Imagini șocante în Afganistan. Oamenii care au vrut să fugă din țară agățați de avion s-au filmat în timpul decolării.
Imaginile cu sute de afgani disperați, alergând după avion sau agățându-se de roți pentru a putea părăsi țara căzută în mâinile talibanilor, au făcut înconjurul planetei. Noi înregistrări continuă să apară în mediul online, de data aceasta filmate chiar de pe roata avionului militar care se pregătea să decoleze de pe aeroportul din Kabul, scrie digi24.
Noile imagini apărute au fost filmate de unul dintre afganii care s-au urcat pe trenul de aterizare al unui avion militar C-17 Globemaster, care se pregătea de decolare pe aeroportul din Kabul.
În afară de el, mai sunt cel puțin alți cinci afgani agățați de fuselajul avionului care rulează pe pistă. La un moment dat, ei chiar le fac cu mâna sutelor de compatrioți strânși de-a lungul pistei, așteptând și ei o oportunitate de a pleca din țară.
În urmă cu două zile apăruseră primele imagini cu miile de afgani care au luat cu asalt aeroportul, încercând să părăsească țara. Ei se puneau în faţa avionului în mişcare și alergau pe lângă el, sperând să se urce din mers.
În alte secvențe surprinse ulterior, cu avionul care se ridicase de la sol, par să se vadă trupurile unor oameni care pur şi simplu cad din avion, părând să fie vorba despre cei care au vrut să plece agățați de trenul de aterizare al aparatului.