Tradiții și superstiții de Sfinții Mucenici Chiric și Iulita

Creştinii ortodocși îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Mucenici Chiric şi Iulita. Mucenicii Iulita şi Chiric, mamă şi fiu, au fost trecuţi în rândul Sfinţilor pentru patimile lor, în numele credinţei în Dumnezeu. Ei au trăit pe vremea împăratului roman Dieocleţian, cunoscut pentru prigonirea creştinilor.

separator

Agia_Ioulitta-Agios_Kirikos

Potrivit tradiției, Iulita şi Chiric, fiul său de 3 ani, au avut de suferit pentru că se împotriveau să se închine zeilor romani. Se spune că trupurile lor au fost dezgropate în vremea împăratului Constantin şi au fost găsite întregi, neputrezite şi pline de mireasmă.

O parte din sfintele lor moaşte, făcătoare de minuni, se află într-o biserică din oraşul Ohrida, Republica Macedonia. De ziua Sfinţilor Chiric şi Iulita sunt legate mai multe superstiţii.

Astăzi nu se lucrează şi nu se scoate gunoiul afară, pentru ca nu cumva oamenii să fie loviţi de vreo boală. De asemenea, nu se dă nimic din casă şi sunt evitate certurile.

În tradiția populară, oamenii asociază această zi cu pericol de diferite întâmplări.

Copiii bolnavi sau cuprinşi de spaimă trebuie să treacă în această zi prin cercuri de flori ca să se vindece.

alte Articole interesante