Din bursa de doctorat, profesorul de religie le-a oferit o excursie elevilor premianți din Moldova și România

Opt elevi din Rădăuți-Prut, județul Botoșani, și opt din Lipcani, Republica Moldova, au primit în acest sfârșit de săptămână un dar de suflet de la profesorul de religie Vasile Postolachi: o excursie memorabilă ca recompensă pentru rezultatele bune la învățătură.

separator

Cu 3.000 RON din bursa lui de doctorat și cu alți 3.000 din donații, profesorul de religie din Botoșani a organizat un tur de trei zile pe la cele mai importante obiective turistice din Neamț și Suceava.

„Bucuria elevilor valorează mai mult decât orice sumă. Indiferent pe ce mal al Prutului se află, ei trebuie să-și cunoască țara”, a spus profesorul.

Vasile Postolachi a mărturisit că i-a fost greu să facă o selecție însă acțiunea a fost gândită ca „o excursie a premianților”.

Elevii de pe ambele maluri ale Prutului au vizitat Cetatea Sucevei, apoi  Mănăstirea Humor, Cetatea Neamțului, Casa lui Ion Creangă și Cheile Bicazului. Au mers la Catedrala din Vatra Dornei, apoi la Tiroliana din Vatra Dornei, la Mănăstirea Piatra Fântânele și alte obiective turistice din zonă.

Elevii au fost entuziasmați. Dumitru Ejov (clasa a X-a, Liceul Teoretic Lipcani) a afirmat că s-a simțit între atâția oameni cu inimă bună ca într-o a doua casă.

„Am trăit ceva extraordinar alături de frații mei de peste Prut!” a spus o altă elevă, Nisfoian Emanuela (clasa a X-a, Liceul Teoretic Lipcani).

Excursia a avut loc în cadrul proiectului „Cartea unește inimi” inițiat în Anul Centenar 2018 de profesorul Vasile Postolachi în colaborare cu liceul din Lipcani.

Vasile Postolachi nu este la prima excursie de acest fel. În 2018, profesorul de religie a făcut un credit la bancă cu scopul de a organiza o excursie de Centenar pentru 36 de copii din România, Moldova și Ucraina cu posibilități materiale limitate.

Vezi mai multe despre Vasile Postolachi în interviul Basilica.ro cu profesorul de religie din Botoșani care „unește inimi”.

Cel mai mare amfiteatru în aer liber din țară se schimbă la față! Pe teritoriul Teatrului Verde va fi amenajat și un pavilion unde vor fi crescuți fluturi

Primăria Chișinău continuă lucrările de reparație și modernizare a celui mai mare amfiteatru în aer liber din republică.

Actualmente se lucrează la reparația exterioară a clădirii teatrului (fațadei), este reparat acoperișul scenei, sunt vopsite scaunele, sunt instalate 5 porți la toate intrările în parc, se lucrează la instalarea unui grup sanitar modular, este amenajată intrarea centrală în teatru și sunt reparate scările de acces. Este instalată și rampă pentru persoanele cu necesități speciale.

La fel, la Teatrul Verde este amenajat un pavilion expozițional de agrement, unde vor fi crescuți fluturi.

Amintim că acum doi ani, Primăria Capitalei a inițiat lucrări de reparație a teritoriului Teatrului Verde. Au fost schimbate scaunele, pavată zona de spectatori, amenajat spațiul verde și curățați copacii.

Operațiunea VITEZA, mii de încălcări comise de șoferi

Timp de o săptămână, polițiștii INSP au fixat peste 5 mii de încălcări rutiere comise de șoferi, anunță Poliția.

Operațiunea (acțiune sub egida #ROADPOL) are scopul diminuării numărului de accidente rutiere, dar şi sporirea nivelului de disciplină al participanților la trafic.

În premieră, Poliția Națională a fost dotatăcu cinci bărci de patrulare de către Autoritatea Polițienească Suedeză

În premieră, Poliția Națională a fost dotată de către Autoritatea Polițienească Suedeză cu cinci bărci de patrulare.

Timp de trei zile, 9 angajați ai subdiviziunilor Poliției Naționale, precum și reprezentanți ai altor entități ale MAI, au fost instruiți în utilizarea bărcilor cu motor.

Ulterior, aceștia vor putea interveni în cadrul activităților de supraveghere și intervenție în zonele acvatice.

Instruirile au avut loc sub îndrumarea specialiștilor suedezi, care au furnizat cunoștințele și abilitățile necesare pentru operarea eficientă a acestor mijloace de transport pe apă.

Astfel, vom extinde capacitatea operațională a angajaților poliției, facilitând intervenția rapidă și eficientă în situații de urgență.

Descopera seturi promoționale de la Alkmene Bio!!!
Articolul anterior
Migrenele ar putea fi cauzate de ceea ce mâncăm
Articolul următor