314408546_1064114394284043_7651275753347049016_n

Până în 2025, Republica Moldova va avea două centrale termoelectrice de cogenerare

Până în 2025, Republica Moldova va avea două centrale termoelectrice de cogenerare, anunță ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Spînu: Până în 2025, Moldova va avea două centrale termoelectrice de cogenerare

„Noile centrale vor fi bazate pe tehnologia flexibilă – motoare cu ardere internă și vor avea o capacitate de 55 MW/h energie electrică și 43 Gcal/h. Acestea vor înlocui fosta CET-1, care a fost dată în exploatare încă în anul 1951. 

Procedurile de achiziție a serviciilor de proiectare, furnizare, instalare și punere în funcțiune a centralelor au fost lansate de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii. Documentele de licitație pot fi găsite aici: https://bit.ly/3iEydqT.

Noile centrale eficiente vor avea și instalații fotovoltaice cu o capacitate de 100 kW, contribuind astfel la dezvoltarea surselor de energie regenerabilă din țară. 

Construcția celor două centrale vine să susțină independența energetică a Republicii Moldova și sunt construite cu sprijinul financiar al World Bank Moldova”, a scris ministrul pe o rețea de socializare.

Veste bună! Se ieftinește semnificativ benzina și motorina

Pe parcursul ultimelor 3 săptămâni ANRE înregistrează o descreștere constantă a prețurilor la carburanți! Acest lucru se datorează scăderii prețurilor la bursele internaționale.

Pe parcursul ultimelor 3 săptămâni se atestă o scădere constantă a prețurilor la carburanți la bursele internaționale, fapt care se reflecta și în prețurile la pompă calculate de ANRE.

Pe parcursul acestui an nivelul de referință pe plan internațional al petrolului a atins cele mai scăzute cotații. Și asta se întâmplă în pofida relaxării restricțiilor de COVID în China care este principalul importator de țiței sau intrarea în vigoare a plafonării prețului și embargoului european asupra petrolului rusesc.

Potrivit Trading Economics, acest fapt se datorează parțial scăderii cererii de petrol la nivel global condiționată de temerile tot mai mari a unei posibile recesiuni a economiei mondiale, cauzată de inflația constantă ridicată care afectează tot mai mult cheltuielile de consum.

În baza acestor evoluții, precum și a Metodologiei aplicate de ANRE, doar pe parcursul a ultimelor trei săptămâni, prețul la benzina COR 95 a scăzut cu 2,84 lei/litru, ceea ce constituie 10,6%, iar la motorina standard cu 3,05 lei/litru sau cu 11,22%.

Astfel, pentru ziua de mâine, 08.12.2022, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:

– 24,02 lei/litru – pentru benzina COR 95 (- 25 bani);
– 24,10 lei/litru – pentru motorina standard (-27 bani).

Legislația actuală garantează că atât creșterile, cât și scăderile prețurilor de comercializare la benzină și motorină evoluează în strictă corelare cu nivelul cotațiilor Platts pentru aceste produse.

ANRE asigură consumatorii din Republica Moldova că în baza Metodologiei în vigoare carburanții se comercializează la pompă la un preț corect, racordat la realitățile zilei în care își fac achiziția.

Președinta Maia Sandu, discurs la Conferința Internațională Anticorupție organizată la Washington

Președinta Maia Sandu a susținut un discurs la Conferința Internațională Anticorupție 2022 organizată la Washington. ,,Nu putem câștiga această luptă atâta timp cât țările democratice încă permit mișcarea nestingherită a banilor furați și tolerează paradisurile on-shore și off-shore”, a declarat Maia Sandu în cadrul conferinței.

Mai jos, discursul integral al Președintei transmis în plenul conferinței internaționale:

,,Sunt impresionată de expertiza celor adunați în această sală. Ea ne oferă multă speranță că vom atinge progrese în lupta noastră comună împotriva corupției.

Aș vrea să vorbesc despre trei lucruri astăzi.

În primul rând, combaterea corupției este esențială pentru păstrarea democrației. 

În al doilea rând, voința politică de a opri corupția este foarte importantă.

În al treilea rând, democrațiile consacrate trebuie să regândească abordarea, pentru a nu le oferi infractorilor refugii sigure și pentru a nu permite folosirea bunurilor furate în jurisdicțiile lor.

Vorbind din experiența practică, cred că lupta împotriva corupției este o valoare fundamentală și subapreciată pentru o democrație. Democrația se termină acolo unde începe impunitatea și toleranța față de corupție. Democrațiile depun eforturi hotărâte pentru a elimina corupția și a schimba modul în care funcționează societățile lor. Acest lucru creează spațiu pentru progres și o societate justă, care respectă drepturile și libertățile fundamentale și creează oportunități și prosperitate.

