Fondului Monetar Internațional: Rusia ar putea ajunge în incapacitate de plată

Rusia ar putea intra în incapacitate de plată în urma sancțiunilor fără precedent impuse asupra sa în urma invadării Ucrainei, a declarat directorul Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva.

Georgieva a declarat, într-un interviu acordat postului TV CBS, că sancțiunile impuse de Statele Unite și alte state occidentale au deja un impact „sever” asupra economiei ruse și vor declanșa o recesiune profundă anul acesta în Rusia.

Sancțiunile vor limita, de asemenea, capacitatea Rusiei de a-și accesa resursele financiare și de a-și achita datoriile externe, ceea ce înseamnă că intrarea Moscovei în incapacitate de plată nu mai este considerată „improbabilă”, a adăugat oficialul.

Întrebată dacă o astfel de situație ar putea declanșa o criză financiară în întreaga lume, ea a spus: „Deocamdată, nu”.

Expunerea totală a băncilor pe piața din Rusia se ridică la aproximativ 120 de miliarde de dolari, o sumă care, deși nu este nesemnificativă, „nu este relevantă din punct de vedere sistemic”, a spus ea.

Întrebată dacă Rusia ar putea accesa fondurile de urgență de 1,4 miliarde de dolari aprobate de FMI pentru Ucraina în cazul în care Moscova câștigă războiul și instalează un nou Guvern la Kiev, Georgieva a spus că fondurile sunt într-un cont special accesibil doar Guvernului ucrainean.

Un oficial FMI a spus ulterior că Georgieva s-a referit la „Guvernul recunoscut internațional al Ucrainei”.

Anul trecut, FMI a blocat accesul talibanilor la fondurile destinate Afganistanului, după ce aceștia au preluat controlul asupra țării. La acea vreme, Fondul a invocat lipsa de claritate cu privire la recunoașterea de către comunitatea internațională a noii conduceri a țării.

Georgieva a declarat săptămâna trecută că FMI își va reduce previziunile privind creșterea economică mondială la 4,4% în 2022, ca urmare a războiului. Cu toate acestea, ea a adaăugat că evoluția generală a economiei a rămas una pozitivă.

„Fără plângeri sau sancțiuni”. Așa s-a concediat, în iunie 2023, suspectul în cazul omorului tinerei gravide din Orhei. ANP vine cu precizări

Administrația Națională a Penitenciarelor vine cu unele precizări privind ex-angajatul sistemului administrației penitenciare, bănuit de omorul intenționat al unei femei însărcinate, plasat actualmente în arest preventiv pentru 30 de zile.

”Bănuitul a activat în cadrul sistemului administrației penitenciare în perioada noiembrie 2020 – iunie 2023.

În perioada activității la instituție, în privința sa nu au fost înregistrate proceduri disciplinare și nu au parvenit plângeri din partea deținuților sau a angajaților în privința comportamentului acestuia. Relațiile de muncă cu salariatul au fost încetate în iunie 2023 din cauza unor probleme de sănătate fizică, incompatibile cu serviciul militar.

Administrația Națională a Penitenciarelor regretă profund această tragedie și reiterează importanța respectării normelor de conduită morală și sociala, a prevederilor legislației de către toți cetățenii, în special de către angajații sistemului administrației penitenciare.

Totodată, instituția condamnă orice conduită care atentează la valorile morale, la integritatea vieții și sănătății persoanelor.”, se arată într-un comunicat de presă al ANP.

După cazul cutremurător al omorului Anei-Maria Guja, tânăra însărcinată din Orhei, care a fost găsită moartă la Telenești, la 8 zile după dispariție, în spațiul public au apărut zvonuri că principalul suspect ar fi comis și o altă crimă odioasă, cea de la Durlești, din 2011. Atunci, doi tineri, Olguța și Ilie, au fost găsiți împușcați într-o mașină, pe un câmp, iar ucigașul nu a fost identificat nici până în prezent.

ATENȚIE! Limitați plimbările în aer liber! Ce a acoperit Moldova peste noapte? Agenția Mediului vine cu explicații

Agenția de Mediu informează că, condițiile meteorologice atestate ca precipitații atmosferice, au favorizat dispersarea particulelor de praf în atmosferă și ca rezultat nu au contribuit la acumularea lor în stratul atmosferic. Particulele de praf s-au amestecat cu picăturile de ploaie, astfel, conform observațiilor efectuate de Agenția de Mediu nu s-au înregistrat depășiri ale valorile concentrațiilor PM10 și PM 2,5 la stațiile automate din mun. Chișinău și s. Mateuți, r Rezina.

