Elevii basarabeni ar putea fi obligați să susțină examen la admiterea în instituțiile de învățământ superior din România

Ministerului Educației Naționale din Romania a elaborat o nouă Metodologie de admitere la studii în România, care prevede, printre altele, ca, începând cu anul academic 2017/2018, etnicii români din câteva țări, inclusiv din Republica Moldova, să aplice direct la universitățile dorite și eventual să suțină un examen de admitere.

separator
yyyy

Acest document cadru este lansat spre dezbatere partenerilor interesați pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare, după care va fi aprobat prin Ordin de ministru.

Deoarece noua metodologie prezintă un model provizoriu, iar Ministerul Educației Naționale din România este deschis spre consultarea opiniei publice, studenții basarabeni din România au decis să ia atitudine.

Președintele Organizației Studenților Basarabeni din  Timișoara, Artur Ţventarnîi, spune că acest document cadru aduce cu sine unele propuneri de modificări ce au dat startul unor dezbateri foarte aprinse în mediul online.

„Cea mai controversată este dispoziția care stabilește că începând cu anul academic 2017/2018 etnicii români din câteva țări printre care și Republica Moldova, ar trebui să aplice direct la universitățile dorite și eventual să suțină un examen de admitere. Această propunere poate are atât aspecte pozitive cât și negative dar pentru a putea avea o idee clară și bine formulată, Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara a hotărât să lanseze un studiu prin intermediul unui chestionar prin care să analizeze care ar fi fost reacția actualilor studenți din Moldova, la universitățile din România, dacă aceștia ar fi trebuit să aplice direct la universitățile dorite”, explică Artur Țventarnîi.

Chestionarul face parte din planul de acțiune al grupului de lucru, creat cu participarea tuturor organizațiilor studenților basarabeni din România și care are scopul de a veni cu un demers comun  pentru noua metodologie, menționează diez.md.

În decurs de o săptămână, datele urmează să fie colectate și analizate, iar ulterior, trimise către Ministerul Educației Naționale, prin intermediul unei scrisori oficiale, ce va prezenta concluzia și poziția tuturor studenților basarabeni, cu statut de etnici români, bursieri ai Romaniei, referitor la noua Metodologie. Ulterior, rezultatul sondajului va fi făcut public și postat pe site-ul osb.basarabeni.ro.

„Oricare vor fi rezultatele demersurilor noastre, Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara va depune toate eforturile necesare pentru a permite cât mai multor studenți să beneficieze de acces la studii de calitate și îi va ajuta în procesul de integrare în mediul academic și social din România”, a mai menționat Artur Ţventarnîi.

Mai mulți cerbi, refuzați la intrarea în țară. Aceștia erau aduși din Ucraina, dar nu aveau certificatele de sănătate în regulă

Mai mulți cerbi transportați din Ucraina în Republica Moldova au fost opriți la frontieră pentru că actele de însoțire nu corespundeau cadrului legal.

”În contextul situației cu privire la neadmiterea importului unui lot de animale (cerbi) din Ucraina în Republica Moldova,  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) informează publicul despre următoarele.

La data de 22 aprilie 2024, la punctul de inspecție la frontieră Criva-Mămăliga, inspectorii pe domeniul veterinar din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au examinat un lot de animale (cerbi) cu acte de însoțire, care nu corespundeau cadrului legal stabilit între Ucraina și Republica Moldova.

Astfel, Certificatul veterinar prezentat inspectorilor ANSA, precum și conținutul acestuia, nu corespundea modelului de certificat sanitar- veterinar  pentru astfel de specii de animale, care a fost agreat în anul 2022 între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Veterinară din Ucraina.

Mai mult, nu corespundeau nici datele de identificare a animalelor cu cele reflectate în documentul prezentat, iar agentul economic nu era înregistrat în sistemul informațional TRACES (Trade Control and Expert System).

În acest context, operațiunea de import a lotului de animale (cerbi) a fost sistată temporar pentru a găsi soluții optime pentru agentul economic și pentru animale.

Operatorul a fost informat despre procedurile de înregistrare în sistemul informațional TRACES, iar inspectorii ANSA de comun cu colegii din cadrul Autorităților din Ucraina depun toate eforturile pentru a soluționa problema și pentru a obține de la Autoritatea pe domeniul veterinar din țara vecină garanțiile de sănătate a animalelor (în conformitate cu modelul de certificat sanitar veterinar agreat anterior).

Reiterăm! Se depun eforturi pentru a găsi soluții optime, astfel încât să nu fie afectată nici starea de sănătate a efectivelor de animale domestice sau din fauna sălbatică din Republica Moldova.

