Accident cumplit la periferia oraşului Donduşeni. Un taximetrist și clientul său au decedat carbonizați după ce mașina le-a luat foc

Accident grav la işirea din oraşul Donduşeni. Două persoane au ars de vii după ce automobilul în care se aflau s-a izbit violent într-un copac şi a luat foc. Informaţia a fost confirmată pentru stirilocale.md de ofiţerul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, Natalia Golovco.

separator
„Şoferul unui taxi, care se deplasa spre direcţia satului Sudarca, nu s-a isprăvit cu conducerea automobilului, s-a ciocnit într-un copac, apoi maşina a fost cuprins de flăcări. Ca urmare, atât conducătorul auto, cât şi pasagerul care era în maşină, au decedat”, a precizat Golovco.
taxi_doduseșni

La fața locului pentru intervenție s-a deplasat un echipaj de pompieri care au avut misiunea de a descarcera din fiarele unui autoturism de model Dacia Logan două cadavre.

Salvatorii au descarcerat din autovehicul accidentat pasagerul și șoferul, care nu mai dădeau semne de viață. Mai mult, în misiunea acestora a intrat și stingerea autovehiculului cuprins de flăcări.

Nenorocirea a avut loc în jurul orei 03:05. Alte circumstanţe în care s-a produs accidentul se stabilesc de oamenii legii.

Sursa: stirilocale.md

 

Banca Mondială a înrăutăţit prognoza economică pentru Republica Moldova

Instituția financiară internațională a înrăutăţit prognoza principalilor indicatori economici ai Republicii Moldova. Acest lucru este evidenţiat în prognoza regională actualizată a Băncii Mondiale publicată miercuri, notează agenția Infotag.

A look into the nuances of the IMF and World Bank

Având  în vedere războiul din Ucraina şi seceta recentă, care au  creat  probleme serioase economiei R. Moldova, este prognozat ca  PIB-ul ţării  să scadă mai degrabă cu 0,7% în 2022, dar nu cu 0,4%, aşa  cum se estima  în prognoza din aprilie. 

BM a explicat acest lucru prin  faptul că  perturbările comerţului, scăderea afluxului de capital străin  şi  inflaţia înaltă afectează serios consumul şi investiţiile private.  Pe  viitor, economia Republicii Moldova se va redresa încet, cu condiţia  încheierii războiului din Ucraina. În 2023, PIB-ul va creşte cu 2,6%,  iar în 2024 – cu 4,2%.

În  ceea ce priveşte inflaţia în R. Moldova, potrivit noilor estimări ale  Băncii mondiale, aceasta va fi de 30,1% în acest an, de  12,5% în 2023 şi  de 6,2% în 2024. Anterior prognozele erau de 18,1%,  6,2% şi 4,6%,  respectiv.                                                                                                                                                                                                Deficitul bugetar va ajunge la 5,9% din PIB în 2022 şi  va  rămâne mai mare decât până la pandemia de COVID-19, deoarece   autorităţile trebuie să protejeze populaţia de creşterea preţurilor, să sprijine refugiaţii şi să susţină investiţiile şi agenda de reforme. Ca urmare, se aşteaptă ca datoria publică să crească, dar să se  stabilizeze  la puţin peste 40% din PIB pe termen mediu.                                                                                                                               

Potrivit  experţilor  BM, riscurile de scădere rămân ridicate din cauza  proximităţii  Republicii Moldova de război şi a incertitudinii legate de  preţurile şi  livrările de energie sau gaze naturale.

Pe măsură ce  sezonul rece se  apropie, presiunile inflaţioniste ar putea submina şi  mai mult  încrederea consumatorilor şi ar putea exacerba penuria.  Costurile de  producţie ridicate şi condiţiile de secetă ar putea reduce  randamentul  culturilor, ducând la o presiune inflaţionistă  suplimentară şi la  reducerea activităţii economice.

Antreprenorii pot beneficia de compensare a șomajului tehnic în situații de reducere a activității

În atenția mediului de afaceri, Ministerul Economiei reamintește că antreprenorii pot beneficia de compensare a șomajului tehnic în situații de reducere a activității.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „e-raportare@sfs.md Ajutor online RAPORTARE ELECTRONICĂ SISTEDE.PRTREEI RO CENTRULDEAPEL CENTRUL 0 8000 1525 Raportează on line GhiÈeu unic de raportare electronică Informații utile Contacte Autentificare 131 74 74780 disponibile pentru prezentareonline online cetățeni dețin Ghişeu unic de raportare 57 146 agenți economici dețin acces Ghişeu unic de raportare”

Care este procedura șomajului tehnic?

Procedura șomajului tehnic este descrisă în HG 316/2021, Anexa 2:

Angajatorul, până la data de 25 a lunii imediat următoare lunii în care a fost stabilit șomajul tehnic, prezintă, prin intermediul ghișeului unic de raportare electronică – raportare.gov.md, solicitarea acordării din bugetul de stat a indemnizației pentru șomaj tehnic.

Cuantumul indemnizației pentru șomaj tehnic acordate din bugetul de stat este calculat prin înmulțirea numărului de zile libere acordate cu 50% din salariul de bază al salariatului divizat la numărul de zile din luna pentru care este depusă solicitarea, dar nu mai mult de 150 de lei pe zi. Detalii, aici: https://www.legis.md.

De asemenea, există posibilitatea pentru angajatori să instituie regim redus de activitate.

Procedura este descrisă în HG 333/2021:

Pentru solicitarea regimului de activitate redusă, angajatorul completează pe proprie răspundere un formular de solicitare semnat și îl depune prin intermediul Ghișeului unic de raportare electronică – www.raportare.gov.md.

Formularul de solicitare urmează să fie prezentată cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data preconizată pentru instituirea regimului de activitate redusă.

Centrul de Apel al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (0 8000 1000) reprezintă punctul de contact telefonic pentru asistența angajatorilor și a salariaților. Detalii, aici: https://www.legis.md.

Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova a fost convocat la Ministerul de Externe

Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru comunicarea poziției R. Moldova referitoare la tentativa de anexare ilegală de către Federația Rusă a unor teritorii ucrainene.

Ministerul de Externe de la Chișinău a reacționat dur la declarațiile  oficiale ale diplomației ruse - Realitatea.md

„Republica Moldova nu a recunoscut, nu recunoaște și nici nu va recunoaște rezultatele așa-numitor plebiscite și condamnă în termenii cei mai fermi tentativa anexării ilegitime a teritoriilor ocupate ale Ucrainei, fapt care contravine tuturor principiilor dreptului internațional” se arată în comunicatul emis de Ministerul de Externe de la Chișinău.

Diplomația țării noastre reafirmă sprijinul consecvent pentru eforturile Ucrainei de a-și restabili suveranitatea și integritatea teritorială în limitele granițelor sale recunoscute internațional și îndeamnă Rusia să oprească agresiunea militară împotriva vecinilor noștri.

16 sfaturi de la tați pentru fiicele lor
Articolul anterior
Care este rolul sertarului de sub aragaz? Până acum l-ai folosit greșit
Articolul următor