      Picăturile de ploaie cu praf nu prezinta în aer un pericol semnificativ pentru sănătate, cu excepția persoanele cu afecțiuni respiratorii preexistente, cum ar fi astmul sau bronșita. Particulele de praf vor influența cumulativ clădirile, monumentele istorice, precum și calitatea apelor de suprafață și a vegetației.

      Pe data de 24 aprilie, pe teritoriul țării, în atmosfera inferioară și mijlocie, conform observațiilor Serviciului Hidrometeorologic de Stat al R. Moldova vor predomina masele de aer care se vor deplasa din sectorul de sud-vest. Lipsa precipitațiilor pot crea premise spre majorarea nesemnificativă a concentrațiilor PM10 și PM 2,5 în aer. Însă în data de 25 aprilie influența frontului atmosferic și ploile prognozate vor contribui la dispersia poluanților din aer.

      Agenția de Mediu recomandă persoanelor vulnerabile să limiteze plimbările în aer liber și lucrările fizice pe parcursul acestor zile.

ATENȚIE! Recenzorii trebuie să prezinte obligatoriu legitimația. Circa 4 mii de recenzori merg din casă în casă

În perioada 8 aprilie -7 iulie 2024 în Republica Moldova se desfășoară Recensământul populației și locuințelor (RPL). În această perioadă, circa 4 mii de recenzori merg din casă în casă pentru a colecta date despre populație și locuințe.

În legătură cu întrebările și îngrijorările expuse în cadrul apelurilor la Linia verde a RPL 0800 800 24, precum și în mediul online despre activitatea recenzorilor, Biroul Național de Statistică (BNS) vine cu următoarele concretizări.

Recenzorii sunt echipați cu chipiu, tricou și/sau vestă, rucsac și tabletă – toate cu logo-ul Recensământului. De asemenea, ei trebuie să prezinte obligatoriu legitimația de recenzor.

Orarul de lucru al recenzorilor nu este unul fix, ci unul flexibil, în dependență de specificul activității de bază al fiecăruia (student, angajat cu normă întreagă sau parțială, casnic etc.). Intervalul în care ar putea efectua recenzarea este între orele 08:00 și 21:00. Preponderent, recenzorii vizitează gospodăriile seara, în intervalul 17:00-21:00, și în zilele de odihnă (sâmbătă și duminică), în intervalul 10:00-21:00.

La finalul interviului, înainte ca recenzorul să transmită datele completate în aplicația de pe tabletă, acestea pot fi verificate de către respondent.

Reamintim că, dacă apar îngrijorări sau nelămuriri cu privire la identitatea recenzorului sau calitatea recenzării, populația poate apela la Linia verde a RPL 0 800 800 24 (apel gratuit), scrie la adresa de e-mail rpl2024@statistica.gov.md sau în chatul de pe pagina dedicată recensământului www.statistica.gov.md/RPL2024, pentru a informa despre abaterile în procesul de recenzare, de exemplu, dacă recenzorul:

  • nu a prezentat legitimația de recensământ;
  • nu a purtat nici o piesă de vestimentație cu însemnele recensământului;
  • nu a pus toate întrebările din chestionarele de recensământ;
  • a încercat să expună propriile viziuni, pentru a influența cumva alegerea răspunsurilor;
  • a selectat alte răspunsuri decât cele oferite de persoana recenzată și a refuzat să modifice răspunsurile la solicitarea acestuia;
  • a refuzat să explice persoanei recenzate unele întrebări din chestionar, la solicitare;
  • nu a completat datele colectate direct pe tabletă etc.

BNS informează că, fiecare adresare este analizată minuțios. În cazul constatării abaterilor de la procesul de recenzare stabilit de către BNS, personalul temporar de recensământ va fi sancționat, după caz, eliberat din poziția deținută.

BNS îndeamnă populația țării să fie deschisă și să ofere recenzorilor informația completă și corectă.

Mai multe răspunsuri la întrebările frecvente pot fi consultate pe site-ul oficial web al BNS, la pagina Întrebări frecvente.

O femeie însărcinată și fătul ei au decedat după bombardarea maternității din Mariupol
Articolul anterior
Doliu în sistemul medical: Fostul director al Spitalului de Urgență, Gheorghe Ciobanu, a murit
Articolul următor