Regimurile autoritare sunt construite pe corupție, deși adesea ele acuză democrațiile că sunt prea slabe pentru a pune capăt acestui fenomen. În lumea politică reală a tinerelor democrații, lupta cu corupția este locul de unde pornește progresul unei țări sau locul unde acesta se poate opri, odată cu îmbogățirea câtorva aleși și condamnarea la mizerie a tuturor ceilalți.

Al doilea aspect este că existența unei mișcări serioase în interiorul unei țări, care cere schimbare, evoluție și combatere a corupției, este o condiție prealabilă pentru progresul acestei țări. Corupția, mai ales în funcțiile politice, a avut un efect devastator asupra Moldovei. În 2014, țara noastră a trecut prin cea mai mare fraudă bancară din istorie, raportată la produsul intern brut al statului. Aproape 12% din PIB-ul țării au fost furate, în câteva luni. Gândiți-vă la toate investițiile ratate în urma acestei crime: în securitate energetică, infrastructură, educație sau sănătate. 

În aceeași perioadă, Parlamentul Republicii Moldova, instituțiile guvernamentale, băncile și judecătorii au făcut cârdășie pentru a spăla fluxuri financiare ilicite din Rusia, în valoare de zeci de miliarde. În acest caz, nu este vorba doar de oportunități ratate de a investi în bunăstarea cetățenilor noștri și în instituții mai puternice. Acest lucru a subminat securitatea noastră națională și a pus în pericol democrația noastră.

M-am simțit obligată să confrunt direct problema corupției. Și vă pot spune că lupta împotriva ei nu este o alegere simplă. Și ea implică costuri personale și politice semnificative, deoarece oficialii corupți și sponsorii lor mobilizează resurse enorme pentru a se opune schimbării.

În pofida acestui fapt, este singura alegere sinceră și corectă. Multe dintre guvernele anterioare au ales să stea deoparte, s-au apucat de teme mai ușoare, au pasat problemele următorului guvern și au acceptat înțelegeri geopolitice corupte.

Asta a pus Moldova pe un drum către o zonă gri a nelegiuirii și lipsei de perspective. Regula universală este simplă – dacă vrei cu adevărat să-ți schimbi societatea, să o îndrepți pe calea dezvoltării durabile, trebuie să ai curajul să abordezi corupția direct, peste tot, fără compromisuri sau amânări pe ziua de mâine. Trebuie să faci acest lucru cu hotărâre, astfel încât escrocii să înțeleagă că schimbarea este reală și că mișcările lor corupte vor primi un răspuns ferm. Trebuie să acționezi cu convingere.

Iar atunci când conducerea unei țări manifestă o voință politică atât de puternică, comunitatea internațională trebuie să fie capabilă să o recunoască rapid și să fie pregătită să acționeze rapid pentru a o susține pe deplin. Asemenea oportunități politice nu trebuie ratate.

Democrația noastră devine tot mai puternică. Raportul privind Starea Globală a Democrației din acest an evidențiază Moldova drept „un punct luminos pentru democrație pe harta Europei”. Moldova se află în primele 25% de țări la capitolul guvernare reprezentativă, egalitate și drepturi sociale. Anul trecut, Moldova a urcat cu 49 de poziții în Indexul libertății presei, ajungând pe locul 40 în lume.

Și noi plătim un preț mare pentru progresul nostru către o societate deschisă și liberă. Moldova este supusă astăzi unui atac hibrid din partea Rusiei pentru că a refuzat înțelegeri geopolitice tulburi, pentru că a făcut ferm și fără echivoc o alegere democratică, pro-europeană.

Ca și în cazul Ucrainei, Rusia dorește să stopeze progresul nostru către o societate liberă. Chiar acum, grupuri corupte, susținute de Rusia, folosesc fondurile furate de la oamenii din Moldova pentru a submina eforturile noastre de reformă, a ne destabiliza instituțiile, a incita la violență și a răsturna un guvern pro-european ales democratic.

Acesta este prețul pe care îl plătim pentru alegerea de a lupta împotriva corupției, de a fi democratici, pro-europeni și de a ne opune agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Dar poporul moldovenesc este hotărât să-și apere democrația și libertatea de a alege!

În al treilea rând, avem nevoie de o transformare majoră pentru a ne asigura că democrațiile consacrate nu vor permite criminalilor să se simtă în siguranță în jurisdicțiile lor sau să folosească nestingherit banii furați acolo. Încet-încet, se închid toate portițele rămase.

