Mormântul actorului Constantin Constantinov, din cimitirul de pe strada Armenească, a fost vandalizat. Potrivit directorului Întreprinderii Municipale „Combinatul servicii funerare”, de pe piatra funerară au fost sustrase o parte din obiectele decorative din bronz, iar cel mai probabil furtul ar fi fost comis de către hoții de fier.
„Cineva a deteriorat o porțiune din piatra funerară de pe momântul lui Constantin Constantinov Am chemat polițiștii. Urmează să se stabilească dacă acea bucată de bronz a fost dusă la vreuna din întreprinderi care se ocupă de topirea sau prelucrarea bronzului. S-a luat doar o porțiune, întrucât este destul de grea și n-au putut s-o ia pe toată”, a declarat Ludmila Boțan în cadrul ședinței de astăzi a primăriei Chișinău.
Acum oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului.
Amintim că actorul Constantin Constantinov a încetat din viață la vârsta de 88 ani pe 8 martie, anul 2003, în municipiul Chișinău.