Grav accident cu implicarea unui microbuz de rută! 11 oameni au ajuns la spital

Accidentul în care au avut de suferit 11 pasageri ai unui microbuz de pe ruta Tocuz-Bender a avut loc azi-dimineață pe traseul Căușeni-Bender.

separator
jjj

Potrivit primelor date furnizate de poliție, 11 persoane ar fi ajuns la spital, dintre care una în stare gravă, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un camion.

Potrivit politiei, accidentul a avut loc în apropierea satului Hagimus. Impactul a avut loc dintre un camion de model „DAF” și un microbuz care transporta pasageri pe ruta Tocuz-Bender.

 

O influenceriță chineză, amendată cu peste 17.000 de euro după ce a gătit și a mâncat un rechin alb

O influenceriță a fost amendată cu peste 17.000 de euro după ce a încălcat legile chineze care protejează speciile pe cale de dispariție.

Vloggerița s-a filmat în timp ce gătește și mănâncă dintr-un mare rechin alb, apoi a postat videoclipul pe un site de socializare, scrie Mirror citat de stirileprotv.ro.

Influencerița pe nume Tizi a postat un videoclip pe un site de socializare chinez, în care arată cum cumpără rechinul de aproximativ doi metri, apoi îl prepară la foc mic și, în cele din urmă, se înfruptă din el, mușcând cu dinții dintr-o bucată de rechin.

Nu vă lăsați păcăliți de aspectul său înfricoșător, carnea lui este foarte fragedă”, a spus Tizi în videoclip.

Cu toate acestea, marele rechin alb este protejat în China. După ce au analizat probe din țesut, specialiștii au descoperit că este vorba despre carne de rechin, iar influencerița a fost anunțată că a încălcat Legea privind protecția animalelor sălbatice din țară.

Într-o declarație făcută, sâmbătă, de oficialii din Nanchong, un oraș din provincia Sichuan, se arată că femeia a fost identificată și amendată cu peste 17.000 de euro. Pescarul și comerciantul care i-au vândut rechinul au fost arestați.

Videoclipul a devenit viral anul trecut, stârnind indignare.

Tizi este cunoscută pentru videoclipurile ei cu mâncare, în care se prezintă cum mănâncă din tot felul de preparate mai puțin obișnuite, precum crocodili și struți.

Ea are 7,8 milioane de urmăritori pe rețeaua de socializare, o versiunea chineză a TikTok.

După ani de blocaje și amânări, primul segment din centura Chișinăului a fost finalizat

Prima porțiune din drumul de ocolire a municipiului Chișinău a fost deschisă, astăzi, pentru circulație. Sectorul are o lungime de 6,6 km, patru benzi de circulație, două intersecții cu sens giratoriu și circa 90 de indicatoare rutiere instalate, fiind reabilitat cu suportul Băncii Europene de Investiții. Totodată, au fost restabilite cinci podețe existente și construite alte cinci podețe noi.

În cadrul ceremoniei de dare în exploatare, prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că în programul de acțiuni al Guvernului este prevăzută construcția și modernizarea mai multor drumuri naționale: ,,Voi menționa aici doar câteva dintre aceste proiecte importante – drumul Otaci-Soroca-Arionești, drumurile de ocolire a orașelor Cimișlia și Vulcănești. Vom continua și construcția centurii Chișinău, pe celelalte segmente ale acestui proiect vor fi construiți încă 17 kilometri de drum”. 


Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a mulțumit partenerilor externi cu ajutorul cărora se construiesc drumuri în Republica Moldova. ,,Chișinăul trebuie să aibă cât mai repede o centură completă, așa cum are fiecare capitală europeană. Vom depune toate eforturile astfel încât să înaintăm rapid și cu construcția celorlalte sectoare. Siguranța cetățenilor este prioritatea noastră. Oamenii trebuie să se bucure de drumuri sigure și calitative”, a mai declarat vicepremierul.


