De mâine intră în vigoare codul galben de caniculă în Moldova

De mâine intră în vigoare codul galben de caniculă. Avertizarea meteorologilor este valabilă până pe întâi august. Astfel, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori cuprinse între 33 şi 35 de grade Celsius.
Pentru următoarele 24 de ore se anunță cer variabil în toată ţara. La Briceni şi Soroca vor fi 30 de grade, iar la Bălţi şi Orhei cu unul mai mult. La Tiraspol și Leova sunt anunţate 33 de grade, iar la Comrat și Cahul vor fi maxime de până la 35 de grade Celsius.

În Capitală se vor înregistra 33 de grade, iar noaptea maximele vor ajunge la 20 grade Celsius. În următoarea perioadă se aşteaptă temperaturi caniculare. Ziua vor fi până la 34 de grade, iar noaptea maximele vor oscila între 19 şi 22 de grade.

În următoarele 24 de ore, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi înnorat şi doar pe alocuri va ploua. La Madrid se aşteaptă 36 de grade, iar la Paris – 22. La Londra vor fi 20 de garde, iar la Berlin cu cinci mai mult. 35 de grade Celsius se aşteaptă la Roma, 29 la Viena şi cu cinci grade mai puțin la Praga. La Varşovia sunt anunţate 29 de grade, la Budapesta 35, iar la Belgrad – 31, la fel ca şi la Bucureşti şi Atena. În capitala Ucrainei sunt anunţate 29 de grade. Ploi şi maxime de până la 27 de garde vor fi la Moscova. La Ankara cerul va fi senin şi se aşteaptă până la 32 de grade Celsius.

Simptomele care ar trebui să îngrijoreze persoanele care s-au vaccinat deja
Articolul anterior
Cinci elevi au obținut medalii de bornz și mențiuni, la Olimpiada Internațională de Matematică
Articolul următor