În legătură cu situația creată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor  îndeamnă agenții economici să se informeze corect înainte de a efectua operațiuni de import a animalelor și să se asigure că dispun de toate actele necesare (conform modelelor stabilite) înainte de a efectua procedura de import”, comunică ANSA.

Mai multe școli profesionale și colegii din țară vor fuziona. Ce spune ministrul Educației

În această săptămână, specialiștii de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) vor merge la opt instituții de învățământ tehnic care au un număr mic de elevi și pe care planifică să le comaseze. Autoritățile vor discuta cu administrațiile colegiilor și școlilor profesionale despre procesul de reorganizare. Ulterior, acestea vor fi absorbite de instituții mai mari, în care ar urma să fie transferați inclusiv profesorii, scrie moldova1.md.

Șase școli profesionale și două colegii din mai multe localități din țară vor fuziona cu alte instituții de învățământ profesional tehnic. De exemplu, Centrul de Excelență în Industria Ușoară din Chișinău va absorbi Colegiul Tehnologic din Chișinău. Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți va absorbi Școala Profesională din Alexăndreni, raionul Sângerei. Iar Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți va absorbi Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani. Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat într-o conferință de presă că scopul reorganizării instituțiilor este sporirea calității educației.

„Vorbim în primul rând de câteva colegii și școli profesionale din subordinea Ministerului Educației. În toate aceste instituții de învățământ, noi am făcut testări în luna februarie ca să vedem ce cunosc copiii din aceste instituții și lucrurile arată destul de îngrijorător. Rezultatele le puteți vedea și în nota informativă a proiectului de hotărâre de Guvern. Copiii își vor continua studiile în acele instituții până la absolvire, asta înseamnă cel puțin doi ani, iar la fel cadrele didactice vor continua să activeze în această perioadă de timp”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Referitor la situația de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani, unde elevii, profesorii, dar și localnicii au protestat acum câteva zile împotriva inițiativei ministerului, Dan Perciun a spus că este un caz singular.

„Dacă ne referim la instituția din Lipcani, atunci ea demult nu mai este un colegiu pedagogic, acolo practic specialități pedagogice nu mai există de principiu, însă colegii mei vor merge în fiecare instituție și vor discuta cu directorul, colectivul, inclusiv elevii, și vor oferi explicațiile necesare și eu cred că lucrurile se vor aranja”, a mai spus Dan Perciun.

După intrarea în vigoare a deciziei, Ministerul Educației va crea, timp de două luni, comisii care se vor ocupa de procesul de reorganizare și transmitere a bunurilor instituțiilor. Angajații vor fi transferați în noile entități, iar în cazul în care acest lucru va fi imposibil, vor fi disponibilizați. Potrivit Ministerului Educației, pentru a fi eficiente, școlile profesionale trebuie să aibă minim 350 de elevi, iar colegiile – 700 de elevi. În prezent, din cele 77 de instituții subordonate ministerului, doar 26 au un număr suficient de elevi.

Manifest în Capitală, în sprijinul tinerei gravide ucise cu sânge rece: ”Vrem dreptate pentru Ana-Maria!”

În fața sediului Guvernului de la Chișinău, în seara de 23 aprilie, a avut loc manifestația „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, în sprijinul tinerei însărcinate găsită fără viață la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei. Reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale pentru drepturile omului, printre care Coaliția Națională „Viață fără Violență”, Femei pentru femei și Crucea Roșie, au participat la acțiune, scrie NM.md.

Câteva zeci de persoane s-au adunat în fața clădirii Guvernului. Aceștia au venit cu pancarte cu mesaje precum: „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, „În tăcerea voastră, ei ne ucid pe noi”, „O dată la 5 minute o femeie moare din cauza violenței”, „Vrem securitate nu doar în discursuri politice”, „Bărbații de calitate nu se tem de egalitate”. Pe una din pancarte era reprezentată imaginea unui copil nenăscut și scria: „Un craniu crăpat de lovituri”.

Ana-Maria Guja, de 19 ani, a fost găsitî moartă pe 20 aprilie, după ce pe data de 12 aprilie a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei, și de atunci a dispărut fără urmă. Tânăra era însărcinată în luna a șasea. Corpul neînsuflețit a fost găsit la 21 de kilometri de satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, unde locuiește principalul suspect – Gheorghe Cotorobai, fost polițist și angajat al sistemului penitenciar.

Tânără a fost condusă astăzi, 23 aprilie, pe ultimul drum, în localitatea Susleni.

A slăbit peste 24 kilograme, iar noi am premiat-o cu o schimbare de look
Articolul anterior
O surpriză frumoasă pentru copiii bolnavi de cancer
Articolul următor