Multă durere și lipsă a lăsat în urma sa Arcadie Spoială. Interpetul Ionel Istrati care i-a fost alături a venit cu detalii despre ultimele clipe din viața acestuia și momente frumoase petrecute împreună.
Amintim că în seara de 11 iunie, în timpul ploii puternice, regizorul Arcadie Spoială, în vârstă de 36 de ani, şi-a pierdut viaţa în timp ce se afla cu familia și câțiva prieteni, printre care și Ionel Istrati, pe malul râului Nistru, în satul Harmațca, într-o excursie cu cortul. „În cort eram toți, un copac a căzut peste noi. Arcadie a fost lovit direct în cap. A murit în brațele mele și a soției sale în mașină, în drum spre ambulanța care venea în întâmpinare! Medicii nu au putut să-l readucă la viață, inima lui era deja stinsă!”, a notat îndurerat Ionel Istrati pe rețele.
În primele ore de la moartea regizorului, Ionel Istrati a transmis un mesaj de condoleanțe:
„În viața noastră există momente când nu poți să respiri sau să gândești. Trăiesc acum una dintre marile dureri din viața mea. Bunul meu prieten, sprijinul meu în ceea ce am creat frumos în ultimii ani, a plecat la Domnul. Bătrânii zic despre „ceasul cel rău”. Acest ceas a venit ieri, ca o furtună, ne-a nenorocit. Drum lin. Lumină lină, bunul meu prieten”, a scris cântărețul.
„Ziua de ieri a fost una obișnuită de vară. Am decis să o petrecem împreună. Nimic nu vestea nenorocire. Ne-am odihnit minunat. Era ca ultima dată. A început furtuna. Un copac a căzut peste cort. Am fost șocați. Am chemat ambulanța. Am alergat în întâmpinare. Am întârziat. Iartă-ne”, a mai scris cântărețul Ionel Istrati.
Artistul Ionel Istrati a postat pe rețel de socializare si ultimele momente petrecute alături de bunul său prieten, Arcadie, notând:”Doare sufletul. Tare. 💔Câtă nedreptate în soarta oamenilor buni. Pentru Moldova ai rămas un adevărat creator de artă!”
Tot la Ionel Istrati pe re’ele de socializare am găsit și câteva videouri din culisele filmarilor unor așa hituri ca: WEKE ME UP și ОДИНОКО.
Acesta a notat:”Întotdeauna am fost atașați unul de altul. În idei , în scopuri💔 Atâtea lucrări frumoase realizate”
Condoleanțe familiei și prietenilor!