„Primul sector al drumului de centură Chișinău, pe care l-am inaugurat astăzi, va contribui la reducerea zgomotului și a poluării aerului în municipiul Chișinău, precum și la eficientizarea transportului de mărfuri. Acest drum nou a fost construit cu sprijinul financiar al Băncii Europene de Investiții, în spiritul „Echipa Europa”. Uniunea Europeană și partenerii săi au investit peste 1 miliard de euro în infrastructura de transport, pentru drumuri și căi ferate. Conexiunile bune de transport constituie fundamentul unei economii funcționale și contribuie la prosperitatea țării și la apropierea Moldovei de UE”, a spus Jānis Mažeiks,Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

În total, centura Chișinăului are 6 sectoare, cu o lungime de aproximativ 90 de km. Prima licitație pentru construcția centurii Chișinău a fost făcută încă anul 2014, dar procesul de realizare a fost blocat timp de mai mulți ani. Finalizarea acestui proiect va reduce fluxul de transport de mare tonaj care tranzitează orașul, astfel încât se vor diminua ambuteiajele și se va micșora gradul de poluare a aerului. 

Valoarea proiectului este de peste 9,9 milioane de euro, bani alocați de Banca Europeană de Investiții (BEI).

În perioada următoare, vor fi lansate și licitațiile pentru construcția altor două sectoare ale centurii mun. Chișinău. 

Crimă șocantă în Germania. O tânără și-a căutat pe Instagram o sosie și a ucis-o ca să își însceneze moartea

O tânără germano-irakiană de 23 de ani și-a pus în aplicare un plan diabolic din dorința de a-și înscena moartea. Femeia a căutat pe internet o tânără de aceeași vârstă cu ea și care să îi semene perfect. A ucis-o și. pentru un timp, a reușit să își păcălească familia, dar și pe autorități că ea este cea care a murit, scrie The Guardian. „Nu primești un caz ca acesta în fiecare zi, mai ales cu o întorsătură atât de spectaculoasă. În ziua în care am găsit cadavrul, nimic nu ne pregătea pentru această răsturnare de situație”, a declarat Andreas Aichele, purtător de cuvânt al poliției, scrie digi24.ro.

Când trupul plin de sânge al unei tinere a fost găsit în august anul trecut într-un Mercedes parcat în orașul Ingolstadt din sudul Germaniei, criminaliștii au identificat-o inițial pe Sharaban K, o cosmeticiană de 23 de ani din Munchen, de origine irakiană.

În ciuda faptului că rudele femeii au confirmat că ea este, un al doilea raport al autopsiei a ridicat câteva semne de întrebare cu privire la identitatea victimei. După noi cercetări, s-a stabilit că victima este o altă tânără, Khadidja O., o bloggeriță frujmoasă de origine algeriană, în vârstă tot de 23 de ani. Cu părul lung, negru, drept, un ten asemănător și un machiaj intens, cele două femei semănau „surprinzător de mult”, a spus poliția, ceea ce a determinat presa germană să numească aces cazul „crima unei sosii”.

„Investigațiile ne-au determinat să presupunem că acuzata dorea să se ascundă din cauza unui conflict din familie și și-a înscenat propria moarte în acest mod”, a declarat Veronika Grieser, de la Parchetul din Ingolstadt. Potrivit polițiștilor, în săptămâna de dinaintea crimei, Sharaban K. a contactat sub diferite pretexte, pe rețelele de socializare, mai multe femei care semănau cu ea. Acuzata le făcea diferite promisiuni pentru a le convinge să se întâlnească, dar încercările ei au eșuat, până la Khadidja O.

Ea a acceptat, convinsă că va achiziționa anumite produse cosmetice. În ziua crimei, cei doi au luat-o pe tânăra bloggeriță cu mașina, iar anchetatorii cred că cei doi au convins-o să meargă împreună cu ei într-o zonă împădurită unde au înjunghiat-o.

„Arma crimei nu a fost găsită, dar probele sunt copleșitoare. Victima a fost ucisă cu peste 50 de lovituri de cuțit, chipul a fost complet desfigurat”, a declarat Andreas Aichele, purtător de cuvânt al poliției, pentru ziarul Bild. Cadavrul bloggeriței a fost lăsat într-o zonă rezidențială liniștită de pe malul Dunării, unde a fost descoperită de părinții tinerei care pusese la cale omorul.

Procesul în care sunt judecați Sharaban K și prietenul ei, Sheqir K, este în desfășurare. Ei riscă închisoare pe viață.

Un grup de tineri a curățat râul Bîc! Iată cum arată acum
Articolul anterior
Gaby Galamaga, femeia care „naște” păpuși de colecție
Articolul următor