Un om de afaceri în vârstă de 51 de ani din Edineț urma să fie răpit și eliberat contra sumei de 50 de mii de euro. Tentativa a fost zădărnicită de oamenii legii, care au constatat că infracțiunea era pusă la cale într-un penitenciar din R. Moldova.
În răpirea omului de afaceri urmau să fie implicate patru persoane, două dintre care își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul nr. 17- Rezina, cu vârste între 24 și 51 de ani. Gruparea era condusă de un deținut de 51 de ani care a și elaborat planul criminal.
Banii obținuți prin șantaj urmau să fie împărțiți egal între membrii grupului criminal, iar o parte să fie alocată în bugetul organizației criminale.
Poliția afirmă că, prin răpirea omului de afaceri de la Edineț, capul grupării criminale intenționa să bage frica și în alte persoane din sfera afacerilor, iar ulterior să le impună anumite taxe ilegale ce urmau să ajungă atât la deținuții din penitenciare, cât și la alţi membri ai grupării.
Oamenii legii au desfășurat percheziții în celulele condamnaților implicați în infracțiune și au găsit un cuțit, fotografii, alte obiecte și înscrisuri relevante cauzei penale, dar și la domiciliilor complicilor de la libertate.
Cei patru sunt cercetați acum penal pentru răpire de persoane și riscă până la 13 ani de închisoare.