Clipe de coşmar pentru o fată de nouă ani din raionul Hânceşti. Copila susţine că a fost bătută şi violată de un consătean de 31 de ani. Potrivit procurorilor, s-a întâmplat la începutul săptămânii trecute în locuinţa victimei, după ce suspectul a consumat alcool împreună cu mama fetei, scrie publika.md
Despre coşmarul pe care l-a trăit, fetița i-a povestit mamei sale. Femeia a sesizat ieri forţele de ordine. În aceeaşi zi, suspectul a fost găsit şi încătuşat de poliţie.
Victima a fost supusă expertizei medico-legale. În acest caz, Procuratura raionului Hânceşti a iniţiat un dosar penal pentru violul unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani.
Pentru această infracţiune, legea prevede de la 10 la 20 de ani de puşcărie sau chiar detenţie pe viaţă.
ULTIMA ORĂ! Air Moldova suspendă de azi toate zborurile și oprește vânzarea biletelor
Compania aeriană Air Moldova a depus în instanță cererea de aprobare a restructurării accelerate a companiei, care este un plan de acțiuni, ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor. Restructurarea, solicitată în instanță de Air Moldova reprezintă utilizarea unui complex de instrumente în scopul depășirii dificultăților financiare și restabilirii viabilității economice a companiei, scrie unimedia.info.
„Investitorii sunt gata să investească în Air Moldova în jur de 50 de milioane de dolari. Aceste investiții ar permite soluționarea problemelor financiare ale companiei și suplinirea flotei proprii.Investițiile în companie nu pot fi realizate fără procedura de restructurare accelerată din cauza riscului sporit a unui atac din partea creditorilor existenți.Restructurarea accelerată va permite companiei să primească aceste investiții strict pentru dezvoltarea companiei, ca ulterior, în timp să fie achitate și datoriile existente. Astfel, până la pronunțarea deciziei instanței, privind acceptarea sau respingerea cererii înaintate de Air Moldova, compania va suspenda operarea zborurilor și vânzărilor de bilete începând cu data de 2 mai 2023. Reluarea activității va fi posibilă în termen de 3 zile de la pronunțarea deciziei de către instanță.
Odată cu acceptarea de către instanță a cererii de restructurare accelerată, compania Air Moldova va relua operarea zborurilor și comercializarea biletelor. Toate acțiunile întreprinse de Managementul companiei Air Moldova, au scopul de a salva operatorul Național de la faliment. Restructurarea accelerată este o șansă unică pentru Air Moldova, fiind o practică internațională. Deși este o companie aeriană privată din 2018, Air Moldova este un operator Național, lider pe piață și prezintă un caz de interes public.
Astfel, vom publica în mod transparent condițiile și cauzele care au determinat compania aeriană Air Moldova să recurgă la procedura de restructurare accelerată: 1. Gestionarea companiei de stat Air Moldova până la privatizarea din 2018, poate fi caracterizată prin abuz de putere, spălare de bani și management defectuos în defavoarea companiei. Responsabili de devalizarea companiei de stat Air Moldova se fac : Iulian Scorpan și Victor Sula. Procuratura Anticorupție a încheiat urmărirea penală pe numele celor doi, în decembrie 2021 și a transmis cauza penală Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Ședințele de examinare a cauzei penale inițiată pe numele lui Iulian Scorpan și al lui Victor Sula, pentru abuz de putere, au fost amânate din luna decembrie a anului 2021 și până în prezent continuă să fie tergiversate. În toată această perioadă cei doi acuzați gestionează o altă companie aeriană locală și se bucură de protecție atât din partea organelor de putere cât și din partea reprezentaților mass media, care evită să vorbească public despre dosarele penale a acestora. 