operatorii 112 sunt obligaţi să asculte apelul preluat timp de 15-20 de secunde, chiar dacă de la celălalt capăt al firului nu se aude niciun sunet, apoi să reapeleze de două ori numărul de pe care s-a efectuat apelul.

Pentru un astfel de apel involuntar și care nu este efectiv o urgență reală se pierd timp, resurse – vitale în alte cazuri, unde poate fi vorba despre diferența între viaţă şi moarte. Menționăm că, în prima jumătate a anului 2019, operatorii 112 au preluat 1 635 543 apeluri.

Potrivit datelor statistice, reiese o medie zilnică de 11 458 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Apelurile de urgenţă reale reprezintă 38%, iar dintre acestea cele mai multe au fost gestionate de Serviciul de Ambulanţă (76,13%), Poliţie (20,66%) şi Pompieri (3,21%).

Cele mai solicitate intervenții, conform clasificatoarelor evenimentelor sunt: hipertensiunea arterială, copil bolnav, dureri abdominale sau de spate, infracțiune contra vieții, contra patrimoniului, în domeniul transportului, incendiile, intervenții de salvare și deblocare. Din punct de vedere al localizării geografice, cele mai multe apeluri provin din municipiile Chișinău și Bălți și raioanele Orhei, Criuleni și Hâncești.

Dragoste adevărată: Fiică de președinte se mărită cu un rege. Ea are 21 de ani, el 56 și alte 11 soții

Fiica fostului președinte al Africii de Sud Jacob Zuma, în vârstă de 21 de ani, se căsătorește din dragoste cu regele din Eswatini, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al ultimei monarhii absolute rămase din Africa, scrie stirileprotv.ro.

Logodna lui Nomcebo Zuma cu regele Mswati al III-lea a fost oficializată la începutul acestei săptămâni.

Monarhul în vârstă de 56 de ani are în prezent 11 soții și a fost căsătorit de 15 ori în total.

Purtătorul de cuvânt al Eswatini, Alpheous Nxumalo, a respins categoric zvonurile că această căsătorie ar fi o alianță politică.

Încă o capitală europeană interzice oficial închirierea trotinetelor electrice. Siguranţa pietonilor, pusă în pericol

Primăria din Madrid a anunţat joi interzicerea circulaţiei trotinetelor electrice de închiriat, din cauza riscurilor pentru siguranţa pietonilor create de aceste vehicule, transmite AFP, transmite observatornews.ro.

„Retragem autorizaţia firmelor care închiriază trotinete pe străzile oraşului”, a anunţat primarul capitalei spaniole, Jose Luis Martinez-Almeida, într-un mesaj în reţeaua online X. Politicianul de dreapta, reprezentant al Partidului Poporului, a adăugat că „prioritatea noastră este integritatea fizică şi securitatea madrilenilor”.

Măsura, aplicată deja în alte mari oraşe, va intra în vigoare la Madrid în octombrie. În prezent, în metropola iberică sunt autorizate să închirieze trotinete electrice trei firme: Lime, Dott şi Tier Mobility. Martinez-Almeida susţine că acestea „nu au respectat condiţiile impuse pentru garantarea securităţii pietonilor, în special a persoanelor vârstnice”. El a precizat că primăria nu va acorda alte autorizaţii.

Deja, trotinetele electrice au fost interzise la Paris, Montreal, Las Vegas şi New Orleans, unde fuseseră autorizate o vreme. În Barcelona, Toronto sau New York, circulaţia lor nu a fost permisă niciodată. În alte oraşe au fost instituite restricţii, uneori severe, pentru limitarea numărului de trotinete în uz sau a vitezei maxime, ori pentru interzicerea accesului trotinetelor pe trotuare.

Un bărbat din Franța și-a drogat soția timp de 10 ani pentru ca zeci de străini să o violeze

O femeie din Franța, victimă a unor abuzuri sexuale incredibile, va depune mărturie joi într-un proces de amploare. Gisele P., în vârstă de 72 de ani, a fost drogată de către propriul soț, pentru ca ea să poată fi violată de zeci de străini.

Cazul șocant a ieșit la iveală în 2020. Dominique P., soțul victimei, este acuzat că și-a drogat sistematic soția cu somnifere între 2011 și 2020. În timp ce aceasta era inconștientă, el permitea zecilor de bărbați necunoscuți să o violeze, filmând actele, conform AFP, potrivit stiripesurse.

Poliția a descoperit întâmplător faptele, după ce Dominique a fost surprins filmând pe ascuns femei într-un supermarket. Anchetatorii au găsit la domiciliul cuplului un hard disk plin cu înregistrări ale abuzurilor, organizate meticulos.

În total, au fost identificate aproximativ 200 de cazuri de viol. Dominique P. a comis personal majoritatea acestora, dar a recrutat și peste 90 de bărbați prin intermediul unui site pentru adulți pentru a-și agresa soția.

Acum, 51 dintre presupușii agresori sunt judecați la Avignon. Procesul, care va dura patru luni, a început deja de trei zile. Gisele P. a insistat ca ședințele să fie publice, dorind ca toate detaliile să iasă la iveală.

Deși nu-și amintește nimic din perioada abuzurilor, Gisele P. a rămas prezentă în sală, chiar și atunci când propriii ei copii au ieșit din sală, dezgustați de detaliile prezentate. Avocații ei spun că depunerea mărturiei va fi extrem de dificilă pentru ea, fiind prima dată când va afla ce i s-a întâmplat în acei 10 ani.

Majoritatea acuzaților riscă până la 20 de ani de închisoare pentru viol calificat.

Dominique P. și-a recunoscut deja vinovăția în fața instanței.

Uragan în nordul țării! Vântul puternic a făcut prăpăd
Articolul anterior
În Moldova, s-au înregistrat 22 de cazuri noi de rujeolă timp de o lună. Cele mai afectate localități
Articolul următor