Șoc în Norvegia. Fostul soţ al Prinţesei Martha Louise s-a sinucis

Şoc în familia regala norvegiană. Fostul soţ al Prinţesei Martha Louise s-a sinucis. Moartea lui Ari Behn a lăsat întregul palat, dar şi rudele şi prietenii înmărmuriţi. Scriitorul de 47 de ani avea trei copii cu prinţesa de 48 de ani. Cei doi s-au căsătorit în 2002 şi au divorţat în 2017.

separator
Anunţul a fost făcut chiar în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie de managerul lui Ari Behn: „Cu mare tristeţe în suflet anunţăm că Ari Behn s-a sinucis. Vă rugăm să ne respectaţi intimatea”.

Conform mirror.co.uk, regele Harald, tatăl Marthei Louise, a făcut şi el o declaraţie: „Eu şi Regina am primit cu mare tristeţe vestea morţii lui Ari Behn. A fost o parte importantă a familiei noastre şi avem multe amintiri frumoase cu el”. Mai mult, familia regală a spus că: „Ari a fost un prieten bun, un membru iubit al familiei şi un unchi minunat, cu care am împărtăşit multe moment mai mult sau mai puţin importante”.

Familia nu a oferit alte detalii privind moartea lui Ari Behn.

Născut în Danermca, Ari Behn a crescut în Norvegia şi a studiat istoria şi religia la Universitatea din Oslo. A scris trei romane şi mai multe nuvele. Cărţile lui au fost traduse în suedeză, daneză, germană, maghiară, islandeză şi franceză.

Ari Behn este cel care l-a acuzat pe Kevin Spacey că l-a molestat.

În 2017, autorul l-a acuzat pe Kevin Spacey că l-a agresat fizic la un concert pentru Premiul Nobel. Vorbind despre incidentul care ar fi avut loc în 2007, Ari a spus că: „Am avut o discuţia minunată. A stat lângă mine. După cinci minute, m-a invitat la o ţigară. Atunci a pus mână pe piciorul meu şi apoi m-a atins în zona intimă”. Ari l-ar fi oprit pe Spacey, spunându-i: „Poate mai încolo”.

sursa: www.click.ro

După 57 de ani, distracția cu bulgări de zăpadă nu va mai fi interzisă în SUA
Articolul anterior
Doi frați gemeni din Londra au făcut patru familii fericite acasă
Articolul următor
Alte articole interesante