2. Pandemia Covid-19 , Războiul din Ucraina, pierderea pieții de destinații cheie din 2020-2023 , retragerea aeronavelor de către locatori. Acești factori externi au dus la creșterea gradului de îndatorare a companiei Air Moldova. În anii 2020-2021, lipsa zborurilor timp de 4 luni din cauza pandemiei COVID-19. În anul 2022, începutul războiului din Ucraina, drept consecință închiderea spațiului aerian și lipsa zborurilor timp de 1 lună. Pierderea zborurilor spre și din Federația Rusă, care de fapt erau zborurile ce asigurau cea mai mare parte de venituri ale companiei. Lipsa zborurilor pentru o companie aeriană este lipsa veniturilor, dar nu și lipsa cheltuielilor, generate de deservirea aeronavelor, remunerarea personalului și achitarea prestatorilor de servicii. Cu toate acestea, compania aeriană Air Moldova și-a continuat activitatea, fără ajutor din partea statului, în comparație cu companiile aeriene internaționale, o mare parte din care au falimentat.După anunțul din martie, a operatorului aerian low cost , despre retragerea de pe piața din Moldova și a declarațiilor iresponsabile a autorităților despre siguranța spațiului aerian din Moldova, Locatorul a 2 aeronave a cerut imediata lor returnare. Motivând retragerea aeronavelor prin frica escaladării situației în regiune și întârzierea plăților din partea companiei. Chiar și în condițiile enumerate, au fost identificate soluții eficiente pentru a depăși dificultățile , fără un suport consultativ din partea Statului, autorităților sau careva suport extern. 3. Air Moldova este subiectul de top pe agenda politică a țării și suportă răfuiala politică privind afilierea companiei cu politicianul Ilan Șor. De nenumărate ori compania Air Moldova a respins public acuzațiile privind afilierea acesteia cu politicianul Ilan Șor. Reiterăm! În cadrul companiei Air Moldova, în cadrul fondatorilor care dețin compania, Ilan Șor nu activează și nu deține nici un statut. Toate insinuările de afiliere a companiei nu au la bază decât presupuneri și acuzații nefondate, create în baza unor investigații jurnalistice, care nu prezintă probe decât doar presupuneri. Deși nu au fost prezentate niciodată probe, atât Mass Media și Autoritățile au speculat întotdeauna cu aceste informații împotriva companiei Air Moldova. Declarațiile Autorităților, Miniștrilor, Politicienilor în adresa companiei, au fost întotdeauna o răzbunare pentru “presupusa afiliere” a companiei cu Ilan Șor. Compania Air Moldova a fost întotdeauna „țapul ispășitor” și „cârpa roșie” folosită de autorități în fața cetățenilor, pentru a motiva de altfel, acțiunile abuzive și constrângerile create față de o companie privată, dar care prezintă o valoare semnificativă pentru țară. În perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a inclus compania Air Moldova într-o listă suspectă, care nu a fost prezentată public, dar a permis alimentarea speculațiilor și acuzațiilor în adresa companiei. Air Moldova nu este despre politică! Air Moldova este despre Aviație, fiind baza Aviației Civile a Republicii Moldova. Air Moldova a crescut și a dezvoltat majoritatea specialiștilor din sistemul aviatic din țara noastră, și tot „Compania de stat AIR MOLDOVA” a fost buzunarul ilegal din care au fost sponsorizate toate companiile aeriene private din Republica Moldova. 4. Autoritatea Aeronautică Civilă – folosită drept pârghie de presiune și pedeapsă pentru Air Moldova Autoritatea Aeronautică Civilă, din autoritate administrativă de certificare, supraveghere și control în domeniul aviației civile, a fost transformată înt-un organ care se preocupă exclusiv de activitatea companiei Air Moldova, la comanda autorităților. AAC organizează regulat verificări, inspecții, solicitări inopinate, urgente și imediate exclusiv pentru Air Moldova, având drept scop distragerea personalului operațional de la activitatea curentă, crearea piedicilor activității comerciale, demoralizarea personalului, manipularea opiniei publice cu titluri de știri și defăimarea imaginii Air Moldova. Prin acțiunile sale Autoritatea Aeronautică Civilă nu face nimic altceva decât să se alăture jocurilor politice și atacurilor asupra Air Moldova care au drept scop sabotajul activității operaționale și economice a companiei, generarea pierderilor irecuperabile pentru AIR MOLDOVA precum și un impact puternic social. Abuzul AAC față de activitatea Air Moldova, a luat amploare din 2022 și continuă până în prezent. Este important de menționat că AAC este finanțată de la bugetul de stat, și este subordonată Ministerul Infrastructurii si Dezvoltarii Regionale. 