Din experiența noastră, vă pot spune că sancțiunile ajută. Salut, în acest context, decizia Guvernului SUA de a adăuga pe listele de sancțiuni doi escroci notorii,  organizatori principali ai fraudei bancare, care se ascund în străinătate de justiția moldovenească. Privarea lor de capacitatea de a folosi nestingherit fondurile furate este un pas foarte mare spre tragerea lor la răspundere conform legii. Fac un apel către alte țări să urmeze acest exemplu de sancțiune.

Acum recuperarea activelor este obiectivul nostru principal. Desigur, trebuie să facem mai multe acasă. Corupția a afectat organele noastre de drept și sistemul judiciar, iar acest lucru complică recuperarea activelor atât pe plan intern, cât și din jurisdicții străine.

Dar noi schimbăm această stare a lucrurilor. Am pornit procesul de restabilire a integrității și independenței justiției noastre. Unii oficiali corupți au fost arestați. Alții au fugit din țară. Unele bunuri – cum ar fi Aeroportul din orașul Chișinău,  capitala țării, preluat în mod fraudulos – sunt treptat restituite statului și oamenilor.

Cu toate acestea, nu putem câștiga această luptă atâta timp cât țările democratice încă permit mișcarea nestingherită a banilor furați și tolerează paradisurile on-shore și off-shore.

De exemplu, majoritatea banilor proveniți din frauda bancară de un miliard de dolari și din schemele de spălare a banilor Rusiei au trecut granițele Moldovei și au ajuns în zeci de jurisdicții ale țărilor economic dezvoltate. Dacă statele democratice urmăresc cu adevărat dezrădăcinarea corupției, ele ar trebui să-și revizuiască regulile privind gestionarea banilor furați. Și dacă statele democratice doresc să ajute democrațiile fragile să se recupereze mai repede după asemenea exoduri masive de capital, ele ar trebui să-și revizuiască regulile ce vizează restituirea activelor.

Avem nevoie ca alte jurisdicții să conlucreze cu organele de drept din Republica Moldova. Vom progresa în lupta noastră împotriva corupției atunci când alte țări nu vor mai adăposti criminali fugari și bunuri furate din alte state. Colaborarea dintre organele de drept din țările noastre va transmite un semnal clar că nu mai există locuri în care ar putea fi ascunse activele dobândite ilegal. Alte jurisdicții ar trebui să facă dezvăluiri pro-active pe teritoriul său, iar atunci când este posibil, ar trebui să pornească propriile investigații. 

Și pe lângă acordarea ajutorului organelor noastre de drept, partenerii noștri ar trebui uneori să aloce resurse suplimentare pe plan intern pentru ca instituțiile de drept din țările lor să răspundă mai bine cererilor de asistență juridică reciprocă, de comisie rogatorie sau de cooperare.

Amploarea crimelor financiare cu care ne confruntăm și viteza cu care infractorii folosesc fondurile furate pentru a submina tinerele democrații ar trebui să ne convingă pe toți de urgența acestei probleme.

Vreau să folosesc această oportunitate și pentru a recunoaște contribuția extraordinară a societății civile și a jurnaliștilor independenți la lupta împotriva corupției. În perioadele cele mai întunecate ale statului capturat din Republica Moldova, societatea civilă și presa independentă au continuat să prezinte și să le vorbească cu mult curaj cetățenilor noștri amploarea uluitoare a corupției.

Investigațiile mass-media ne-au ajutat să mobilizăm sprijinul public pentru lupta noastră împotriva corupției și a grupurilor de interese corupte.

Doamnelor și domnilor, 

Închei aici, exprimând speranța că această întâlnire a practicienilor experimentați și realizați și a reprezentanților societății civile va oferi energie și idei noi cum să dezlipim criminalii de bunurile furate de ei. Și cum să izolăm țările noastre de alte încercări de a fura din resursele atât de necesare cetățenilor noștri.

Țările democratice trebuie să se asigure că fondurile publice câștigate cu greu sunt folosite în beneficiul publicului, nu al criminalilor; într-o lume globalizată, acest lucru aduce beneficii tuturor. 

Aș dori să vă mulțumesc, tuturor celor din această sală, pentru contribuția dumneavoastră la lupta împotriva corupției. Și aș dori să mulțumesc partenerilor Republicii Moldova, Guvernului SUA, organizațiilor internaționale, organizațiilor neguvernamentale din Moldova și din străinătate pentru că ne ajută în combaterea corupției în Moldova.

Vă mulțumesc”.