5. Banca comercială și instrumentele abuzive aplicate față de Air Moldova Anulările zborurilor în masă din ultima perioadă, sunt rezultatul constrângerilor din partea sistemului financiar bancar din Republica Moldova. Cu toate că, Air Moldova se afla într-o situație dificilă, fără aeronavele proprii din luna martie, compania a fost condiționată de către bancă să majoreze suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate. Ceea ce înseamnă că: Air Moldova nu încasează o mare parte din bani în urma vânzărilor online, astfel formându-se un deficit de mijloace bănești necesare pentru activitatea companiei. Air Moldova a înaintat băncii timp de câteva săptămâni, zilnic, rugămintea de a revedea condițiile stabilite, fapt ce ar permite utilizarea a unei părți din suma de depozit pentru achitarea prestatorilor. Banca a refuzat solicitările companiei. Astfel , compania Air Moldova, a ajuns în situația în care își cerșea de la bancă propriii bani pentru a achita operarea zborurilor, iar de fiecare dată când primea un refuz, compania era nevoită să anuleze zborurile. Din păcate acțiunile băncii, nu sunt nimic altceva decât constrângeri financiare grave pentru companie, create intenționat sub influența autorităților. Nu putem explica caracterul abuziv al acțiunilor acestora altfel decât prin relațiile strânse pe care le are Comitetul de Conducere al acestei instituţii financiare cu actuala guvernare. Din această cauză au de suferit pasagerii și angajații companiei, fapt resimțit pe deplin în ultima perioadă. La ora actuală, ca răspuns la acțiunile întreprinse de companie au fost lansate doar “acuzații publice cu caracter politic” , “controale inopinate cu prescripții, monitorizări” și “blocaje financiare”.În condițiile în care compania aeriană a identificat soluții de depășire a situației, așteptăm instanța să se pronunțe.
Vom informa opinia publică cu regularitate și transparență despre evoluția lucrurilor”, se arată în comunicatul instituției.
Intoxicații cu alcool, medicamente și naștere în ambulanță! Topul solicitărilor de 1 Mai la 112
IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească informează că în perioada 29.04.2023 – 01.05.2023, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 6275 cetățeni, inclusiv la 851 copii. După acordarea asistenței medicale urgente, 2348 pacienți, dintre care 504 copii au fost transportați la spital.
Pe parcursul la 72 de ore, cel mai frecvent a fost solicitată ambulanța pentru 1924 persoane cu urgențe cardiovasculare, inclusiv 20 pacienți cu sindrom coronarian acut; 916 pacienți cu patologii neurologice, inclusiv 105 de accidente vasculare cerebrale și 754 pacienți cu maladii respiratorii, inclusiv 376 cu infecții respiratorii virale acute (IRVA).
În perioada de referință, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 638 persoane, inclusiv la 161 copii cu diverse traumatisme. Echipele AMU au intervenit la 18 accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 25 persoane. După acordarea ajutorului medical, 22 pacienți, inclusiv 4 copii cu diferite traume au fost transportați la spital.
Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat 18 apeluri pentru acordarea asistenței medicale de urgență pe motivul urgențelor toxice. În acest sens, echipele AMU au acordat ajutor medical calificat la 8 persoane cu intoxicații de monoxid sau bioxid de carbon, 5 cu alcool și 3 cu medicamente.
Totodată, la data de 30.04.2023, echipa SAMU Dondușeni a asistat o naștere în condiții de prespital. În timpul deplasării la spital, în ambulanță a survenit spontan nașterea. Femeia a adus pe lume o fetiță sănătoasă cu scorul Apgar – 8 puncte. Ulterior, lăuza și copilul au fost transportați la IMSP Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.
Grațioase și talentate! Tinerele gimnaste din Moldova au strălucit în Franța
Echipele Naționale de gimnastică estetică în grup a Republicii Moldova au reprezentat cu onoare și demnitate Republica Moldova la competiția AFCGE CUP OPEN I în cadrul Campionatului WORLD Cup II & CHALLENGE Cup II.
Competiția s-a desfășurat în perioada 27 – 30 aprilie 2023 în orașul Miramas, Franța, transmite Știri.md.
Rezultatele aduse de tinerele gimnaste sunt următoarele:
Echipa Gloria Pre Junior 12-14 ani short program – Locul 2 (c/s “AGG Gloria” or. Chișinău)
Echipa Gloria Miora 10-12 ani long program – Locul 3 (c/s “AGG Gloria” or. Chișinău)
Echipa Alexia Secret 10-12 ani long program – Locul 4 (c/s “AGG Alexia” or. Comrat)
„Felicitări! Sunteți viitorul și mândria țării noastre!”, a menționat într-un mesaj Federația de Gimnastică Estetică în Grup a Moldovei.